cipangu

Friday, September 3, 2010

17 mai 2010/ Din moştenirea dacă: barză, brânză, varză, viezure, mânz, maidanezi, ipocrizie

Cu riscul de a-mi pune în cap toate miloasele şi „iubitorii de animale” aaaaaaaawww, trebuie s-o zic şi p-asta.
Acum fo trei zile, au dat aici la televizor o ştire despre un nene din Tokyo, dl. Hifumi Kato, care dădea de mâncare pisicilor vagaboande. Da există şi-n Japonia aşa ceva. Că să fim sinceri, toate pisicile sunt vagaboande, că dacă stai la casă şi ai pisică, nu-mi spune mie că nu-ţi umblă aia prin tot cartierul. Dar altfel, animal nobil. În fine, să revenim la ştire.

Ei, şi nenea asta care dădea de mâncare, de felul lui campion de shogi (un şah de-al lor), a dat azi, a dat şi mâini, aşa se-adună gloata, a dat vreo două săptămâni, pân´s-a umplut poiata. Se strânsese pisicimea pe stradă, deh, cum se-adună poporul la Becali la poartă de Înălțare. Vecinii i-au zis dl. Kato, nu le mai daţi de mâncare, că nu mai scăpam de ele. Da´ el nu, milos. După o vreme, ciurda aia de mâţe pe care le adunase nenea campionu´ a tot pişat spaţiul verde până l-a ars de tot, a zgâriat maşinile şi în fiecare zi răscolea pungile cu gunoaie. Asta a fost introducerea. Hai să intrăm în ştire. 17 vecini l-au dat în judecată şi au câştigat, obligându-l la plata daunelor în valoare de 2 milioane de yeni (peste 20.000 de dolari).

În aceeaşi zi, în România, o altă ştire: S-au întins pe jos pentru maidanezi, în faţă la TNB. Între cele două ştiri sunt câteva diferenţe. Descoperiţi-le. (Mda, glumă proastă…) 

Mă întreabă deunăzi un prieten din România, „de ce apărătorii maidanezilor sunt, fără excepţie, isterici”? Reiau aici răspunsul pe care i l-am dat şi lui: pentru că au impresia că restul, cei care sunt de acord cu soluţia radicală a eliminării lor, s-ar bucura la gândul uciderii lor în chinuri, ceea ce e fals. Nu sunt pentru tortura animalelor, dar îmi pare rău, sincer îmi pare rău, trebuie eliminaţi. E nevoie de o măsură radicală, dacă vrem curăţenie. Trebuie început de undeva.

Cu tot respectul pentru „apărătorii maidanezilor”, ceva mă face să afirm că o oarecare instabilitate emoţională îi face să nu asculte un argument de ordin logic. Fără supărare, cam toţi care fac aaaaaaawwwwwwww pe iarbă în faţă la TNB şi li se umflă venele la gât de milă sunt oameni cu nişte carenţe mari afective. Iar de aici până la isterie nu e decât un pas.

E nevoie de demonstraţie? Trebuie să argumentez de ce un om care face aaawww şi strânge la piept prima fiinţă cu blană pe ea are nişte carenţe afective? Păi, simplu: nu iei în braţe un animal că vai, săracul, n-are cine să-l ia şi nu mai poţi tu de grija lui. Îl iei pentru că pe tine nu te prea ia nimeni.

Câinii maidanezi sunt o altă malformaţie a sistemului comunist. Tot noi i-am aruncat în stradă, când ne-a demolat Ceauşescu. Acum le dăm nume, le aruncăm mâncare, dar nu ne asumăm responsabilitatea să-i luăm în casă. În schimb, ne întindem pe jos în faţă la TNB, ca să nu ne bată Dumnezeu. Să te opui eutanasierii şi să propui adăposturi pentru câini e ca şi cum ai construi şoproane pentru gropile de gunoaie dintre blocuri, în loc să le cureţi şi să-i constrângi pe oameni să nu mai arunce. Este aberant.

Isteria asta are exact atâta logică pe cât veţi găsi în ipocrizie. Tăiem porci şi miei într-o veselie, grătarul e datorie naţională şi n-am văzut pe nimeni să se întindă pe jos în faţă la Avicola Titu de mila puilor. Cum n-am văzut pe nimeni în România să strângă rahatul după câinii pe care-i plimbă în lesă.

Încă un mic exemplu de ipocrizie românească: am sărit cu toţii când ambasada americană a muşamalizat cazul lui Teo Peter, dar i-am făcut proces câinelui maidanez care l-a omorât pe cetăţeanul japonez Hajime Hori în Bucureşti în 2006. Haideţi să spicuim puţin din pledoaria doamnei avocat Paula Iacob: câinele Boschito e o „femelă, cu ochi blânzi şi cu inimă sensibilă”, care „ar putea ceda în cazul unui verdict nedrept al instanţei”.

Mi s-a mai închis gura prin ţară când se ajungea la subiectul ăsta cu: cine îţi dă ţie dreptul să curmi viaţa unor biete animale, dacă pe tine ar vrea cineva să te eutanasieze, cum ar fi? Păi, în primul rând, eu n-am muşcat pe nimeni (mă rog, cu excepţia anumitor doamne), nu urlu noaptea între blocuri, nu-mi fac nevoile în stradă şi în principiu încerc să deranjez cât mai puţin. Uite de-aia m-am şi retras aici, departe, să las loc liber în faţă la TNB să se întindă oamenii să-şi odihnească minţile, că or fi obosit de atâta milă.

No comments:

Post a Comment

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate