cipangu

Monday, September 13, 2010

Trenule, mașină mică… Nu, nu, nu, pe bune

Au fost odată ca niciodată patru oameni care se întorceau acasă de la Tokyo, printre care unu´, eu. Până la Ito era cale lungă, noaptea se lăsase peste ţinutul cu norii zgâriaţi, aşa că cei patru s-au hotărât să ia shinkansenul, a mai rapidă caleaşcă, cu cai putere mai mult şi mai învăţaţi. Shinkansenul nu merge până la ei la ţară, de la Atami la Ito trebuie să schimbe trăsura, dar, prevăzători, oamenii şi-au luat bilete trebuincioase de la tonomate până la destinaţia finală.

Când au ajuns pe peron, nu mică le fu mirarea când văzură că toate caleştile erau oprite şi pe toate scria 回送, adică defect, scos din circulaţie. În ziua aceea, boieri dumneavoastră, plouase ploaie îmbulbucată peste ţinut, se crăpase tăria cerului şi se prăvălise apă mare peste lume. 

Să tot fi trecut o oră şi ceva, când a fi secat norul şi primul shinkansen se va fi pornit către Atami. Drumul lin, destul de repejor, cât să pupi o cutie de bere şi s-o dai cu fundul rotund în sus până-ţi sună a goală. Când cei patru au ajuns la Atami, trecuse de mult ora ultimului tren, aşa că se dusese şi legătura lor şi, odată cu ea, speranţa să mai ajungă acasă în noaptea aceea.

Cel mai tânăr dintre ei, crescut în ţara cefereului, se resemnase. Înnoptăm în Atami, ştiu eu un han ieftin, zice nesăbuitul, dar cel mai vârstnic dintre cei patru nu se pierdu cu firea. Luă biletele şi le arătă unui impiegat, acesta îi rugă pe cei patru să aştepte puţin şi îl chemă pe şeful de gară. Acesta veni, se uită la bilete, apoi la cei patru şi îi conduse la unul din taxiurile care aşteptau în faţa gării. O să vă continuaţi drumul cu maşina, le spuse, iar călătoria o să fie decontată de noi. Apoi le luă biletele, îi urcă în taxi şi se scuză că uneori, pe Pământ, mai şi plouă. Noapte bună, România.


No comments:

Post a Comment

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate