cipangu

Wednesday, October 13, 2010

Lejer, despre bătaie

Am găsit acum câteva zile un articol de-al lui Simion Mehedinţi, intitulat „Un popor care înjură şi bate” şi m-a bătut şi pe mine gândul de unde înclinaţia asta spre violenţă. Mi-am tot bătut capul şi n-am găsit nici un răspuns. O face sau nu parte bătaia din fiinţa noastrrră naţională, e greu de spus. Cert e că în limbă ne-a intrat. N-aţi observat? Deja din prima frază am încasat-o: m-a bătut gândul, iar în a doua mi-am bătut capul. Şi nu sunt astea singurele lucruri bătute la români.


Cred că totul a început de când oamenii au luat în serios vorba aia cu „bătaia e ruptă din rai”. Sincer, nu-mi imaginez îngerii neavând altă treabă decât să încaiere, să-şi smulgă unul altuia penele sau să le-o tragă serafimilor la gioale. Dar unii au luat-o de bună şi pe tema asta îşi bat creştineşte nevestele, trec la copii, soacre, apoi la joc. Nu vă gândiţi la dans (deşi, avem chiar unul care se numeşte bătută), ci la bătaia de joc, sau altfel spus, mişto-ul românesc.

Bătaia vine cu siguranţă din istorie. Demult, conducătorii băteau monedă. Expresia „am bătut atâta drum până aici” a fost introdusă de cotropitorii care băteau tot ce întâlneau în drum. Astăzi expresia se mai întâlneşte la sate, la cei care îşi morţi de beţi din cârciumă. Pentru că le e greu să bată drumul până acasă, bat şi iei pe cine prind.

Bucătăria românească are două feluri de mare senzație (nu se recomandă combinarea acestora)- lapte bătut și fasole bătută. Apropos, nu numai bărbaţii, dar şi femeile bat: bat ouăle, bat untul în putinei şi îşi bat gura de pomană când le vine omu´ beat acasă (adică şaua să priceapă iapa). Și tot la doamne, mai auzi câte o discuţie pe la mall: „Auzi, fată, ce culoare are geanta aia nouă?” „Ce culoare să aibă fată, bate-n verde praz. Se asortează cu bluza aia care bate-n roz”.

Când spunem violenţă domestică, trebuie să ne referim şi la animale din ogradă. Găinile, de exemplu, bat din aripi, iar câinii nu mai latră, ci bat, vorba cântecului: „Uite mamă, câinii bat, or intrat mascaţii-n sat”. 

La români, bătaia a intrat şi în meteorologie. La noi bate vântul, până şi ploaia bate în geam, la concurenţă cu ramurile, iar soarele ne bate în cap. Probabil de asta sunt atâţia bătuţi în cap. Mai sunt şi alţi oameni superstiţioşi cărora li se bate ochiul. Ei, asta n-am înţeles niciodată: cu cine? Dacă e vreunul cu ochelari sigur i se bate apropoul cu: da´ ce mă, nu, baţi până acolo?

La alegeri avem ocazia să vedem tot felul de bătăi: unii se bat cu pumnul în piept şi alţii bat apa în piuă. La televizor aruncă replici bătăioase şi când rămân fără argumente, bat în retragere, după care se bat pe burtă între ei, indiferent de culoare.

Zice lumea că românii ar fi lipsiţi de tact. Greşit. Avem, dar îl batem şi pe asta. Batem tactul cu degetele pe masă, cu palmele pe geamul de la tramvai sau pe genunchi. Tact de mahala. Noi, românii, batem tot: batem recorduri, batem clopotele, toaca, batem cuie pantofilor care ne bat, batem telegrame, batem şaua să priceapă iapa, batem fierul cât e cald, dar ce e mai grav este că batem pasul pe loc de vreo câteva sute de ani încoace.

Unde bat? Cum unde bat? Bat câmpii lexicali de pomană, că nu-şi bate nimeni capul cu ce zic... Îmi bat cuie-n talpă, că iar o să-mi bată cineva obrazul…

1 comment:

  1. Bate-te-ar nororcu' sa te bata! Pe asta l-ai uitat. Frumos blog, frumoasa si cartea. Ma bucur ca un copil cand stiu ca citesc o carte scrisa de maini pe care am avut ocazia sa le strang...

    ReplyDelete

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate