cipangu

Saturday, October 2, 2010

Varză tristă

S-a dus şi piaţa Obor. A auzit primarele că ţăranilor le place la Mall, aşa că a zis gata cu tarabele, facem mall de legume. Emancipare pe toată linia! Cică adio mizerie, de acum comerţ civilizat, adio speculă, de acum cumpărat direct de la producător,  adio comercializare neigienică, o să fie farmacie, nenică! Să fim serioşi, „Oboru´şi schimbă mall-ul, da´ poporul ba”.

Nu mai are rost să zic lu´ dom´ primar că aia cu mall-ul sunt ţăranii de Bucureşti, celor adevăraţi probabil le-ar plăcea să-şi vândă marfa în piaţă, ca pe vremuri (de preferabil personal şi nu s-o dea pe nimic „de bună voie”, ţiganilor la prima oră), nu mai are rost să pomenim de mâna băgată până la cot în domeniul public, după cum n-are rost să devenim prea sentimentali.

De piaţa Obor mă leagă multe. Dacă te naşti în Colentina, primeşti pe lângă titlul nobiliar şi cetăţenia Oborului, stat în stat, unde face tramvaiu´ unu la stânga, cetatea cu o mână de babe dârze care veghează ţapene din spatele tarabelor ca plăieşii din „Sobieski şi romanii”, singurele care mai ţin piept flasc ţiganilor cu certificat de „producător” care n-au plantat în viaţa lor un fir de arpagic, ţara cu aurolaci care subtilizează pepenii în scheme tactice din liga de juniori de fotbal american, ţara unde găseşti de toate: de la fitofag la somon, de la ţelină la banane, de la săpun de casă la cremă epilatoare cu mușețel, ţinutul cu mirosuri pe alese: de la butoaiele de varză care trăsnesc încă de la intrare, la micii serviţi la varice, gogoşile în bulbuci râncezi, shaormele stafidite care se-nvârt în gol şi hala, of, cum aş putea uita miasmele halei, apoi părculeţul romantic cu beţivii care-şi leagănă pişălăul durduliu de aur pe la garduri.

Mai acu vreun an, când îmi dădeam lepşe în scris cu un prieten, una din teme era să scriem o poezie cu tema Varză tristă. O public aici, într-o palidă încercare de a-mi lua adio de la ceea ce a fost cândva piaţa Obor.

E toamnă iarăşi în Obor, iar au venit ţăranii.
Cu ei, o jună ce-şi suflă of-ul în batistă,
Are dooj’dă ani, cur, ţâţe şi se numeşte Ani.
Ar fi mişto la corp, dar faţa -  varză tristă.

Venită e cu varză-n târg, cu ditamai grămada,
Suferă-n taină dup-un ţigan de vinde ouă.
La o tarabă vis-à-vis, în dreapta, cum treci strada.
Da’ ăla canci, se uită-n sus, zice că plouă…

Ea plânge iarăşi în Obor şi iar îşi suflă mucii
Mai rău ca la teve, mai rău ca o artistă.
Ăla a-ntins-o sub tarabe şi bau! i-a dat papucii.
Ea-i varză-acuma vere! O varză tristă.

Varza-i vândută-acum. Azi, mâine-i dusă, gata.
S-o duce acas’ şi ea, că i-a ajuns oraşul.
Oacheşul de la ouă râdea la prânz cu alta
Ce-i pasă lui de feeling, ce ştie el, pungaşul?

Ani s-a dus şi-n locul ei, vin alţii cu cartofii
Ani îndură, căci e dură, nu cade şi rezistă.
În urma ei, în drum, s-o comenteze filosofii:
Din muntele de varză a mai rămas doar una: şi-aia tristă.
 
Piata Obor, iarna 2009

1 comment:

  1. intamplator am dat peste blogul dumneavoastra. superb scris, poezia este o capodopera. daca imi este permis, as face o constatare: cred ca varza trista este intreaga tara, nu-i asa? cu stima, mihai

    ReplyDelete

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate