cipangu

Friday, September 3, 2010

11 august 2010/ Romii sunt țigani și românii sunt țărani (statistic vorbind…)

Ce treabă am eu toate astea? Ce mă mai interesează pe mine ce se întâmplă în Romania, în Franța, Italia, Spania și pe unde mai fac cetățenii români camping? Păi, ca să-l citez pe unul dintre marii chirurgi încă în țară, care mi-a făcut onoarea să copilărim împreună: „Asta e destinul; oricât de departe pleci, România vine după tine.”

În primul rând, hai s-o lămurim p-asta cu romi şi ţigani. Dragii mei ţigani, ho. Hai să lăsăm ipocrizia deoparte. A văzut cineva vreodată un ţigan referindu-se la alt ţigan cu termenul de rom? În afară de apariţii tv, presă şi dezbateri politice. Se foloseşte cuvântul rom în vreo casă de ţigani? Daţi-mi voie să cobor câteva trepte pe scara culturii voastre şi să citez un cântec iubit în etnie:
„Tiganii, ţiganii din ţigănie,
toţi îmi poartă
Toţi îmi poartă dușmănie”

Nu l-am compus nici eu, nici vreun extremist, nici vreun rasist, nici vreun „intelectual intolerant”. Păi dragii mei prieteni, când o să vă spuneţi voi între voi romi, o să vă numesc şi eu la fel, cu câți „r” vreți voi. Ştiţi cum vine asta? Gagicile slabe n-au voie să zică de supraponderale că-s grase, dar „fetele cu probleme cu greutatea” pot spune oricând slăbănoagele dracului, că nu-i discriminare. Q.E.D.

Hopa, am ajuns şi la cuvântul sensibil. Discriminare. Se bat cap în cap în momentul asta două abordări extreme, apropos de ţigani. Una poetică: ah, ţiganii sunt poezie, sunt libertate, sunt nomadism, ah… A doua, cea extremistă, să-i omorâm, augh augh augh, români, la furci, la topoare… Amândouă sunt total greşite. Nu putem realiza nimic, dacă nu acceptăm în primul rând cine suntem.

Prima fază în care ar trebui să te afli în încercarea de a rezolva o problemă este să recunoşti că o ai. Ăştia cu politically correctness-ul sunt ca nişte părinţi americani cu un copil handicapat care n-ar accepta în ruptul capului că au dat naştere unui copil care nu este normal, nu, ei zic că e „special” şi îl bagă cu orice preţ la o şcoală normală, aleargă, Timmy, aleargă. Nu vom rezolva niciodată problema ţiganilor, dacă nu admitem din start că e o problemă cu ea. Şi cu noi.
OK, majoritatea ar trebui să-şi asume în primul rând identitatea. Pentru conaţionalii în care urlă patriotismul, să luăm câteva exemple de români.

  • Gheorghiţă de la ţară, român verde cu ochii albaştri - îşi aruncă braţele-n sus când aude manele şi priveşte cu ochi pofticioşi octogenarele sprintene.
  • Gheorghiţă de Italia (a se citi Italea) - urlă „făi, bagaboantelor” la prima femeie în minijup care-i iese-n cale şi ar ridica fără jenă un portofel nesupravegheat.
  • Gheorghiţă de la oraş, băiat de cartier- dacă vede un geam deschis în Barcelona, îl sare (eram curios dacă avea mobilă stil…)

Îmi cer scuze față de puținii mei prieteni şi față oamenii care nu se încadrează în niciuna din categoriile de mai sus. Dar, din păcate, România nu e un Cărtărescu M. care merge pe bicicletă, cântă blues şi se implică în proiecte eco-socio-culturale... E o chestiune de timp până când România aia mică a noastră va fi înghiţită de tot de România aia mare a lor.

Să revenim. După identitate, majoritatea ar trebui să-şi asume greşelile. OK, avem şi noi partea noastră de vină. E drept, nu ne-am dus după voi în India să vă luăm de acolo să vă facem sclavi (cum e cazul culturii afro). Voi aţi venit, v-aţi aşezat la marginea satului şi hai să zicem că am început-o cu stângul. Nu scormonim acum cine a fost mai întâi: prima găina furată, sau primul ţigan înrobit. Cert e că la un moment dat v-am marginalizat social, v-am interzis accesul la cultură (cum zice o foarte bună prietenă de-ale mele), şi acum culegem roadele. Bun. Din vina mea, aţi ajuns o etnie cu oarecare înclinaţii spre infracţionalitate. Statistic vorbind. Da. Eu mi-am recunoscut vina. Aici e marele pas pe care trebuie să-l faceţi voi, ţiganii: să admiteţi că sunteţi o etnie cu probleme.

Abia din momentul în care se acceptă la modul sincer că sunt probleme de ambele părţi, se poate merge mai departe. Câtă vreme ne prefacem că noi suntem ok, „românii e ai dracu´”, nu rezolvăm nimic. E ca şi cum ai zice că legumele sunt bune pentru organism, iei morcovul din brazdă cu tot cu pământ (să-l integrăm în supă, nu?) şi îl bagi în oală, ignorând cu bună ştiinţă că morcovul ăla e plin de căcat. Hai să începem să construim de aici. Să vedem ce putem face mai departe.

Nu putem integra pe nimeni împotriva voinţei lor. Iar atâta vreme cât mie că român mi se spune să fiu tolerant, trebuie să li se spună şi lor: nu vă mai educaţi copii de mici în spiritul urii faţă de gagii. Aici, asociaţiile de protecţie a minorităţilor au un rol mare, pe care din păcate îl ratează. În loc să-şi educe etnicii să respecte legea şi să facă un minim efort să se integreze, ei îşi ridică ţigăneşte poalele în cap la Strasbourg şi se tăvălesc pe jos urlând discriminare.

Vreţi să vorbim despre discriminare? Bine. Cât am locuit în România, am fost o persoană discriminată.

Am fost discriminat ca român când am plătit ca un prost un abonament lunar pe transportul în comun ca să suport mirosuri şi muzici de la ţiganii care nu plătesc şi nici nu sunt controlaţi.

Am fost discriminat când am întârziat la serviciu pentru că ţiganii fără ocupaţie tocmai aveau o înmormântare şi au blocat strada. Troleibuzul a mers încet, să nu se verse whisky cu Red-Bull, băutura oficială a înmormântărilor ţigăneşti, că deh, tradiţiile trebuie respectate.

Am fost discriminat când am plătit ca un prost toate taxele şi impozitele în timp ce ţiganii nu au auzit de fisc sau de autorizaţii de construcţie, branşament legal la reţeaua de curent sau apă.

În momentul de faţă, nu putem vorbi de discriminare când într-o ştire la tv apare menţionat că un ţigan a furat, în loc să se spună că autorul este un cetăţean român. Ar fi discriminare dacă un ţigan ar găsi un portofel şi l-ar preda poliţiei, ar face curat în faţa blocului şi ar planta flori, iar ştirea ar fi: „O cioară borâtă a găsit un portofel cu bani şi, senzaţional, l-a dus la poliţie, apoi a dat cu mătura la mişto în faţa imobilului în care locuia şi a plantat nişte seminţe, probabil de floarea soarelui.” Atunci da, putem vorbi despre discriminare. Până atunci vă las să urmăriţi un mic moment de luciditate.