cipangu

Saturday, July 16, 2011

Tablouri de Bucureşti 4

E cald şi aici, e cald şi acolo. Merge un tablou răcoros de acum câteva ierni bune, din carneţelul de amintiri cu foi îngălbenite, sau
Culoare în alb

-  despre Florin Piersic, copilași cu voce groasă și porumbei pe care nu-i va prinde nimeni niciodată –


9 ianuarie. În troleibuz către Radio România, să-mi ridic banii pentru efemera mea colaborare cu unda veselăăă, domniloooor, unda veselăăă doamneloooor… Qua qua qua qua quauauauauauauaaaaaa. Înainte de a se închide ușile la stația Cișmigiu, un cerșetor sare abil în troleibuz, fix în genunchi şi începe cu o voce groasă, groasă, undeva la granița fină dintre bas şi bariton: „Sunt un copilaş amărât, vă rog din toată inimioara mea, daţi-mi şi mie un ban…” 

În faţa mea, la coadă la casieria Radio România, Florin Piersic, îmbrăcat trendy, cu tendințe cool. Asta e pe bune. Maestrul e o apariţie în sine. Firesc, simplu, bonom și uriaș. În încăperea gri se face pentru câteva minute primăvară. Îi dictează casierului seria de buletin, apoi îşi încasează drepturile: cinci sute patruzeci ron. Lasă să alunece zece ron către casier, apoi urează tuturor La mulţi ani. Boierul, tot boier. Înaintez umil către tejgheaua casierului (stătusem într-un colţ până atunci) şi îi întind buletinul. Mă găsește pe borderou, pe ştat carevasăzică: Moise 630 ron. Semnez şi ies râzând ca un prost: Ha, mi-am zis, am luat mai mult decat Florin Piersic! Na!

Se cere să sarbatoresc: merit o plimbare prin Cişmigiu. Cotesc de pe Popa Tatu pe Ştirbei Vodă, apoi fac dreapta şi intru în Cişmigiul mai alb ca niciodată. În timp ce eu cobor treptele, o pereche crudă le urcă. Ea are nişte ochi tragic de frumoşi, conturaţi puternic cu negru, care mă privesc sfâşietor toată eternitatea pe care o petrecem trecând unul pe lângă celălalt. 

În faţa izvorului lui Eminescu, un grup de femei zdravene cu niste veste portocalii, fosforescente de te dor ochii, mânuiesc bărbătește lopeţile să cureţe aleile de zăpadă. Le supraveghează, ce ironic, un barbat. Femeile discută, ca la clacă, mai o lopată, mai o vorbă, la modul rural, despre sexul oral.

- Eeee, al meu, câtodată îi pasă dă mine şi mi-o dă aşa, mai cu binişoru’...
- Ce, fă, că tu o ţii cu amandoo mâinili să nu-ţi scape pă gât cân’ ţi-o dă bărbată-tu...
- Pai ce, fă, vrei să ţi-o dea tie, i-o dă ei...

Icnesc cu toatele râzând ştirb de le dau lăcrimili. Mai glumim, mai trece timpul... 

Mai încolo, un căţel roşcat în lesă ţopăia fără succes după porumbei. 

Am mai urmărit o vreme pe alei dansul nehotărât al unui un posterior superb (maxim 25) apoi am disparut şi eu complet în alb.

No comments:

Post a Comment

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate