cipangu

Sunday, November 21, 2010

Publicitate 4 – Nemiloasele

Trecem azi la mediaplanul B, lăsăm un pic tvc-urile, dar rămânem pe atl şi ne mai aruncăm un ochi şi pe ad-print-uri. Printre multele reclame la beri, cafele, plasme telefoane mobile, medicamente pentru diaree subită, cursuri de engleză, spectacole, ceaiuri etc. pe care le citeşti de nevoie când n-ai altceva de făcut când te leagănă trenul spre casă, e una care zic eu da, dom´le, merită. Reclama este la, tantanaaa, Ahrwin Women´s Detective! Femei detectiv pentru femei care se victimizează (scuze de pleonasm).


Headline-ul este simplu şi explică tot - Totul pentru zâmbetul tău! 24 de ore din 24, 365 de zile pe an, femeile din imagine cu asta se ocupă. Cu zâmbetul femeilor care au ele aşa, un feeling că nenorocitul priponeşte mânzul şi prin alte iesle. Succes garantat. Dai telefon, dai banu´, ele îţi urmăresc pas cu pas soţul/ amantul/ iubitul, apoi vin şi îţi spun: da, porcul cotizează la pib-ul filipinez prin pub-urile din Kinshicho. Sau: Soţul dumneavoastră nu stă peste program, stă peste secretară. Sau: Am aflat al cui e rujul de pe guler: al lui, că de la 12 noaptea pe soţul dumneavoastră îl cheamă Matilda, sau cel puţin aşa-l strigă brazilianul ăla care-i izbeşte berbecul la porţi, cum să vă explic… ăla care-i pasează drobu-n cimpoi. Păi să nu fii toată numai un zâmbet? Asta ai vrut, asta ai primit. Zice acolo - totul pentru zâmbetul tău.



Bun. Headline-ul s-a înţeles, obiectul de activitate al firmei e clar, acum să ne uităm bine la apărătoarele zâmbetului. În afară de una pe care dacă te îmbeți ai zice cu indulgenţă că o folosesc alea ca momeală, restul cred că au tatuat mare pe spate  „Toți bărbaţii sunt nişte porci” şi poartă la cingătoare ca trofee de război scroturile celor răpuşi în luptă dreaptă, cu care se autoflagelează în fiecare seară până la sânge. Zâmbetul lor maliţios de Gioconda, subtil ca un cuţit în spate, spune un singur lucru – răzbunare! şi de la atâta ură, pun pariu că le-a crescut păr pe piept şi în pantaloni o mândreţe de ştromeleag, peste media asiatică. Bărbaţi, păzea! No country for men.


 P.S. Câteva din pionierele mişcării Proud To Be Angry Lesbians, la începuturi. 


3 comments:

  1. Care e momeala, ca n-am dibuit-o? Sau ce tre'sa beau inainte? Si cat?

    ReplyDelete
  2. Păi dacă nu te stârneşte niciuna, se cheamă că n-ai nici o grijă, eşti incoruptibil.

    ReplyDelete
  3. Momeala e simplu de ginit. E clar c-a obligat-o ma-sa (tot in fotografia de grup) sa lucreze la ea la firma.

    ReplyDelete

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate