cipangu

Monday, June 25, 2012

Opriți flașnetele

Azi facem o mică pauză și nu ne mai râdem. Știți cum e să găsești un tricou mai vechi, să-l scuturi, să te uiți pe geam și să zici, parcă merge cu vremea de-afară? Așa am găsit eu un text pe care l-am publicat într-o „obscură revistă de cultură” acum paisprezece ani, l-am scuturat, m-am uitat pe fereastra deschisă pe monitor și am zis: merge la țanc cu vremurile.

Ne-ascundem mereu după cuvinte. Le folosim ca pe niște haine care ne protejează de frig, de durere, ne maschează imperfecțiunile și ne filtrează sentimentele.

Vorbim.

Despre orice, despre vreme, muzică, hai să-ți mai zic ce mi-a zis unu-n tramvai. Cuvintele curg, circulă  într-un troc rentabil în urma căruia toți se declară mulțumiți. Fie că au hulit sau au lăudat, vor afirma cu satisfacție: mamă, ce-am zis-o!

Unii n-au făcut altceva decât să vorbească, în pustiu, pe malul mării, mulțimii sau animalelor. Grozavă afacere, să vinzi cuvinte. Gătite, împopoțonate, împletite cu meșteșug, oricum ar fi, oamenii le adoră. Oricum ar fi, în afară de adevăr. Acesta doare, ustură, hăcuiește spiritele sensibile și distruge falsele oglinzi dispuse convenabil în jurul superlativului nostru EU. Domesticite, diluate, ușor parfumate, cuvintele descriu arabescuri lascive, precum o mâță râzgâiată, cu fundă roșie, care se joacă cu ghemul spre deliciul stăpânilor, ptiu, să nu te deochi.

Vorbim.

Ne folosim de cuvinte să lingem, să gâdilăm sub bărbie, să dăm amical o palmă pe umăr sau un șut în… pardon, am uitat să precizez, sunt vorbe pe care le evităm din când în când. Mulți dintre noi avem încă în gură un vag gust de măr și, din lipsă de frunze, ne acoperim firescul de cuvinte.

Dar majoritatea suntem niște exhibiționiști ai verbului, bolnavi de hemoragie  vocală, defulăm în discuții, ne tratăm complexele în dialoguri, adepți ai terapiei prin cuvinte. Ca niște arahnide ne înconjurăm zi de zi într-o plasă călduță, mocirla din care ne luăm porția de plăcută bălăceală în ignoranță.

Vorbim.

Totul a devenit atât de ieftin și sufocant în hățișul cotidian de măști, scuturi, acadele și paiete (toate confecționate din cuvinte). De aceea, opriți pentru un moment flașnetele și goarnele de circ. Tăceți! Pentru Dumnezeu, învățați o dată pentru totdeauna lecția tăcerii! Lecția muțeniei și a liniștii.

No comments:

Post a Comment

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate