cipangu

Friday, December 23, 2011

Ce-am (mai) învățat la școală

Când ai până în 18 ani și creierul ca buretele, procesul de învățare e unul continuu, nu-i stă în cale clopoțelul care sună pauza sau sfârșitul zilei. Abia de atunci încep materiile alea mai interesante, predate cu har de ceilalți colegi, care îți vor folosi cu adevărat mai târziu în viață și despre care părinții spun: ce prostii ai mai învățat azi la școală? 


Colegul Voicilă era la o competiție destul de strânsă cu încă unul, Ţuchiu, pentru poziția de „codaşul clasei”, cum îl numea cu tristețe tovarășa învățătoare, că nu era frumos să-i spui prost; cu toții eram sortiți să ajungem cândva comuniști și nu era voie de la partid să fie comuniști proști. Multă vreme am crezut că Voicilă era un fel de zongoră umană - avea un registru de note destul de restrâns, mai exact două. Patru și cinci. Tovarășa îi scotea din când în când în fața clasei și ne punea să râdem de ei, dar nici măcar soluţia asta ultimă cu râsul în grup nu-i motiva în niciun fel să li se trezească brusc pasiunea pentru „Paul are un penar.”

În pauze însă, Voicilă era genial. El a fost primul care a descoperit (cel puțin la noi în clasă) cum să scuipi cocoloașe de hârtie mestecate în gură prin țeava de pix în tabloul tovarășului. Tot el a inventat mașina de dat pumni cu manivelă, rămasă din păcate în stadiul de proiect. Ca martor al prezentării schițelor, pot spune și acum că Voicilă desena fabulos, ceea ce îi mai aducea din când în când o acută de zece la materia respectivă. Deci nu era zongoră.

Când un alt coleg ne-a provocat pe toţi cu o chestie nouă: arunca apă printre dinţi al naibii de concentrat și considerabil de departe, Voicilă ne-a cerut răgaz 24 de ore. Noaptea se pare că fusese un sfetnic bun: jetul lui de a doua zi, rotund și durduliu, punea la respect toate pistoalele cu apă din lume. Voicilă își făcuse o frumusețe de strungăreață cu o pânză de traforaj.

Pentru două lucruri îi voi rămâne recunoscător lui Voicilă. De la el am învățat să-mi întorc pleoapele pe dos. Și dacă se întreabă cineva la ce mi-a folosit treaba asta, ei bine, numai zilele trecute ce mi s-a găsit un urcior să-mi iasă taman în mijlocul pleoapei de sus/ felinarul din dreapta, pe interior. Dacă nu întorceam palpebra pe partea ailantă, ca pe fața de pernă, habar n-aveam ce mă mânca.

Al doilea, tot de la el știu „să fac ca Donald”. Asta-i treabă serioasă, nu se învăța așa cu una cu două. Mie mi-a luat ani de zile până m-am prins cum trebuie să-ți trântești limba-ntr-o rână, s-o rezemi cumva pe măselele de sus și să-i gâjâi aerul în buca obrazului până Disney scrie pe tine. Pentru cei care mai fac din când în când pe fotograful de copii, dacă n-ai maimuță și nici vreo cameră care costă cât o mașină, să faci ca Donald e ca şi cum ai avea brichetă în neolitic. Ataşez mai jos câteva mii de cuvinte drept dovadă.




5 comments:

  1. Dragul meu George român aproape japonez, îți doresc un Crăciun mirobolant, oriunde te-ai afla! Ești un om pe inima mea așa că Moș Crăciun s-o umple pe-a ta cu tot ce vrea ea! :D

    ReplyDelete
  2. Draga mea Arcadia,
    Iti multumesc mult si iti doresc de asemenea un Craciun cat mai eferfescent. Inima mea prea plina isi doreste sa-i umple Mosul conturile cam la fel, care veselie si la voi sa fie.

    ReplyDelete
  3. Draga Donald,

    (Pentru ca la asa o reusita
    nu poti fi Moise, cel care imita)

    Mi-era dor de-o miscare, de-o manifestare, o dovada ceva de la mata si iata a venit in zi de sarbatoare.

    Iti voi face o urare in consecinta:


    Sa ai tot ce-ti face trebuinta
    in toate cele x puncte cardinale ale fiintei matale in noul an care vine. Daca se poate... si mai bine!

    ReplyDelete
  4. Draga Ilinca,
    In aceeasi nota geografica, iti doresc sa-ti feresti Polul Nord de incalziri si crize globale, sa poti gandi si la anul la rece. La ecuator, sa nu se depuna prea multa circumferinta de la centrifuga sarmalelor, ci doar la diametral opus, in buzunare. La sud, ce sa zic: sa-ti fie picioarele neobosite sa te plimbe unde-or sti.

    Iti multumesc mult si iti mai promit o miscare, o manifestare de adio pe 2011.

    ReplyDelete
  5. Bestial. Păcat că nihonii nu prea pricep cu cine au de-a face, deci nu pot să nu mă-ntreb și eu ce naiba caută Moise în Japonia. Plus că de la distanța asta abia văd scrisul.

    ReplyDelete

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate