cipangu

Wednesday, April 27, 2011

Ţara vrăjită

Acum două zile, pe seară, ne cheamă Mama san: veniţi repede, că o să fie la televizor ceva cu România pe canalul 4. Am venit, ne-am aşezat cuminţi (eram doar noi trei - „fetele” şi cu mine) şi am aşteptat să înceapă, eu având o vagă presimţire cam despre ce o să fie vorba (îmi trecuse un zvon pe la urechi). Şi a început. Un frumos program despre „vrăjitoarele” din România.

De la stânga la dreapta, carul de reportaj, un bibilou mare cu Iisus,
carul cu boi, Maria Campina și backing vocals.


Nu intru în amănunte: pe scurt, o echipă de filmare japoneză s-a dus acasă la câteva celebre şi adevărate, filmând vreo juma de oră de show de prost gust, pseudo descântece, fuste creţe, sfătuituri agramate, recuzită ieftină, cazane, o inimă de vită în care se înfigeau ţepuşe ca soţul adulter să nu mai calce strâmb, plus o informaţie fără de care nu ştiu cum am trăit până acum: căderea lui Ceauşescu se datorează vrăjitoarei Brăţara, ea i-a aruncat blestemul pe cap şi ca atare am putea măcar să-i mulţumim. 


Communism? Who you gonna call?
Brățara. Dictator-buster!
Până acum, ce se dădea aici la televizor erau documentare despre Deltă, despre Sighişoara şi chiar şi în emisiunea asta cu „vrăjitoarele”, totul fusese prezentat ca o curiozitate, fără nicio referire la alte aspecte sensibile legate de etnia din care fac parte. (Apropos, nici despre ţigani nu se ştiu prea multe aici, japonezii spun gipushii dansu - dans ţigănesc - la dansul spaniol: rochii roşii cu volane, castaniete, ole.)

După ce emisiunea s-a terminat, Mama san (care a fost în România acum doi ani) a zis doar atât: „De ce dau aşa ceva la televizor? Cine nu ştie nimic despre România ar putea crede că aşa e...” Acum, eu ce-aş putea să zic? Dacă zic că nu, România nu e aşa, voi fi din nou acuzat de rasism (nu-i prima oară). Dacă zic, ba nu, România e fix aşa, o să mi se reproşeze iar că „mă iau de Romania”…

Victima creează criminalul. Vrăjitoarele ca produs/ serviciu funcţionează pentru că există o cerere în acest sens. Iar clienţii lor sunt românii verzi, nu altcineva, pentru că ţiganii nu-şi joacă farse între ei. Corb la corb… mă scuzaţi, n-am găsit alt proverb. Românii aceia cu frică de Dumnezeu, ăia-s „segmentul dinamic al targetului”. Atâta timp cât credem că o lumânare adusă de la biserică de Paşti „ne fereşte de trăsnete”, „se aprinde în caz de necaz şi probleme”, de ce n-am crede că dacă înfigi o frigăruie într-o inimă de vită şi dacă dai foc la o şuviţă de păr, îţi aduce iubitu´ înapoi, face de-mpreuneală şi dă răușită la butic. Opulenţa lor e clădită pe munţi de creiere netezite cu bună ştiinţă, cum mult mai bine şi mai iscusit stă scris aici

Cum spuneam într-un post anterior, vina ne aparţine şi unora şi altora. Ar trebui să recunoaştem întâi cine suntem, cu sinceritate şi unii şi alţii, lucru care nu se va întâmpla niciodată. Şi unii şi alţii, trăim într-un mare denial: românii că sunt poporul ales, ţiganii că sunt poporul discriminat.

Până una alta, şi pe buletinul meu (deocamdată), şi pe al lor (care au) scrie acelaşi lucru: România. Eu poate că nu accept că cerşitul este o muncă, sau că a face copii la 12 ani e o tradiţie, la fel ca şi trăitul în afara sistemului (aici, aici, aici şi aici), drept pentru care aş putea da vina pe merele putrede pentru ce se întâmplă (citiţi, vă rog, aici, despre un excelent studiu sociologic). Dar dintele sănătos nu face carii. Ţara aceea, pe care o voi iubi până la moarte ca pe copilărie, dar lucid şi de la distanţă, ţara aceea al cărei nume stă scris atât pe buletinul meu, cât şi pe buletinul lor este atât de bună în rolul de victimă care-şi creează criminali de doi bani, încât nu ratează niciun moment prilejul să o facă.

Și uite-așa, în loc să devină confitură, delicateț carevasazică, ajunge un coș întreg cu mere în butoiul de borhot. Frunză verde alambic, câte-o dușcă, câte-un pic, mai luăm una mică, să ne treacă de urât la inundații.

6 comments:

  1. Si aici in Canada toate emisiunile erau inainte numai de orfelinatele din Romania (eu bucurindu-ma ca nu au ajuns tiganii aici) si conditiile groaznice de acolo. Anul trecut imi spune un coleg de un show american care il urmaream, se numeste Amazing race, unde participantii merg prin mai multe tari si au de facut tot felul de chestii. In orice caz, imi zice colegul meu ca a vazut el ca urmatorul episod merg in Romania. Neaparat sa il vad, ca de mergeau in Romania. Ce crezi ca acolo i-a dus pe astia intr-o comunitate tiganeasca si au aratat numai tigani si carute, probele au fost sa incarce caruta cu vechituri si ceaune si alte nenorociri de ale tiganilor si sa le duca in alta parte. Nu iti mai spun ca unui concurent ii furasera tiganii si lucrurile. Asta au aratat ei in Romania de imi venea sa sparg televizorul. Sau stire in ziarul local ca in Spania sau Italia, nu mai stiu o romanca de 10 ani a nascut si in interviul acordat mamei fetei ca in Romania asa e normal se casatoresc de la 9 ani si la 10 ani au copii, ca si bunica nu avea decit vreo 22 de ani. Sa mor iar, explica-le la colegi ca sint tigani, dar ei nu stiu ce e ala tigan ca nu au aici.....Asta e imaginea Romaniei peste hotare....

    ReplyDelete
  2. Salut, George! Am ascultat confesiunea ta video. Cred că te pripeşti.
    Poate că ar fi timpul să schimbi punctul de staţie. Să încetezi a te defini prin ceea ce nu eşti, ci prin ceea ce eşti. Cînd nihon jin ja nakute, gomen nasai devine tic verbal el este interpretat ca amae. Amae e rău văzut, şi nu îndeamnă la apropiere.

    ReplyDelete
  3. Salut Marius. Multumesc pentru mesaj.

    "Confesiunea video", sau prezentarea pentru evenimentul PechaKucha face parte din promovarea cartii care poarta acelasi nume pe care il are (deocamdata) si blogul.

    Cartea descrie experientele traite in primul an petrecut aici. O sa te rog sa-i ingadui, deci stangaciile, perceptiile uneori gresite, naivitatea reactiilor la "socul cultural". Nihon jin ja nakute gomen nasai nu e deci nici amae, nici 卑下自慢, e probabil o faza normala a inceputului.
    Sper ca odata cu acumularea de noi experiente (si asumarea lor) schimbarea punctului de statie (si de ce nu, a tonului) sa se faca firesc.

    Inca o data, multumesc.

    ReplyDelete
  4. Eu te inteleg perfect in toate descrierile facute si in micul video si in articolul scris aici...vezi cei plecati si stabiliti permanent in alte colturi ale lumii trec prin aceste momente de acomodare .

    ReplyDelete
  5. Off topic, din ciclul "dă-mi un deget, că am eu grijă să-ţi iau toată mâna":

    http://arcadia-solum.blogspot.com/2011/05/iertati-ma-ca-nu-sunt-japonez.html

    ReplyDelete
  6. Nu-mi vine sa cred! Ma bucur ca n-am televizor, n-am avut nici in Japonia :)

    ReplyDelete

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate