cipangu

Friday, October 8, 2010

Explicatio

S-au adunat ceva critici la condica de sugestii şi reclamaţii şi nu-i frumos să le ignor ca un responsabil de alimentara. E totuşi un blog democratic, deşi deloc politically correct, slavă Domnului.

Pe scurt, ce mi se impută pe mai multe guri este că, de ceva vreme, eu, turist impresionabil în Ţara Soarelui Răsare, cânt aşa judgmental pe o singură coardă, refrenul comparației "uite ce de mult kkt e în România vs. ia uitaţi acum cum e în Japonia", sau invers.

Păi să le luăm pe rând. După vreo doi ani juma´, în care m-am întors de câteva ori cu coada între picioare în ţară pe motiv de neadaptare şi în condiţiile în care mă întreb în fiecare zi care-mi sunt şansele aici, probabil că am trecut de faza de turist, cu atât mai mult de cea de „impresionabil”. Cum am mai spus, n-am pus nici Japonia la panoul de onoare la Aşa da, nici România la Aşa nu. Dar cred că am dreptul să îmi exprim o părere legată de ceva ce îmi face plăcere sau ceva ce îmi provoacă un disconfort. Chiar dacă ce nu-mi place mie le place altora.

Încerc să îmi asum un punct de vedere la modul decent şi cu argumente, într-o lume în care se poartă acum două extreme. Prima e aia: tre´ s-o dăm cotită, politically correct, cu manta, evaziv, altfel o să zică lumea ca nu suntem cool şi open minded. A doua e „io ştiu totu´ restu´ e proşti”, unde părerile nu mai sunt păreri, sunt sentinţe urlate în şpagat, cu spume la gură şi cu ochii injectaţi. Cu riscul de a mă repeta, îmi place să cred că nu ating niciuna din cele două. 

Nu compar. Nu judec. Încerc doar să împărtăşesc din mirarea mea naivă celor cu ceva mai multă luciditate rămăşi în ţară că se poate şi altfel. Şi că mai e şi simplu pe deasupra să spunem mulţumesc sau mă scuzaţi. Nu-i cazul să dezlegaţi câinii patriotismului. 

Comparaţia va rămâne însă întotdeauna undeva înăuntrul meu. Cum zice un citat care văd că-i la modă pe net „We don´t see things as they are, but as we are” (unii îl atribuie Talmudului, alţii lui Anais Nin, nu-i bai, suntem în postmodernism, nu mai contează sursa). E evident, nu? Fiecare este produsul unic al propriilor experienţe anterioare. Eu mi-am trăit primii treizeci și ceva de ani în România, asta nu-i ceva care poţi uita uşor. Mi se pare normal să raportez cumva tot ce se întâmplă altfel la „înainte”.

Am zis că-i democraţie, să fie democraţie.  Îmi iau angajamentul ca pe viitor să nu mai ating subiecte din care să reiasă că aş compara cumva cele două ţări, culturi, civilizaţii, popoare, biciclişti. 
................
 P.S. Criticile s-au ţinut bine sub capac şi au dat în clocot abia la postul anterior, care nu a conţinut nici măcar în intenţie ideea vreunei comparaţii, ci doar o raportare absolut personală la ideea de ritual, tradiţie şi ceremonii în general. Dacă nu se mai înţelege ce-am vrut să scriu e trist. Tre´ să mă întorc la liniuţe şi bastonaşe.

2 comments:

  1. Salut Moise! Mie imi place tare mult cum scrii...ai un umor aparte ce ma binedispune de cate ori iti citesc randurile.Ma bucur ca ai pus sectiunea pentru comentarii.
    Cat despre critici :,,gura lumii sloboda,,.
    Numai bine!

    ReplyDelete
  2. ah, cat ma intriga toti plafonatii astia, obisnuiti cu situatia si gata oricand sa-si gaseasca scuze... :(
    pana nu se curata generatiile astea, categoric nu se va schimba nimic...

    ReplyDelete

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate