cipangu

Monday, December 31, 2012

Trei parabole și-un rămas bun

Prima pravilă

Un om mergea prin cetate și a întâlnit un altul care mânca fecale. Și văzându-l cum îi dădea zor să înfulece cu nesaț la scârnă, îi zice:

Saturday, December 29, 2012

Dragă îngere

Poate te întrebi ce rost are să-i scriu cuiva care e mai tot timpul lângă mine, dar atâta veghe și nesomn te-au dovedit până și pe tine, îngere și mi-ai ațipit puțin. Ai să găsești scrisoarea asta sub aripă, când te vei trezi.

Friday, December 28, 2012

Reveliunu 2001

Ceea ce urmează este povestea unui program de revelion care nu s-a difuzat niciodată. Voi încerca să o spun la rece, fără răutate și polițe plătite, fără epitete și înflorituri.

Wednesday, December 26, 2012

Idei în dialog 2

Doamne ferește, pân´ te nimerește. Niciodată nu spune niciodată. Nici nu i-am zis bine lui C. R. ha, ha, te-ai certat cu mama lu´ Ayan, că am făcut și eu cam același lucru. Acum mă gândesc că ar trebui să fac o tâmpenie de două ori mai mare, să fac sex cu un porc spinos în fața Palatului Imperial, săflagelez cu un țipar electric, să mă plimb prin Ginza într-o haină de hamsteri vii, în fine, orice ca să nu rămân în memoria colectivă pentru povestea de mai jos.

Tuesday, December 25, 2012

Crăciunul dezrădăcinaților

Pe vremea aia ți se arătau semne. În compuneri apăreau cuvintele „cer plumburiu”, pe stradă mirosea discret și departe a fum de sobă și a sanie ruginită dată jos din pod, zăpada parcă dărăcită îți ardea mâinile când o îndesai în bulgări și pe șifonier creșteau ca prin minune banane verzi în ziar. Dacă puneai cu dibăcie toate astea cap la cap știai că odată cu iarna pe Colentina o să vină și Crăciunul.

Monday, December 17, 2012

Idei în dialog - cu Cristi Rogozeanu

Monahul de la mănăstirea Hipsteria - aripa stângă, Costin Rogozaru, a aruncat binișor, dar dezgustat, anatema asupra Hertei Müller. Eu am întrebat. El a răspuns, „fără jigniri: el m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță,  da´ nu ne-am jignit”.

Saturday, December 15, 2012

S-a sculat mai an, bădica George Cârțan

Îmi place de mor să merg pe jos. Atât de tare, încât într-o dimineață, deși băusem până pârâise de ziuă și mai rămăsesem cu bani, le-am făcut în ciudă taximetriștilor și am luat-o voinicește pe jos spre casă, din capătul celălalt al Bucureștiului.

Monday, November 19, 2012

Zile fripte

O secundă. Ba nu, infinit mai puțin. Cam atât îi trebuie ghilotinei sorții să-ți facă o mică incizie în axa timp și să-i facă loc, cu generozitate, unui calvar mai mic sau mai mare pe care nu-l aveai în To do list. Dezastrul e o mașinărie eficientă. Nu-i ia mult timp să-și facă treaba. Doar în filme îl mai vezi în slow motion.

Thursday, November 15, 2012

Sunt un ratat

Zi de zi, ne privește cu neputință din oglindă o formă alterată a ceea ce ne-am dorit cândva să fim. O abatere de la proiectul inițial. Ne-am rătăcit cu toții într-un punct pe care nu-l putem identifica, în drumul nostru spre măreție.

Thursday, November 8, 2012

Holocaustul poeziei

Poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane” a fost deportată. Au aruncat-o într-un tren laolaltă cu altele și au condamnat-o fără proces în filmul fără de sfârșit Holocaustul – partea a doua: Revanșa.

Wednesday, November 7, 2012

Omul de pe macarale

Demult, pe când eram viu, îmi venise să mă urc pe macarale, să-mi fac trupul pâlnie și să urlu la lume cât mă ține gura.

Monday, November 5, 2012

Salut voyos

Era un banc cu Gheorghe care plecase în America de ani buni unde a făcut ce-a făcut și s-a căpătuit. S-a întors la el în sat și i-a chemat pe toți la căminul cultural să le facă un anunț. Dragii mei, pentru că sunt fiu al satului, din mijlocul vostru m-am ridicat și am ajuns mare sculă, am hotărât să dau fiecăruia câte o sută de dolari pe lună cât oi putea. Ura, ura, trăiască Gheorghe. L-au făcut cetățean de onoare, i-au ridicat statuie în față la mat, l-au cinstit cum se cuvine.

Thursday, November 1, 2012

Părenting păntru părinți

Modelul femeii de carieră care nu-și mai vede ovarele de treabă și care dacă a apucat să facă un copil, are briefinguri cu el doar când schimbă bonele trebuia balansat cu o isterie corespunzătoare. Mama de carieră, sau pe romglezește, părenting prelungit.

Monday, October 29, 2012

Agonie

Vin să ne vadă căzând. Ce desfătare bolnavă… Ne pândesc de la primele semne, de când paloarea morții abia se ghicește, până ne va fi învăluit cu totul. Vin cu pruncii lor, ne arată cu degetul, ne petrec zgomotos și prostește. Ce priveghi, ce batjocură…

Friday, October 26, 2012

Like

Ce e mai greu? Un kil de like la o poză cu pisici sau un kil de like la un text bine scris? Un kil de like la o platitudine cretină, sau un kil de like la afișul unui eveniment cultural? Un kil de like la o poză cu un coș cu cățeluși, sau un kil de like la un interviu cu un deținut politic anticomunist?

Monday, October 22, 2012

Hypocrisex

În primii ani, un străin ajuns în Japonia are senzaţia aia tâmpită că undeva, în spatele uşilor închise din oraş, e o petrecere la care el nu a fost invitat. Şi chiar e. Trebuie să se depărteze mai întâi de staţiile principale, să se tragă mai spre străduţe, către neoane, acolo unde oraşul nu se mai preface, unde-şi ridică poalele, chicotind, să i se vadă chiloţii umezi. Dacă din întâmplare gaijinul nimereşte, îşi dă seama nu numai că nu-l aşteaptă nimeni, dar, de cele mai multe ori, nici nu e lăsat să intre.

Thursday, October 18, 2012

definitio 38

De la bufonul regelui Lear încoace, niciun măscărici n-a mai fost luat în serios. Se poate sinucide dureros de adevărat în fața tuturor și tot nu l-ar crede nimeni. I-ar împunge în răstimpuri câte unul hoitul cu vreun băț, scoală, bă, fă-ne să râdem, scălâmbăie-te cum nouă nu ne e la-ndemână, spune ce ne stă și nouă pe buze, dar ne e teamă s-o zicem și mai ales, prostește-te, s-avem unde arăta cu degetul. Într-un târziu, sătui de așteptarea tumbei care nu mai vine, s-ar duce toți în treaba lor, lăsând nebunul să zacă încremenit în gluma lui proastă.

Sunday, October 14, 2012

Cum am fost dus prima oară la curve

Vine o zi de leafă în viața fiecărui ziarist când, după ce bea bere ca boul apă la cantina Rodipet de la Casa Scânteii și pe la cârciuma de la etajul doi de la Evenimentu´, mai rămâne cu niște bani. Și atunci, o satană bătrână din ziariștii ăia vechi se trezește vorbind: … gata, știu, mergem la curve! Tu ai 23 de ani și încă mai crezi în iubire, deși ea s-a cărat cu bagaje cu tot de vreo lună, dar nu vrei să ajungi ciuca miștourilor printre bețivii metafizici din Casa Scânteii, așa că zici în tremolo: …haide dom´le…

Monday, October 8, 2012

Omul e ca foca

Nu există zi în care să deschizi calculatorul (eventual facebook) și să nu fi primit cel puțin un citat motivant care îți schimbă viața, te ridică de pe boală, îți ia ratele cu mâna, te umple de prieteni, îți gâdilă depresia până se cacă pe ea de râs și te dă de două ori moca în jurul lumii. Problema cu citatele astea e că ar fi bune la toate dacă n-ar fi bune de nimic.

Thursday, October 4, 2012

Despre morți, NU mai de bine

Pentru unii moartea e ca un fel de câștig la loto.  Din prostul satului sau anostul blocului ajunge și el să fie băgat în seamă, e în sfârșit popular, i se fac pps-uri și albume foto pe youtube și dacă ar putea, toți l-ar pune așa țeapăn în piept ca pe decorație, ca să vadă lumea ce prieteni au fost, sunt și o să fie.

Sunday, September 30, 2012

Acustică, custică, fă gura mai mică

Oamenii pot cânta în canon, dar nu și vorbi. Nu poți să-ți duci ideea la capăt când te îngână cineva, mai ales tu. Pornind de la premisele astea simple, Kazutaka Kurihara și Koji Tsukada au umflat anul acesta premiul Ig Nobel pentru acustică, cu SpeechJammer.

273 de motive…

…pentru care 273 de locuri pe care să le vezi înainte să pleci din România e un flaps de 2,73 lei.

Wednesday, September 26, 2012

Un actor timid

Japonezii nu se tem de cutremure, de climă, de muncă, de suprapopulare, de ziua de mâine. Sunt însă, mai presus de toate, o naţie de oameni singuri. Şi deşi însingurarea asta îi înspăimântă de moarte, nu fac nimic să schimbe cumva lucrurile. Pendulează între frica de a rămâne singuri şi groaza de a face un pas în afara cercului lor de singurătate şi a cunoaşte pe cineva. Şi când te gândeşti că sunt aproape 130 de milioane de locuitori...
Iertați-mă că nu sunt japonez

Monday, September 24, 2012

Friday, September 21, 2012

Tot pe rock, pe rock, pe rock


E lung pământul, ba e lat
Se dete rock la noi în sat
Rock neaoș, proaspăt, japonez
Să vezi, s-auzi și să nu crezi
La camping, fix între livezi.
Pe înserat.

Monday, September 17, 2012

Zborul cetății albe - poveste despre Senkaku

În Cioplitorul din cetatea cea albă, Vladimir Colin povestește despre o cetate de la malul mării, ale cărei ziduri erau „din loc în loc, împodobite cu câte o aripă albă”. O dată pe an, într-o „noapte de sidef și catifele albastre”, aripile începeau să bată, cetatea se înălța în văzduh și plutea peste marea verzuie. Într-un an, în ziua dinaintea marelui zbor, venit de nu se știe unde, își face apariția pe valuri un negustor „scund, gros, cu picioare strâmbe, aducând mai degrabă a broscoi”, care îi îmbie pe locuitorii cetății să-i cumpere mărfurile ieftine - straie „lucrate dintr-o piele ciudată, roșie ca focul și plină de gurguie”. Un ban straiul! Un ban straiul! Lacomi, locuitorii se îmbracă în hainele străinului și, la ceasul când cetatea fâlfâie din aripi să-și ia zborul, caldarâmul se prăbușește și toți se rostogolesc pe nisip. De pe zidul cetății care se îndepărta, râzând în batjocură, negustorul cu înfățișare de broscoi le strigă: „Rămas bun! Așteptați-mă în straiele voastre de piele!”. Prea târziu, oamenii au înțeles că fuseseră înșelați. Hainele erau vrăjite, negustorul le vânduse ieftin ca să afle „taina cetăţii albe şi-a zborului ei din noaptea de sidef şi catifele albastre”.

Monday, September 10, 2012

O sută de ploi

Când s-a făcut și n-am știut ne-vară? Când ne-am trezit prea goi, prea doi? Când a venit, pribeag din cale-afară Septembrie, cu suta lui de ploi?

În blugii tăi și în cămașa-mi albă mă întreceam cu caii la galop. Purtam la gât săruturile tale salbă și-n colțul gurii, de negru vin un strop. Sorbeam roua de șoapte de pe buze. Vânam pe pielea-ți fină albi fiori. Ca îndemnați de oarbe călăuze, ne rătăceam în noapte până-n zori.

Ca aripi veștede de înger blestemat, prea multe frunze moarte între noi... Ne cheamă iar pribeagul nechemat, Septembrie, cu suta lui de ploi.

Wednesday, September 5, 2012

Republica Otopeni

N-am știut niciodată cum să încep o confesiune. Buba amintirilor nu se sparge niciodată logic, mărturisirile nu urmează firul cronologic al evenimentelor, ele își rezervă dreptul de a se așterne într-un ritm propriu, dictat de o memorie mai degrabă emoțională și alterat de afecte.

Thursday, August 30, 2012

În România nunțile durează trei zile și trei nopți

Acum mulți ani, undeva la țară prin sudul prăfos, nora vecinilor a leșinat în grădină, iar noi, ăștia de la oraș am chemat salvarea. A venit o Dacie carosată, medicul i-a făcut niște calciu și s-a dus. Mai târziu, când am trecut pe la ea să vedem cum se simte, socrii erau botoși nevoie mare și noi ne-am gândit că deh, își fac griji pentru amărâta aia. Nu. Erau revoltați. Cum să le facă ea una ca asta, să-i facă de râs în sat?! Ce-o să zică lumea? Și noi, de ce ne-am băgat?

Tuesday, August 21, 2012

Concret

Următorul text este scris de Șerban Georgescu, coordonator al Centrului de Studii Româno-Japoneze. Un discurs echilibrat, cu care personal nu sunt întru totul de acord, dar cu o propunere concretă pe care o susțin 100%. Nu știu în ce măsură se va schimba ceva, dar merită încercat. Toată energia risipită pe dispute de orice fel ar trebui canalizată într-un sens pozitiv, care să miste lucrurile într-o direcție, spre o soluție legală. Sau măcar o lecție învățată, ca să nu se repete istoria de prea multe ori. 

Sunday, August 19, 2012

De unde ești? Din România

Yurika Masuno (益野友利香), o japoneză de 20 de ani vine în România la niște cursuri. La scurt timp după ce aterizează pe Otopeni, este violată și ucisă de un țigan în pădurea Corbeanca. Știrea integrală, aici.

Thursday, August 16, 2012

Calendar neortodox

Dacă tot suntem în vârf de august, în miezul zemos al vacanței de Obon, când vin strămoșii în vizită la rude (fără să le înfigă nimeni țepușe-n inimă, creștinește, ca pe Dolj), ar fi păcat nu trecem în revistă cu ocazia asta și alte sărbători japoneze.

Monday, August 13, 2012

Ce păţeşti când ai nevoie de ceva

E o vorbă care zice aşa: maimuța, când n-are treabă, se scarpină-n cur până-și face-o bubă. Omul, când are o nevoie, roagă pe cineva să-l ajute. Tot până-și face-o bubă.

Thursday, August 9, 2012

Publicitate 5 - din catalogul Train Shop

Cei care au citit cartea sunt deja familiarizați cu revista de shopping a Japan Railways, în care poți găsi „…de la lucruri normale gen perne, saltele, răzătoare, sau genul de produse pe care le vând ăia la teleshopping (<Priviţi! Puiul prăjit se prăjeşte... Priviţi! Scăpaţi de kilogramele în plus mâncând în prostie! Priviţi! etc.>) la produse care par produsul minţii unui inventator uşor excentric, dar cu simţul umorului”.

Friday, August 3, 2012

Chestii pe care ți le poate spune o femeie senin, după 30 de ani

Povestea Kanei a declanșat într-o prietenă nevoia bruscă de a se confesa și mi-a povestit cum a căzut singură cu bicla și cum a dat vina pe un băiat, Benone când a trebuit să explice de ce îi gâlgâia sângele din genunchi ca din beregata porcinelor de Ignat, după care a mai așteptat vreo 30 de ani ca să-i spună mamei ei adevărul. Cicatricea a rămas. Nici pe mine treaba asta nu m-a lăsat nemarcat, ba dimpotrivă, mi-a dat fiori reci și m-a făcut să înțeleg că, dacă ar trebui să ne fie frică de ceva pe lume, ca niște daci liberi și la modă ce suntem, ar fi nu de cer să nu cadă pe noi, ci de mărturisirile femeilor după 30 de ani.

Saturday, July 28, 2012

Nuntă la plic

Chemi un prieten pe la tine să-i zici că în sfârșit i-ai tras-o tipei ăleia bune pe care puseseși ochii de mult. El te felicită cu setea cuvenită-n gât, că na, e ditamai vestea și se cere sărbătorită. Deschizi frigiderul, îi dai o bere și îi zici: am luat berea cu 3 lei jumate, dar uite, ai un plic acolo, pune și tu în el 100, că mi-am luat și adidași noi. Dacă adăugăm la scena asta niște muzică, bârfe, ceva fursecuri și oleac´ di bataii, avem deja imaginea simplificată, dar completă, a unei nunți românești cu dar.

Monday, July 23, 2012

Atunci mi-am pierdut ultima oară încrederea în femei

Am găsit-o plină de noroi, cu pleoapele căzute peste ochii grei, gata să nască licărul rotund al unei lacrimi, repetând întruna s-o iert. De ce să te iert, prostuțo, am întrebat-o, asta e, se întâmplă… Am căzut, mi-a zis. Bineînțeles c-am iertat-o, cum aș fi putut să nu… Cu toții cădem, nu-i așa?

Tuesday, July 17, 2012

Ijime, sport național

Am zis de câte ori am avut ocazia că sportul național al japonezilor nu e sumo, nici statul peste program, nici sorbitul tăiețeilor cu zgomot, ci ijime. Acum a venit momentul să o și scriu. Un articol care nu e pentru cei care cred că Japonia înseamnă doar gheișe gingașe fremătând în brațele samurailor înlăcrimați de atâta onoare sub binecuvântarea adierii vântului printre frunzulițele firave de bambus.

Wednesday, July 11, 2012

Nu-i vreme de poezie

Îmbârligată trebuie să fie coada dracului care s-a băgat în români, de i-a smintit pe toți. Oameni care detestă useleul votează ca uslașii și oameni cărora le e scârbă de fostul prezident o să-i ștampileze întoarcerea.

Monday, July 9, 2012

CITEȘTE titlul, DĂ CLICK click pe el, INTRĂ în articol, VEZI ce scrie, AFLĂ MAI MULT din restul textului, APASĂ tasta L, DISTRIBUIE dacă ți-a plăcut, SHARE c-așa fac toți, dar mai ales, NU IEȘI DIN TURMĂ

Da, s-a mai zis, presa română s-a tabloidizat. Nu doar partea din presă care presează ştim noi ce, până și portaluri de știri sau publicații care se respectau au dat-o în cancanismele astea ieftine și trag de tine la fiecare articol, de parcă ai fi într-un talcioc de duminică unde fiecare urlă hai, mă, care te-ncalț… țigări, țigări, țigări… telefoane, telefoane… da, mă, trei la leu, trei la leu… Ăla care a avut ideea cu INTRĂ, AFLĂ etc. în titluri și restul care îl imită ca maimuțele au atâta logică și creier cât un scenarist de filme porno.

Thursday, July 5, 2012

100

Acesta ar fi trebuit să fie al 100-lea post de pe blog. Dar văzând ce e în țară, să scriu ceva acum ar fi ca și cum aș întrerupe o bătaie generală la o nuntă de țară, apărând în mijlocul ciobanilor rătutiți cu fețe împăroșate, desfigurate de băutură și aș spune: haideți să vă spun o poveste.

Monday, July 2, 2012

Moare pisica, palpită bunica

Într-o zi, la întrebarea ce mai faci, îmi răspunde o prietenă pe messenger uite-aşa: băi, a făcut pisica o criză şi trebuie dusă la tratament… problema e că e pisica bunică-mii care ţine enorm la ea şi bunică-mea, pentru că pisica s-a urcat pe lustră şi urlă foarte tare, gen ca la nunţile pisicilor, a făcut şi ea o criză de inimă… şi acum nu ştiu cum să mă împart, să mă duc cu pisica la veterinar sau cu bunică-mea la doctor să nu facă vreun infarct... Iar eu, total neinspirat, tot ce-am putut să spun a fost: ăăă… şi eu ce-ar trebui să răspund la faza asta?

Thursday, June 28, 2012

Fug femelele (II)

(partea a II-a)
În mai puţin de un minut toate luminile în apartament erau stinse iar eu eram în cea mai îndepărtată cameră de uşa de la intrare cu Mara ţinută zdravăn de bot în caz că sună cineva la uşă şi o apucă lătratul. Nu s-a întâmplat nimic aici, da, Mara, îi repetam întruna şi mă gândeam că dacă ar fi venit poliţia la uşă, aş fi ieşit ca Giurgiuveanu din Enigma Otiliei şi aş fi bâiguit: Nu-nu-nu ştiu nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc.

Tuesday, June 26, 2012

Fug femelele (I)

(partea I)
Era neagră ca amărăciunea, căci asta însemna în aramaică numele ei. Dimineţile o găseau cu capul greu pe pieptul meu, înălța privirea către mine și ochii ei de onix scânteiau pe sub genele lungi și negre. Apoi căsca suflându-mi în față o boare de aer cald și puturos. Mai clefăia de câteva ori, apoi se ridica în patru labe și se întindea tacticos, înainte și înapoi. La întinsul de dinapoi, scăpa mai totdeauna și câte un vânt care mă trezea de tot. O chema Mara, era dog german și într-o noapte a fugit de acasă. În anul acela m-au părăsit trei femele.

Monday, June 25, 2012

Opriți flașnetele

Azi facem o mică pauză și nu ne mai râdem. Știți cum e să găsești un tricou mai vechi, să-l scuturi, să te uiți pe geam și să zici, parcă merge cu vremea de-afară? Așa am găsit eu un text pe care l-am publicat într-o „obscură revistă de cultură” acum paisprezece ani, l-am scuturat, m-am uitat pe fereastra deschisă pe monitor și am zis: merge la țanc cu vremurile.

Thursday, June 21, 2012

Şi la nunta ta, mi-a căzut faţá (Actul II)

(continuarea actului I, de marţi)
Ajungem în zbierăt de claxoane la casa căsătoriilor. Zici că era zi de bac la Jean Monet, proba orală: îmbulzeală, maşini de lux, piţipoance, machiaj în exces, hormoni la fel, rochii de seară și avorturi spontane.

Tuesday, June 19, 2012

Şi la nunta ta, mi-a căzut faţá (Actul I)

Se spune că nu eşti fotograf adevărat dacă nu „faci” măcar o nuntă în viaţa ta. Aşa o fi, dar nici om nu mai eşti după aia. Pentru că dintre toate odioşeniile de obiceiuri nu există ceva mai traumatizant pe lume decât nunțile româneşti. Ba da, divorţurile româneşti.

Monday, June 18, 2012

A făcut chinejii shinkansen


Aș putea să las titlul așa pentru că spune deja totul. Dar ar fi nedrept, tovarăși, față de o țară atât de mare să se scrie atât de puțin despre ea.

Friday, June 15, 2012

Luciola cruciata

Aseară am fost să văd licuricii din Ogawa. În fiecare an, pe la mijlocul lui iunie, oamenii de la noi din oraș, din Ito, merg puțin spre sudul peninsulei, în parcul Takegasawa să vadă scânteile reci cum își caută arzând de dor, perechea.

Wednesday, June 13, 2012

Iar sunt rasist

Azi n-aveam în plan să scriu nimic. După câteva zile de ploaie, a ieșit soarele și singura mea problema era: din câte valuri se duc către larg, oare câte se întorc la mal? În Evenimentul Zilei însă, un scriitor pe care îl consider uriaș și l-am citit de fiecare dată cu emoție - Mircea Cărtărescu - l-a lăsat pe un ziarist ceva mai puțin inspirat să scrie un editorial în locul lui - Mircea Cărtărescu.

Tuesday, June 12, 2012

Pureibōi

“Never open a book with the weather” zice prima regulă a lui Elmore Leonard. Și aș fi început cu orice altceva, pe cuvânt, dar n-am cum să nu zic pe ce ploaie de gheață zbiciută de vânt m-am dus eu la cea mai apropiată băcănie să-mi cumpăr prima oară Playboy-ul japonez. Vreme dintr-aia de nu-ți vine să dai afară din buzunare mâinile înfipte până la cot nici dacă te sună femeia hipergeloasă. Nu-i cazul în Japonia, să fim serioși, că doar nu de nebun m-am mutat aici.

Sunday, June 10, 2012

Prietenii mei iau masa în oraș

Aș fi vrut, dacă se putea, să-i iau cu mine. Dar ei au rămas acolo unde s-au născut, muncesc, își văd de viața lor, se duc la film sau la teatru, citesc cărți, bloguri și știri, ies la băut sâmbătă seara, dau o fugă la munte în week-end. Uneori prietenii mei mănâncă în oraș.

Friday, June 8, 2012

Amintiri Chinuitoare

Am crezut pentru o clipă că acest text nu ar fi putut avea un alt titlu. Ba da. S-ar fi numit la fel de bine și „Iubire, Lacrimi și Suferință”. Sau „Iubește și iartă”. Sau „Fraze frumoase”. Sau wtf is wrong with people?

Tuesday, June 5, 2012

Sexy ca ţapinarul

Dau pe  modă fix atâţia bani şi f@#k cât dau ţiganii din 21 pe săpun sau fotbaliștii pe cărţi (d-alea cu litere multe). Asta ca să ne lămurim încă de la început. O zic preventiv să nu irosesc timpul cuiva care s-a rătăcit din greşeală pe aici în timp ce sunt nişte super reduceri prin mall. O să ziceţi că nu mă pricep. Aşa e, dar vă zic cum se vede din afară.

Friday, June 1, 2012

Nutella

- M-asculți sau ce faci? Stai puțin locului să terminăm asta și dup-aia n-ai decât să faci ce vrei.
- Uaaaa, o pasăre! Ai văzut?
- Lasă pasărea acuma… N-ai stare? Ascultă-mă când vorbesc cu tine…
- Da´ ascult!
- Asculți… Nici nu erai atent. Ce-am zis?
- Că să scrii amintiri din copilărie…
- Asta am zis?! Vezi că nu ești atent? Am zis așa: pentru că vine 1 iunie, am ca temă să îmi aduc aminte, să povestesc împreună cu copilul din mine, adică tu, o întâmplare, o poznă, ceva…

Monday, May 28, 2012

Am habar!

Mi-ați aruncat în față foarte clar.
Acas´, la bar,
De mii de ori că n-am habar!
Prea des, nu rar…

Fir-ar să fie azi și mâine dar
De la bazar
Din sticlele din galantar
Mi-am luat habar!

Zvârl colo cupa plină vârf de-amar
Iau un pahar
Îl curăț și´năuntru și pe-afar´
Și-mi torn habar.


Wednesday, May 23, 2012

Subsemnatul, George Moise, fiind prins în flagrant și reținut de organ în timp ce am comis un act infracțional în calitate de violator pe teritoriul statului Taiwan, devenind o rușine pentru statul român și țara peste hotarele căreia am zburat, redactez sub supliciul insuportabil al mustrărilor de conștiință și al remușcăturilor următorul

Autodenunț

Friday, May 18, 2012

(III) 4 mai, Universitatea Româno-Americană, convocare la Centru

The last but not the least din seria de întâlniri de pe the list, a fost la Universitatea Româno-Americană, la invitația Centrului de Studii Româno-Japoneze. O întâlnire rotundă, într-o sală rotundă. Aici, mulțumesc încă o dată editurii, cărțile au ajuns.

(II) 3 mai, subsemnatul la Facultatea de Limbi Străine. Un hoț de tablouri la Belle arte

La Limbi Străine mai fusesem la Noaptea Japoneză, ocazie cu care am primit din partea doamnei profesor Anca Focșeneanu o provocare mai mult decât onorantă de a intra în cușca leilor de anul întâi (în majoritate leoaice).

(I) 28, 3, 4

Am huzurit cât am huzurit, v-am păcălit cu texte mai vechi, dar nu pot chiuli la infinit de la scris. Mai ales că gata, sunt din nou în Japonia. Ca întotdeauna, timpul petrecut în țară trece halucinant de repede. Rămân întotdeauna oameni cu care m-am văzut prea puțin, oameni cu care nu am apucat să mă văd deloc, cuvinte nerostite, probleme care nu și-au găsit rezolvarea, cărți și amintiri care n-au mai avut loc în bagaj. Fiecare întoarcere în țară mă îmbogățește substanțial. Pentru cei cărora le-au sclipit ochii și au auzit clinchetul unei case de marcat care scoate tăvița cu bani ca pe o limbă obraznică, trebuie să precizez că nu-i vorba de bani. Câștigul ultimei întoarceri a fost că, și de data asta, am cunoscut niște oameni vii și frumoși, pe mâna cărora îmi pot lăsa liniștit casa (munții, dealurile și marea), oriunde mă voi duce de acum înainte.

Friday, April 27, 2012

の, ziceți!

Mircea Dinescu făcea într-un interviu următoarea afirmație: pictorului care vorbește despre operele sale nu i se colorează saliva, iar sculptorului care povestește despre statuile pe care vrea să le elibereze din granit nu-i împietresc cuvintele. De fiecare dată când mă întâlnesc cu oameni cărora ar trebui să le vorbesc despre carte, mă întreb, în virtutea celor de mai sus, cu ce cuvinte să vorbesc despre cuvinte? Ce poveste să spun despre poveste?

Wednesday, April 18, 2012

Din jurnalul unui maniaco-depresiv

De câte ori ajung în țară, scormonesc în valiza cu amintiri în încercarea (de fiecare dată ratată) de a-mi mai pune ordine în lucruri. Și printre vechituri, am găsit un text pe care l-am scos la lumină și am zis, gata, știu ce să răspund de acum încolo când mă întreabă cineva cum e, cum mi se pare, cum s-a mai schimbat țara.

Friday, March 16, 2012

Diaspora, mod de întrebuințare

Când eram mic, credeam că Diaspora e un fel de nimfă, așa-mi suna mie numele ăsta și pentru că tocmai citisem Legendele Olimpului în timp ce trăgeam cu un ochi la desene animate, mi-o închipuiam desculță, într-o rochie simplă și albă, de in, cu o coroniță de flori de câmp, jucându-se cu Bambi prin păduri. În greacă ar însemna „împrăștiere”, probabil de asta, anii trecând, profitorii din ziua de azi o văd pe nimfa noastră tare împrăștiată și naivă, numai bună să-i ridici fusta, s-o ciupești nițel de poponeț și dacă vezi că merge, s-o trântești cu poalele-n cap colo-n tufe. 

Thursday, March 8, 2012

Când history se scrie herstory

Tot ce-am așternut vreodată pe hârtie a fost, cu voie, fără de voie, direct sau indirect, pentru tine. Dar dacă nu ți-aș fi scris nimic azi, cu siguranță că nu mi-ai fi iertat-o niciodată.

Wednesday, February 29, 2012

The beginning of a beautiful friendship

De la apariția ultimului articol (ăla cu Nastratin Hogea) Pământul nici n-a apucat să dea un târcol în jurul felinarului din centrul perfectibilului nostru univers, iar eu nu mi-am închis bine un ochi, aflat într-o scurtă, dar dureroasă vizită la oftalmolog, căci critica, ah critica, m-a tras pe dreapta și mi-a aplicat o amendă contravențională pentru incorectitudine politică. Și că n-aveam bașcă

Monday, February 27, 2012

Da, sunt rasist

Acuzația asta plutea deasupra mea ca un vultur dând ocoluri largi unui bivol în agonie, gata să-și dea duhul, mă pândea ca un ochi belit de pensionar pe după vizor și mai degrabă ar fi scăpat nepipăită o bancă pe care scrie Proaspăt vopsit decât rândurile mele de etichetarea celor care au mai citit ce am mâzgălit eu pe aici. Nu mă mai pot ascunde la infinit după fraze prudente, scrise cu mănuși, să nu supăr, să nu deranjez, să nu zgândăr sensibilii la bubă. A venit timpul să mărturisesc. Da, sunt rasist: urăsc toate rasele. Mai mult sau mai puțin.

Tuesday, February 21, 2012

Când poveștile mor în sertare

Acum doi ani și mai bine, am scris o poveste pentru copii – „Taro și magneții de frigider”. De fapt nu eu, copilul din mine. Trebuia să spun asta încă de la început, pentru că dacă aș fi scris-o eu n-aș fi crezut atât de tare în ea. Dar el a scris-o cu sufletul și de asta mă încăpățânez încă să cred că merită să fie citită și de alți copii.

Monday, February 20, 2012

Peștele cel mare se prinde cu cel mic

Istoria care urmează a fost văzută la televizor. O poveste simplă, în care niște oameni au plecat cu barca pe mare să prindă peștele Kue, peștele de poveste.

via http://www.mjnet.ne.jp/misaki/