cipangu

Friday, July 8, 2011

Tu cât de mult îți iubești orașul?

Nu, serios. Atât de mult încât să-i compui o melodie? Hai, maxim două? Ba nu, reformulez. Îl iubeşti atât de tare încât toate cântecele tale să fie despre El, Oraşul Tău? Despre străzi, despre magazine, despre produsele care fac oraşul renumit (adică sepii, peşti şi cum se mănâncă ei), despre dealuri, despre mare, despre flori, despre capibara din grădina zoologică, despre portocale, despre tot? 

 
Ito are aproximativ 70.000 de locuitori. Unul dintre ei este Shimada Sugako, o doamnă respectabilă born and raised in Ito. Vara trecută am auzit-o prima oară la un concert local asezonat cu grătare şi multe beri. După un alt artist local care a cântat Beatles până şi-a rupt o coardă, a urmat doamna Shimada cu band-ul. Sincer, pe la al treilea cântec, am pufnit un pic în râs… „şi acum, urmează un cântec dedicat macroului, care este un produs specific zonei cu care ne mândrim!: „Rock´n Roll-ul macroului!”… 

OK, să zicem că e uşor naiv să te agăţi aşa de fiecare colţisor al oraşului şi să te încăpăţânezi să-i dedici câte o melodie… Dar tot ascultând-o (o dau şi la radio, Nagisa Station seventy six point threeeee - post local şi mi-am luat şi albumul), am început uşor uşor să mă simt vinovat. Nu atât pentru că n-o să iubesc niciodată oraşul ăsta aşa cum o face ea, dar pentru că mi-am dat seama cu ruşine că n-am putut iubi cu atâta devoţiune, necondiţionat şi pe de-a-ntregul, nici măcar locul în care m-am născut.  



4 comments:

  1. Atât de mult încât să nu exclam aruncând ghemotocul de hârtie pe jos "ce oraș împuțit dom'le".

    ReplyDelete
  2. Da cantecu despre fukushima il stii? Refrenul Mai ales e nemaipomenit :))) nu stiu daca Iti pot trimite linkul aici dar e pe YouTube.... I love Fukushima parca...

    ReplyDelete
  3. Foarte tare Georgica!Tine-o tot asa si o sa vezi cit de usor e sa te indobitocesti si tu laolalta cu ei,tranzitia se face pe nesimtite.Eu cred ca as face o melodie despre hamsii,asta se maninca la mare la noi.

    ReplyDelete
  4. Draga Cristina Neagu
    Este un post despre un om care isi iubeste orasul natal, mai mult sau mai putin exagerat. Asta nu il face dobitoc. Ciudat, acelasi oras despre care si tu spuneai candva ca ti-a placut rau de tot...

    Ironia e o arma sensibila, daca n-ai grija cum o manuiesti ti se descarca in picior si te faci de ras "in fata la lume".

    ReplyDelete

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate