cipangu

Monday, November 15, 2010

Nu vă supăraţi, locuiţi în zonă? Caut calea de mijloc…

Zic unii mai analişti din fire că românii şi-au pierdut ba identitatea, ba scara valorilor. Aşa o fi, dar mie mi se pare că un lucru am pierdut cu siguranţă: firescul. Ne repezim în extreme ca miopii în pereţii de sticlă de lângă uşile culisante. Nu ştiu ce ne-au pus ăştia-n istorie, dar de ceva vreme încoace mergem bezmetici, dar ţepeni, din gard în şanţul opus, de parcă odată cu pătura de mijloc parcă s-a dus şi calea cu acelaşi nume.

Ceva ne opreşte să mai comunicăm firesc - ascultat/ încasat/ gândit/ răspuns argumentat. Am devenit parcă incapabili să mai ascultăm altceva decât propriile păreri pe care ni le-am pus sub cur să ne ţină de cald, păreri care trebuie musai urlate în şpagat şi cu spume la gură. În extrema cealaltă sunt eunucii politically correct - n-avem opinii, n-avem păreri, noi suntem cool şi open-minded.

Ciudat, sunt extreme care coexistă în noi într-o dulce armonie - deşi pe noi ne luăm al dracului de în serios, ce e în afara noastră e luat în băşcălie, la michteaux, la „mai glumim, mai trece timpul”. Ce uşor am trece peste propriile probleme dacă ne-ar păsa de ele ca şi cum ar fi ale altora…

În majoritatea lor, românii au ceva de demonstrat - o urlă prin haine, prin maşini, prin tot ce fac, că dacă nu te lauzi, eşti prost. Ceilalţi, ăştia care „bă, io nu m-am lăudat niciodată, în viaţa mea”, îşi poartă la rândul lor cu fală modestia în piept. Silenzio stampa cu portavoce. 

Umorul e grotesc. Au dispărut poveştile, personajele, acum fac toţi caricatura altor caricaturi. Unde a dispărut simplitatea genială?

Când am devenit atât de morbizi? De unde înverşunarea asta în a ne agăţa de moaşte sau de ieftini morţi celebri? Cum de îi îngropăm atât de uşor în uitare pe alţii care ar merita măcar un gând?

Ăsta e un text fără rost care nu duce nicăieri. Uite, au pus ăştia decorațiile de Sărbători, vine acum Crăciunul, tăiem porcul, o să fie frumos, o să aprindă şi luminile, bem, mâncăm, ce vrei, asta e, aşa-i la noi, ăştia suntem, n-avem cum să ne schimbăm dintr-o dată, hai c-o să fie bine, uite, ia o ţuică, cum e, tare, nu, s-a făcut anu´ ăsta, slavă domnului, aaa, neapărat să guşti din şunca afumată, ia cu pâine, ţi-aduc o ceapă, hai noroc, noi să fim sănătoşi şi la vară cald hai la mulţi ani.

3 comments:

  1. Da' zi şi de un'ţi s-a tras supărarea... Că trebuie să fi fost ceva concret, mă gândesc.
    Şi, că tot văd că te preocupă sărbătorile ce vor veni (deocamdată postim) - pe la Niponia cum e cu Anul Nou şi ce faci tu de Crăciun? i-ai convertit - măcar comercial vorbind?

    ReplyDelete
  2. Ce sa ma supere, mai nimic. E chiar normal ca violatele sa se marite cu violatorii. Sunt insa curios daca toata ciurda aia de despletite si lacrimosi care au varsat virtual tone de muci la catafalcul Neparlitului au dormit cu volumele lui sub perna in ultimii doojda ani. In rest e bine.
    De Craciun? Habar n-am ce fac. Mahmur, probabil.

    ReplyDelete
  3. Cuuuum ştii tu să ocoleşti un răspunsssss... Poate că, totuşi, pregăteşti tu ceva pentru perioada sărbătorilor, că prea mi-am ros unghiile (de curiozitat) pân'la coate.

    ReplyDelete

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate