cipangu

Tuesday, April 19, 2011

Scurt tratat de sumo scris de cineva care n-are nicio treabă cu sportul


Adică eu. Pe când eram mic şi sfrijit mi se tot spunea să fac sport, să mă dezvolt. Tot auzeam cu invidie expresii de genul: „ce corp de sportiv”, de unde am dedus că sportul (în general) îţi face corpul mai frumos. Deducţia asta mă costă scump astăzi, când nu înţeleg nici în ruptul capului de ce ar face o femeie înot (ca să arate ca o trambulină), sau haltere (se poate transforma din căprioară în elefant doar căsătorindu-se), sau de ce ar face un bărbat culturism (sunt o grămadă de alte moduri în care poţi fi penibil). Liderul categoriei „Sporturi care nu-ţi fac corpul mai frumos, dar sunt şi ele sporturi” rămâne însă sumo, încleştarea şuncilor.


Ca să ajungă la un tonaj respectabil, îndopatul sportivilor începe de mici. Se pare că în ultimii ani japonezii sunt ceva mai mofturoşi la mâncare, astfel că în sumo, sportul tradiţional, sunt la ora asta din ce în ce mai puţini băştinoşi şi mai mulţi gaijini. Aceştia provin de regulă din ţări care se bucură la o farfurie în plus: Mongolia, Bulgaria, Rusia. Copilul teribil al sportului cu chiloţi de mătase, acest Mutu al sumo-ului a fost, de exemplu, Asashoryu, originar din Mongolia. Pe Asashoryu doar că nu l-au prins cu sibutramină (el nu face cură de slăbire ca folbaliştii), că în rest le-a cam făcut pe toate.

Infuzia de gaijini în acest sport nu e cauza scandalurilor din sumo. Aveau și ei faliţii lor. „Situaţiile dezonorante” existau şi înainte, acum şi-au schimbat doar forma. Ultima zarvă de care am auzit (acum câteva luni bune) a fost că unii sportivi au fost folosiţi că recuperatori. Ei, treaba asta, cu recuperarea „tradițională” chiar că n-o înţeleg. Adică cum recuperatori? Cu ce te ameninţă să-i dai banii? Că te trage de chiloţi până te învinețești? Că te dă de-a dura pe rogojină până te ia cu ameţeală? Sau că, în caz de nu şi nu, ca ultima metodă de convingere, se împiedică şi cad peste tine?

6 comments:

  1. Eu sunt foarte suparata,plecand Asashoryu,luptele de sumo ,nu mai reprezinta nici un interes.
    Pai,ce priceput era el....

    ReplyDelete
  2. Sara bună!
    Habar n-am cum am ajuns pe blogul domniei tale, dar citesc (cu plăcere) de vreun ceas, fără să fi avut intenţia de-a mă băga-n vorbă.
    Citind însă postarea asta, m-au trecut toate apele. Japonez cum văzusem că încerci să devii, mă gândeam că eşti fascinat de sumo şi deja mă luase cu remuşcări pentru o postare recentă în care-mi împărtăşeam prietenilor părerea despre acest sport.
    Mi-a venit inima la loc, eşti prietenul meu. (Pe principiul "dacă tu nu mă vrei, eu te vreau").

    Pe principiul "lăuda-m-aş şi n-am cui", ataşez link cu opiniile mele liber exprimate.
    Sănătate!

    http://arcadia-solum.blogspot.com/2011/04/sporturi-extreme-si-alte-dileme.html

    ReplyDelete
  3. Buna dimineata!
    Ai si cui ai si cu ce. Excelent articolul cu Sporturi extreme si alte dileme. Si restul. Si pozele. Si wow!
    Ridicarea la rangul de prieten ma onoreaza.

    ReplyDelete
  4. Ba, a mea e mai mare!
    (Onoarea pe care mi-o faci, vreau să zic! :D)

    ReplyDelete
  5. Salut, George!

    Felicitări pentru carte!

    Ca să nu vin cu mîna goală la lansare, îţi semnalez şi specia nakizumo. De ziua copilului (5 mai) un templu shinto din Hiroşima organizează campionatul de sumo pentru prunci între 6 şi 18 luni. Concurenţii sunt puşi doi cîte doi faţă în faţă pe podium, şi care plînge primul cîştigă. Anul acesta au participat 700 de sportivi.
    Ştirea completă, aici.

    ReplyDelete
  6. Multumesc, Marius! Asta da stire cu care sa-ti incepi ziua.

    ReplyDelete

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate