cipangu

Thursday, June 23, 2011

Țigările de care mi-e dor

M-am lăsat de fumat de câţiva ani buni şi nu mă bate gândul să mă reapuc, cel puţin deocamdată. Nu despre asta e vorba, nu-i campanie profumat. Ba chiar, în lista aia mică cu regrete am trecute nopţile când sudam mahoarcele până trăsnea toată carnea pe mine de parcă îmi făceam culcuş în şemineu. Şi cu toată gheara din piept care mă mai încearcă, cu toată hârâiala când mai bag câte un sprint după tren, sunt câteva ţigări de care îmi amintesc cu plăcere, cum are şi Clinton câteva trabucuri de neuitat.

Ţigara de la sobă. Fie că era la vreo gazdă din Predeal, Sinaia, Buşteni, fie cea de-acasă, nu era nevoie să sufli ca-n foale fumul din tine, lăsai ca din întâmplare câţiva nori în buza jarului, apoi vedeai cum se ţuguiau şi dispăreau traşi prin firul ăla subţire înăuntru, de parcă hornul era un fuior uriaş care torcea lâna cenuşie de pui de tutun.

Prima ţigară fumată în dormitor. O mână albă se întinde leneş după pachetul de țigări… Ea îşi aşează scrumiera pe abdomenul plat ca un carnet de student, îşi alungă broboanele de sudoare de pe frunte, îşi face puţin vânt cu degetele lungi, lipite şi arcuite… uhhhh, ce-am transpirat… Aprinde ţigara. Șerpi de lumină roşie alunecă preţ de câteva clipe prin văile rotunde... Se întoarce către el: ce, să nu-mi spui că n-ai mai fumat niciodată în pat …

Ţigările din dreapta maşinii de scris. Deşi începeau cu acelaşi gust al cafelei din stânga şi al paginii albe, iar la final trăgeam invariabil din filtru, pe măsură ce ţăcănitul sec ţintuia musculiţele pe hârtie, pufăielile îşi schimbau nu doar gustul, dar şi forma, culoarea, de la gri-ul străveziu al lipsei de inspiraţie (a se citi fumat cu spor), la albăstruiul filiform al ţigării uitate în scrumieră de mâinile ocupate cu partituri mai lungi, până la iedera creaţă care se cățăra din ţigara proptită-n gura strâmbă, sus pe obraz, până sub sprânceană, în usturimea ochiului.

Ţigara fumată dincolo de gardul UM, aprinsă fix când ieşeam pe poarta unităţii, asta avea gust de libertate şi de nimic altceva. Pentru că acolo unde se ducea fumul, porneam şi eu încet, fără grabă, fără înainte marş, fără pas alergător, fără cu cântec, fără răpăit de bocanci puturoşi.

Ţigara din tren, pe ieşire din Bucureşti. Scrumiere care se dădeau peste cap, geamuri jegoase care nu se deschideau sau nu se închideau (întotdeauna invers faţă de ce-ţi doreai), boziile de pe marginea terasamentului, Giuleștiul gri, Chitila gri, mirosul cleios de pișat… Şi cu toate astea, ţigara aia putea să fie şi Carpaţi, Naţionale, Snagov sau Bran, păstra gustul legănat de dor de ducă. 

Ţigara de la mare când ieşeam din apă. Asta intra mai greu, dar mergea. Ţigară răsfăţată, ţinută-n pernuţe creţe de degete murate, fumată tolănit, cu ochii mijiţi, la pânda sălbăticiunilor care îmi întunecau pentru o secundă orizontul şi pentru totdeauna minţile.

Ţigările de la comentarii. Da, ale voastre. Acelea speciale pe care le aştept să se înşire mai jos, cuminți, ca tutunul lângă răbdare.


14 comments:

  1. "tigarile din dreapta masinii de scris"... Fumatorul avansat scrie de mana ca sa poata fuma linistit tigara dupa tigara...

    ReplyDelete
  2. Na ca m-ai nostalgiat... Si eu le-am lasat de vreo opt ani da pot sa fac niste adaugiri? Female perspective ok? Tigara din spatele statuii din fata liceului, la vreme de chiul de la mate, fizica sau latina, tigara unitate de masura a barfei cu fetele, tigara fluturand in ritmul muzicii in club si ...( Ma mir ca tu ai omis-o) tigara ... de dupa... poshtita obligatoriu ...

    ReplyDelete
  3. @valeria
    Cine mai scrie de mana in ziua de azi?!

    ReplyDelete
  4. @Rocsana
    Aaaa... pai "prima ţigară fumată în dormitor" cam aia e... Nu s-a inteles... urat din partea mea... N-am mai zis postita, ca se subintelegea.

    ReplyDelete
  5. Neah, s-a inteles. Am fost eu cascata si jum. adormita. Da de ce numa prima? Urmatoarele nu mai au aceelasi farmec?

    ReplyDelete
  6. @Rocsana
    Hm, e destul de greu ca de fiecare data sa fie prima data.

    ReplyDelete
  7. @Valeria
    Ce frumos... Pix? Creion? Sau calimara cu pana?

    ReplyDelete
  8. I thought that after the first time it's only getting better ;) deci si prin urmare calitatea tigarii de dupa ar trebui sa creasca direct proportional cu calitatea... you know...a treburilor.... Sau poate tigarile Marte or avea gust diferit de cele Venus ;) si-ar mai fi o chichitza... Ar fi necesar o prima data cel putin o data pe luna a.i. tigara de dupa sa ramana memorabila... Otherwise cei cu 'activitate ' mai redusa ar ramane cu doar vreo sapte opt tigari de acest tip in a life time....;) but anyway f. frumos scris. Curge, curge. Lin si fara scartzaieli :)

    ReplyDelete
  9. Offff, pe lângă amintirile voastre în domeniu, ale mele seamănă cu un chiştoc turtit în scrumieră :(

    M-am lăsat de fumat prin clasa a patra, după ce mi-a înroşit bunică-mea bucile cu o nuieluşă de alun, oripilată că tigara mea aproape virgină aruncată de spaimă pe geam, era să aprindă casa.

    Dar, chiar şi scurtă, cariera mea de fumător are parfumul ei incontestabil de superioritate. În faţa soră-mii care, cu doi ani mai mică, trebuia să asiste răvăşită de mirare şi poftă cum trag eu fumul, tuşind şi lăcrimând, şi cum îl expulzez apoi, în jeturi, vălătuci sau aburi străvezii, explicându-i că în clasa a doua ea n-are plămânii destul de dezvoltaţi pentru o asemenea îndeletnicire matură.

    :D

    ReplyDelete
  10. Eh, şi eu m-am lăsat de fumat fără regrete - căci nici ţăgările, maică, nu mai sunt ce-au fost... După anii 80, când ţigările cumpărate cu toptanul (Carpaţi sau Bucegi) stăteau, obligatoriu, câteva zile bune pe dulap, la uscat, speram să fie un rai al fumătorilor înrăiţi, cu deştele mâinii stângi maronii de la tutun. N-a fost să fie - după un mic entuziasm numit Gitanes (mult sub aşteptări, căci trecusem în studenţie prin feeria Popularelor cubaneze, cu hârtia din trestie de zahăr) a urmat odiosul declin: ultima redută a tutunului neprelucrat şi bun, Carpaţii de Sfântu Gheorghe, s-a dus naibii, iar cele cu filtru, din ce în ce mai scumpe, din ce în ce mai pline de ardei şi cotoare, m-au convins să nu am regrete că m-am lăsat (nu prin voinţă poprie 100%, totuşi).
    Şi aş adăuga că şi ultima ţigară era plină de farmec, mai ales dacă nu mai era niciun pachet de rezervă. Îmi aduc aminte că pe Atlantykron (insula SF de pe Dunăre) am rămas toţi în pană de ţigări, căci aprovizionarea uitase de noi... şi căutam prin iarbă, disperaţi, propriile chiştoace - noaptea, cu lanterna... Să vezi alea ce gust şi ce farmec aveau...

    ReplyDelete
  11. @ moise - un liner simplu si colorat... :)
    doar ca intervine problema "transcrisului".... bine, si Asimov scria intai de mana si tot a scos sute de carti... :))

    oricum, vad ca acum exista posibilitatea asta, pe care o gasesc solutia perfecta pentru fumatorul calificat

    http://www.templeadlib.com/2011/02/07/electronic-paper-the-note-slate/

    ReplyDelete
  12. Tata fuma Mărășești.

    Avea așa... un pic de importanță în plus când îndeplinea el ritualul complex de conservare prin afumare. Și-apoi câtă nemulțumire exprima în fel și chip când se descoperea fără țigări!
    Nu decriu nici "felul" și nici "chipul".

    Toată tevatura legată de fumatul lui m-a stârnit și, într-o zi din copilăria timpurie, mi-am spus că am și eu dreptul să fiu "importantă".

    M-am folosit de faptul că rămăsese un pachet desfăcut la îndemână, am scos o țigară spunându-mi că nu se va observa lipsa ei, într-un firesc al gesturilor fotografiate din mers, fără prea mare efort am purces la consumarea marelui dezmăț.

    Dar..., voi zei, ce dezamăgire uriașă! Limba mă ustura, paie de tutun mi se lipeau de limbă iar voluptatea intârzia să apară.

    Un dispreț total mi s-a instalat în suflet și în minte și nu mi-a mai trebuit în veci de veci tutun, fie el fin sau mahorcă.


    Cu toate astea cred că în tot timpul care s-a scurs de-atunci(și s-a scurs ceva) am fumat totuși: un Kent de la cap la coadă aproape(adică o țigară nu un pachet), un trabuc doar de-ncercare, m-a doborât repede și a rămas aproape întreg, am pufăit dintr-o lulea, am țocăit dintr-o narghilea dar au fost scurte incercări și atât. Mi-a placut însă întotdeauna mirosul dintr-un magazin de tutun, aroma pe care o împrăștiau cărțile din casele unei anumite categorii de fumători, cei stilați și colăceii pe care îi poți face.

    Cam lungă mărturisirea mea, iertare. M-au furat amintirile. Inchei amintind oricui:Tutunul dăunează grav sănătății.

    ReplyDelete
  13. .... si multe altele din viata noastra dauneaza grav sanatatii.... chiar ne lasam de toate...?

    Daca nu te-ai lasat de fumat si AI CURAJ sa recunosti ca iti place, ti-ar place sa intri pe:


    http://fumatulestebun.wordpress.com

    ReplyDelete

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate