cipangu

Friday, September 3, 2010

21 August 2010/ Dancing babe(s) – compunere de vacanță-

Vara, la japonezi li se dau artificii, să mai uite de necazuri. E tradiţie. Au fost şi la noi în oraş. Au venit de la primărie, de la pompieri, de la privatizaţi şi au pus toţi mână de la mână, au cumpărat artificii şi le-au slobozit pe cer, să se uite lumea-n sus să zică viaţa-i frumoasă, să se încânte ca pisica de-o alergi cu lanterna pe perete.

Frumos rău. S-a oprit circulaţia pe strada mare, aia lipită de faleză, cam de pe la benzinărie până dincolo de magazinul ăla cu cămăşi şi pălării de soare şi a dat lumea năvală în stradă, care cu copii, care cu bunici, fete la chimonou dintr-ăla subţire, boca boca cu papucii de lemn şi cu roşeaţa în obraji, cu privirea ruşinată într-o parte, c-aşa-i şade bine la o fata nemăritată. Cu câini nu venise nimeni, că ăştia se sperie de la bubuială şi o dată mi ţi se smuceşte şi tuleo printre picioarele la lume.

Pe sub pod, acolo cum treci de restaurantul ăla ´talienesc, se făcuse târg. Tarabe cu de toate: gogoşi cu caracatiţă, tăieţei pe plită, sepie friptă în băţ, vată de zahăr, mere-n caramel, clătite, baloane şi lume, mamă, lume furnicar, cum se preumblau ei pe sub lampioane, boca boca, fără să se-mpingă, fără să-şi caute ceartă, îşi făcea loc unu´la altu´ pardon, poftim, da´ vă rog, mergeau toţi de zici că lunecau pe bandă, nu alta, de parcă mi ţi-i punea cineva cu mâna, mai mare dragu´ să te uiţi la ei de pe pod, la ei și la felinarele care veneau pe apă din susul râului, să le meargă bine şi anu´ ăsta la ăi de le-au pus.



Şi tot în frumușața asta cu zilele verii, au dat în golfuleţ un spectacol de hula. Cercul de Hawaiian Dance de la noi din oraş, s-a-ntrecut cu alea din Jogasaki şi parcă mai veniseră nişte mătuşi mai tinere de pe la oraş de la Yokohama. Ale noastre, mai purii, da´ nu s-au lăsat. Un joc, două, dup-aia pac, schimbau rochiile, puneau alte flori la gât şi dă-i nenică, uitaseră de artrită şi de osteoporoză şi mi ţi se unduiau din şolduri fără nici o apăsare.

Mă uitam aşa prostit câtă relaxare pe feţele lor, fără griji, senine ca nişte copii în somn, că ce treabă să aibă ele, frate, decât să danseze hula, desculţe ca Cesaria Evora. Păi şi cum să nu m-apuce iar comparatu´, că degeaba ziceţi voi că ho, moise, cu boala ta pe România, că n-am cum. Că nu sunt altceva decât un alt căpşunar de la ţară, care şi-a luat și el lumea-n cap şi se uită-n jur. De ce la alţii e aşa simplu să fie normali? De ce la noi pensionarul român se dă de ceasul morţii că n-are bani de înmormântare şi la alţii înfloresc pensionarii în excursii şi-n croaziere?




Şi cum mă uitam la babele alea senine, ţine-le Doamne, ţine-le-n ritm, cum dădeau ele din cur acolo pe scenă, cu flori la gât, iar mi-a zburat gândul la mama, cum se macină ea în fiecare zi în ţară cu fel de fel de mizerii, în loc să se adune cu gaşca ei de pensionare s-o pună de-un cerc de dans. Şi mi-am zis, când mai vin în ţară, îi fac o injecţie, o bag la cală şi o iau încoace. O bag la cursul ăla de hula şi în vreo două săptămâni cred că s-o obişnui să nu mai audă câinii lătrând, ţiganii manelind, statul cum stă crăcit peste om şi-l cacă de sus pe banii lui, maşinile de cocalari claxonând, s-o învăţa să i se zâmbească, să i se spună mulţumesc şi să i se pară normal.

1 comment:

  1. Aceleasi planuri le am si eu pentru biata mama, insa cred ca trebuie tratament indelungat...

    ReplyDelete

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate