cipangu

Saturday, February 12, 2011

„Cuba, un buldog francez adus din Germania”


Era într-o joi de noiembrie parcă, acum doi ani. Mă întreabă cineva dacă am vreun program în seara aia. Dacă nu, să vin cu el: un prieten de-al unui prieten de-al unui prieten şi-a deschis bar acasă, la el în apartament, cincizeci de mii berea. Haide dom´le.

Ajungem undeva prin Lahovary, bâjbâim prin niște ganguri, într-un final găsim scara, liftul şi apartamentul, deschidem ușa şi intrăm.

Am dat de spațiul de dincolo de uşă ca fetița aia care găsește Narnia în dulap. Nu şoca neapărat diferența dintre scara blocului vechi de pensionari care nu anunța nimic bun şi faptul că dincolo de ușă era un bar așa cum mi-aş fi dorit cândva să deschid, ci atmosfera dinăuntru. Aveai senzația aia că îi știi pe toți, că ai putea vorbi orice cu oricine şi mai era ceva: nimeni nu avea aura aia de „wow, ce cool suntem noi că suntem într-un loc atât de cool în timp ce alții sunt în mall, în bambu sau într-un bar de manele, doamne, ce bine e să fii altfel, ce bine e să fii noi...” Pentru cine a nimerit vreodată din greşeală în OTA sau Tralala ştiţi despre ce vorbesc. În apartamentul ăsta, lucrurile stăteau ceva mai simplu: eram acolo și atât.

Barul (adică locul de unde îţi iei băutura într-un bar) era la bucătărie şi, deşi am dat bani şi am primit rest, tot am rămas cu sentimentul că sunt acasă la un prieten. La a doua bere, m-am întâlnit în ușa bucătăriei cu un francez. M-am mai conversat în sufragerie cu un olandez, analist politic care făcea un studiu despre cum se distrează tinerii în zonele defavorizate (Bucureștiul făcea și el parte din studiu, ca prelungire firească a capitolelor Beirut şi Tirana). Într-una din „camerele de dialog” am mai vorbit despre fotografie cu un prieten de-al unui prieten, Microsoft Certified în Photoshop, fost taximetrist trei ani şi jumătate în Chicago.

Apoi m-am aşezat cuminte pentru că două drăcoaice de fete cu voci îngereşti au început să cânte folk pe scena amenajată în sufragerie, la microfoane (adică serios). În pauzele dintre melodii, printre aplauze, Cuba, un buldog francez adus din Germania (drept pentru care nu răspunde decât la comenzi gen Komm Hier, Platz), a lătrat. Când a început următoarea melodie, pentru că nu tăceam din gură, mi-a aruncat peste umăr o privire disprețuitoare. Ne-am împăcat ceva mai târziu într-una din „camerele de dialog”.

Cam asta a fost treaba cu apartamentul-bar. Acum e închis. Cel care are a visat toata nebunia asta stătea cu chirie acolo şi asta era ultima lună. Cică ultima aia lună s-a dansat tango, s-a cântat, s-a spus poezie, s-a mâncat gulaş, s-a falsat karaoke, s-a proiectat cinema şi naiba mai ştie ce s-a mai făcut. Mie joia aia mi-a plăcut.

Stăteam așa pe balcon (mascat de un mash întins ca o trambulină verticală peste tot blocul, o chestie la mezeluri) şi dacă m-ar fi întrebat cineva atunci ce urăsc la București aş fi dat deoparte apartamentul din Lahovary, apoi aş fi zis: „Tot.”

Ajuns a doua zi la ziua unor alți prieteni, le-am povestit despre experiment. Au strâmbat din nas, nu prea am apucat să termin, cineva a mai zis, a ştiu, seamănă cu Tralala, apoi discuția despre Lahovary a rămas în urmă ca o boabă de strugure mare şi bun pe care îl scapi în nisip şi nu-ţi vine să-l mai ridici, să-l speli şi să-l mănânci.

P.S. Asta e o leapșă primită acu vreun an și ceva de la un prieten care acum, în loc să scrie, face fix ca maimuța când n-are treabă: se scarpină-n cur până-şi face o bubă, după care aşteaptă să-i treacă, jurându-se că gata, cum îmi trece buba, m-apuc de treabă. Am postat-o şi aici, nu de alta, dar vine ziua lui și n-am știut ce alt cadou să-i fac, decât să-i mai aduc aminte că hipsteritul balcanic anchilozează progresu´ mai ceva ca încăpăţânarea măgaru´.

4 comments:

  1. i(n)mpietrish(i), pisico?

    ReplyDelete
  2. Stiu serile alea, acum se fac in alta parte, si-au gasit alta casa cu chirie...
    Si le stiu si pe dracoaicele cu voci ingeresti :), sunt prietenele mele...

    Florentina

    ReplyDelete
  3. Ai si o adresa? Poate trec cand mai ajung prin tara. Salutari lui Neli.

    ReplyDelete
  4. Nu mai tin minte foarte bine, pe undeva pe Mantuleasa, daca nu ma insel, am fost o singura data, tot cand au cantat Neli cu Irina folk... Dar ma informez si te anunt.
    Ii transmit, Neli acum e intr-un periplu prin Asia, ultima oara era in Nepal. O sa se intoarca si ea tot prin mai, ca si tine, din cate am inteles... Felicitari pentru carte si cale lina inapoi acasa...
    Florentina

    ReplyDelete

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate