cipangu

Monday, June 18, 2012

A făcut chinejii shinkansen


Aș putea să las titlul așa pentru că spune deja totul. Dar ar fi nedrept, tovarăși, față de o țară atât de mare să se scrie atât de puțin despre ea.


Înainte de orice, ca un motto, dacă vreți să știți câtă încredere au chinezii înșiși în tehnologia lor, cele mai cumpărate produse cu care se întorc turiștii chinezi dintr-o excursie din Japonia sunt mașinile de făcut orez japoneze. Adică, totul până la ce băgăm în gură, restul de teneși pe care-i facem să-i poarte alții, garantăm pentru ei.

Deși avea de toate, păsărelele ciripeau voioase pe tunuri și copiilor le țâșnea bucuria din priviri mulțumiți de traiul îndestulat, bravului popor chinez parcă nu-i pria sărbătoarea victoriei. O singură amărăciune îi umbrea râsul zglobiu: n-avea și el shinkansen, tejeveu d´ăla, tren de mare viteză și angajament.

Poate că avem puțe mici, și-au spus, dar dacă punem puță lângă puță cu avânt, cu forța partidului comunist putem ajunge până la stele. Francezii au TGV, nemții au ICE, japonezii au shinkansen, lom de la ei tehnologie la bax, schimbăm doo litere și-l dăm de original.

Zis și făcut. S-au dus la târg cu bani la ei, bună ziua bună ziua, ne-a trimis partidul să luăm tehnologie. Păi de cât vă trebuie? De vreo 350 km la oră. Au dat banii, dar când să ia marfa, japonezii le-au zis: nu vă grăbiți. Nouă ne-a trebuit treizeci de ani să putem duce trenurile până la 300 de kilometri la oră. Luați-o încet, stați niște ani până deprindeți arta mânuirii vitezelor de peste 200, după care vă mai antrenați niște ani în munți. Abia atunci veți ajunge maeștri și puteți trece de 300.

Câinii de japonezi ne mint, și-au spus în bărbuțele rare. Noi suntem bravul popor chinez! Poate că avem puțe mici, dar dacă punem puță lângă puță cu avânt, cu forța partidului comunist putem ajunge până la 350 de kilometri la oră și mai bine!

Nu doar furnizorii japonezi, dar și cei germani le-au spus să nu alerge trenurile cu 300 de kilometri la oră, că nu-i sănătos. Viteza e un vin tare care te îmbată repede, iar tehnologia, o mâncare care trebuie înţeleasă și digerată în timp. Chinezii au fost surzi la avertismente. 

Și porcii de nemți vor să ne păcălească și să ne tragă înapoi din zborul nostru luminos! Noi suntem bravul popor chinez! Poate că avem puțe mici, dar dacă punem puță lângă puță cu avânt, cu forța partidului comunist putem modifica motoarele! Au meșterit ei pe la locomotive, au bocănit, au mai îndreptat, așa încât au raportat cu mândrie că trenurile lor vor rula cu 380 km/h, dându-le jet la nemți și la francezi cu 60 și la japonezi cu 80 de km/h.

Acum niște ani, în Ploiești trebuia să se inaugureze linia de tramvai fix în ziua vizitei tovarășului Nicolae Ceaușescu, patronul spiritual al cafenelelor de pe Dorobanți de azi, al firmelor importatoare de medicamente și al altor povești de succes. Cum lucrările nu erau gata, PCR filiala Prahova a pus un tramvai pe o bucată de șină pe unde trecea coloana, i-a făcut poză și l-a dat la ziar. Pe 1 iulie 2011 se împlineau 90 de ani de la fondarea Partidului Comunist Chinez. Ca un cocalar de categoria grea, PCC a zis bă, io de ziua mea îmi iau tren rapid și mă și dau cu el.

Experții japonezi și germani s-au lăsat pe ciuci, au închis ochii și și-au băgat degetele în urechi, pentru că era doar o chestiune de timp până când drezina mutantă chineză să facă boom. Pe 23 iulie, 40 de oameni au murit și alți peste 200 au fost răniți într-un accident produs pe linia proaspăt inaugurată. Și culmea, nu din cauza vitezei, ci din pentru că unul din trenurile implicate în coliziune staționa pe un pod din cauza unei pene de curent.

La șase ore de la accident, căutarea supraviețuitorilor este abandonată. După câteva zile, cele patru vagoane care au fost aruncate de pe pod în urma coliziunii au fost îngropate rapid de autorități, cum își îngroapă pisica realizările. 

Așa cum în România construirea unui cartier de vile în cartierul Băneasa este în folosul mediului, Wang Yongping, purtătorul de cuvânt al ministerului chinez al transporturilor a declarat: „Îngroparea vagoanelor a fost o parte a operației de salvare, nu o încercare de a ascunde probele…”. Numele şi declaraţia sunt 100% originale. A mai observat cineva că pe ministrul ăla al transporturilor îl cheamă Io-mping (vagoane)?

Familiilor victimelor li s-a închis gura cu 143.000 de dolari de carcasă de rudă, iar aici trebuie să recunoaștem deschiderea comunismului chinez față de cel rus. Dacă se întâmpla treaba asta la Putin în curte, familiile victimelor ar fi fost arestate și bătute până ar fi recunoscut că ele au pus de fapt la cale toată grozăvia.

Sâmbătă, 16 iunie, China anunță cu mândrie și lacrimi în ochi că a trimis în spațiu prima sa femeie astronaut! Nu mai comentez nimic legat de tehnică. Doar că mi-am adus aminte de bancul ăla cu schimbul de secretare Rusia USA și mă gândeam că astronauta aia chineză are combinezonul așa de strâmt, că i se văd și coaiele și pistolul.



UPDATE. Cineva, persoană importantă, nu spun cine, mi-a şoptit că „mai tare decât TGV-ul sau tot ce pot să aibă nemţii e AVE-ul spaniol”. Ole!

3 comments:

  1. Gata, m-ai convins, mă duc să-mi mai iau o pereche de teneşi Recbock :P Trăiască partidu'!

    Da' io zic să nu mai fii subversiv chiar aşa, pe faţă, că ai văzut că ei nu iartă - te prinde vreun oficial de partid sau vreo nevastă şi gata...

    ReplyDelete
  2. @ourjapan
    Dacă mi se va întâmpla ceva, o să te rog pe tine să faci o cauză, o pagină, ceva pe facebook. Moise. A vorbit urât despre multe naţii. China le-a răzbunat pe toate.

    ReplyDelete
  3. Colonelul SandersJune 18, 2012 at 5:32 PM

    hahahahahaha
    bun, bun, bun de tot.
    Prin '86, la vizita lui nea Nicu prin oraselul de provincie in care mi-am petrecut copilaria, mi-au pus gard nou pe o portiune. De ce? pentru ca segmentul ala era "descoperit" de o intrare intre blocuri vecine, intrare aflata pe traseul Marelui Carmaci...
    sa mai spun ca era un gard dintr-un fel de carton combinat cu lemn si care nu a "dansat" decat vreo doua toamne?

    ReplyDelete

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate