cipangu

Tuesday, June 5, 2012

Sexy ca ţapinarul

Dau pe  modă fix atâţia bani şi f@#k cât dau ţiganii din 21 pe săpun sau fotbaliștii pe cărţi (d-alea cu litere multe). Asta ca să ne lămurim încă de la început. O zic preventiv să nu irosesc timpul cuiva care s-a rătăcit din greşeală pe aici în timp ce sunt nişte super reduceri prin mall. O să ziceţi că nu mă pricep. Aşa e, dar vă zic cum se vede din afară.

Treaba asta cu moda începuse bine. Dumnezeu a zis: animalele au dans nupţial, femeile să ia moda. Uite faza cu rujul, de exemplu. E un automimetism sexual - femeia își înroşeşte buzele ca să imite altă pereche de buze care se înroşesc când vor să pupe nărăvaşul lui Făt-Frumos. E frumos că ne amintiţi că şi voi vreţi ce noi vrem, vă mulţumim.

Dacă tot am ajuns aici, tre´ să vă zic o chestie pe care o faceţi în plus. Adică, vă faceţi prea multe probleme. Ei, n-o să vă vină să credeţi, dar este tâmpenia aia cu „un păr bogat, plin de volum”. Era chiar o reclamă la nu ştiu ce şampon cu două corporatiste care văd un tip în lift şi îşi dau coate: hei, uite-l pe tipul cel nou (ca o observaţie, toate corporatistele din reclame vor să i-o tragă tipului cel nou, nevoie care le trece se pare după primul teambuilding). Una dintre ele lasă capul în jos şi renunţă, pentru că, ei bine, pentru că în ziua aia părul ei n-avea volum! Nu ştiu în ce univers paralel trăieşte aia (că sigur e o ea) care a scris/ regizat/ aprobat reclama, dar vă jur că în lumea asta n-a existat niciodată un dialog între doi bărbaţi care să sune aşa: Băi, o ştii pe aia de la resurse umane? Mamă, cât de bună e! Am văzut-o ieri la lift şi mi-am zis ce ţâţe mişto are, frate şi ce cur! Şi e mişto şi la faţă! Şi când să mă duc să-i zic: bună, sunt colegul cel nou, hai să ieşim la o cafea, am observat că părul ei n-avea volum… Mi s-a tăiat de tot…

În timp, totul a degenerat. S-a ajuns la faza „io nu mă îmbrac aşa pentru nimeni, mă îmbrac pentru mine”. Da. Fix pentru tine te îmbraci cu ţoala de-ai văzut-o în revista aia în care scrie să te îmbraci în aşa ceva, tu şi încă alte sute de mii de femei, pentru că eşti unică şi bineînţeles, că meriţi. Treaba asta cu „meriţi” e cu subînţeles. Adică bărbaţii nu te apreciază cât ar trebui, pentru că pfff, nu te înţelege, dar revista ştie că tu ai superputeri şi eşti atât de specială, complicată şi de unică (bineînţeles, tu şi alte câteva sute de mii) încât booom, te califici să dai jdemilioane pe o geantă fără să clipeşti şi fără să ai mustrări de conştiinţă. Meriţi.

Când moda nu mai are ca justificare „să le remarce tipul cel nou”, femeile dezleagă cocalarul din ele. Pentru că nu-i nicio diferenţă între unul care-şi ia maşină tare „pentru fală”, pe model clanul antibaschet Butoane din Giurgiu şi o femeie care-şi ia o pereche de pantofi supraevaluaţi doar ca să vadă faţa curvei ăleia de la client service când o intra bocănind în birou mândră tare, o ştiţi, aia cu care se pupă în aer şi se salută cu vaaai, iubita, ce bine arăţi, pupicei. Altă explicaţie la „de ce-şi iau femeile pantofi și genţi” nu există. Pentru bărbaţi? Nu. În afară de părstiliştii gay niciun bărbat normal, cu păr pe el, nu face diferenţa între două perechi de pantofi sau două genţi diferite. Pe femei le-am mai întrebat, aşa că nu le mai întreb, că ştiu răspunsul: because f@#k you, that´s why!

Ca lucrurile să o ia la vale de tot, de ceva vreme încoace moda şi ăştia de-o fac se poartă ca o proastă dintr-alea famous for being famous, care e atât de tare luată în serios şi băgată în seamă încât începe să creadă că Dumnezeu are un plan secret cu ea şi vrea s-o lase în locul lui. În consecinţă, are un răspuns pentru toate. Și dacă nu se pricepe la absolut nimic, în rest le ştie pe toate. Face orice. Emisiuni tv, scrie cărţi, prezintă evenimente.

Dacă apare un delicat la TV şi zice că e la modă să porţi cizme de cauciuc, dintr-alea de le pun tractoriştii să înoate în clisă până la mat să bea o juma´, nu poţi să-l contrazici, că el e designer şi se pricepe la tendinţi. Ei bine, a apărut. Azi dimineaţă am văzut la televizor cizme de cauciuc. Nu pe echipele de intervenţie în caz de cutremur, pe modele. Am zis că nu văd bine, aşa că m-am frecat la ochi şi am făcut şi research pe net. A ieşit poza de mai jos.


Pe rândul de sus, cizmele de dimineaţă, marca Bimuzu Rein Buutsu (Beams Rain Boots), cu preţurile transformate din yeni în lei. Pe rândul de jos, dacă vă întrebaţi de ce sunt atât de ieftine, sunt de pe nişte site-uri româneşti cu cizme de protecţie. Alea portocalii sunt scumpe, dar măcar fac chestii, sunt pentru industria forestieră şi au inserţie protectoare împotriva tăieturilor! Iubita, o să moară toate de ciudă când o să intri cu troacele alea în birou, nuuu, n-o să zică niciuna că arăţi ca bibliotecara satului toamna sau ca ţiitoarea tractoristului şef, o să te invideze, da, iubita, iar tipul cel nou va fi topit după tine! Pupicei!


16 comments:

  1. e jale maxima...mai trist e pentru noi astea care nu respiram moda. faptul ca nu gasesti decat greu ceva sa nu fie in tendintele curente-cretine si mai ales pentru ca in capul astora de deseneaza boarfefemeile sunt fie subnutrite fie obeze si ma deprima groaznic.

    dara nah, s-o face ea iarna mai repede...si o sa vezi toate astea cu cizme de cauciuc cu print leopard si pe la tine..ca la noi is de vreo 2 ani...si ne intrebam cu baietii in cor cum le put oare gladiolele dupa o zi de stat la birou intr-alea...ca dupa o zi de pescuit stim :))

    ReplyDelete
  2. @Io-n Dushu Tau!
    Nici n-ai idee cât mă bucur că primul comentariu a fost al unei femei care „nu respiră moda”!

    ReplyDelete
  3. Sa mor eu daca stiu cum sa incep...stiu ca trebuie sa comentez pentru ca daca nu o fac explodez! Asa ca o sa fac o nefacuta ( cu liniuta deci):
    - copy / paste link la toata lumea DONE! 0 lei
    - primit aprobari si evident injuraturi mascate 0 lei
    - privirea incurcata a iubitei - Priceless!
    Bun acuma ca m-am descarcat George felicitari pentru articol pentru mine a urcat in top 5 cele mai bune chestii citite despre moda si chiar daca diseara dorm pe pres a merita!

    Sincere multumiri!

    ReplyDelete
  4. @Marius
    Te înţeleg perfect. Şi eu aş fi explodat daca nu-l scriam.

    ReplyDelete
  5. Toata lumea vrea sa fie "modata" ca cipu de la masina.. "Fratioare masinutza asta e unica manacati-as..si acum ca i-am bagat cipul, te baga in scaun, nu glumesc". haha
    Dar tot timpul unii nu ar fi daca ceilalti nu ar fi si ei, adica moda nu ar mai exista daca nu ar fi comentatori, observatori, critici si "fashion police" :))))))) care iti zice care e "NO-NO" si care e valabila, pentru ca femeia (care este)si care aspira (dar nu cu aspiratorul) sa fie unica, apreciata si preaslavita are mereu nevoia sa fie in "tendinte".
    Uite asa, femeia asta "decolorata" de moda, modelata de reviste ca un "cacat" (mamaaa..era sa zic cacat)..devine un personaj abject in ochii barbatilor normali (daca mai sunt si de-astia) ca le prind din urma cu sprancene si unghii facute (iaaaaac) cu parul vopsit..rasi in cap si in ...(pe picioare)
    Nu uita..vara asta se poarta verdele...si se mananca inghetata de-menta pt dementi "Noi sa fim sanatosi"

    ReplyDelete
  6. Chestia asta cu moda n-am inteles-o nici eu, dar este competitie mare intre femei. Eu am auzit ca daca ai haine de firma zice lumea ca esti doamna.

    PS. O pereche de cizme de cauciuciu am castigat si eu anul trecut, cica costau 350 Ron. I le-am dat lu` mama ca eu una nu ma vedeam purtandu-le.

    ReplyDelete
  7. dupa hidoseniile alea de cizme UGG care mi-au zgariat retina (la figurat) vreo 2 ani acum urmeaza astea? se muta nevestele dintr-un sat de pescari la oras? FFS :))

    ReplyDelete
  8. Sincera sa fiu cand intru in magazinele de la noi si vad aceste "minunatii" ale modei, singura imagine care imi vine in minte este bunicul(dzeu sa-l ierte) care purta astfel de cizme cand se ducea sa puna pompa in paraul de langa casa pentru a uda gradina. Si cum era comentariul de la inceput e greu sa gasesti ceva ce iti place tie in mod special, pentru ca magazinele sunt pline de porcarii care cica "se poarta".

    ReplyDelete
  9. Sincera sa fiu cand intru in magazinele de la noi si vad aceste "minunatii" ale modei, singura imagine care imi vine in minte este bunicul(dzeu sa-l ierte) care purta astfel de cizme cand se ducea sa puna pompa in paraul de langa casa pentru a uda gradina. Si cum era comentariul de la inceput e greu sa gasesti ceva ce iti place tie in mod special, pentru ca magazinele sunt pline de porcarii care cica "se poarta".

    ReplyDelete
  10. Sincera sa fiu cand intru in magazinele de la noi si vad aceste "minunatii" ale modei, singura imagine care imi vine in minte este bunicul(dzeu sa-l ierte) care purta astfel de cizme cand se ducea sa puna pompa in paraul de langa casa pentru a uda gradina. Si cum era comentariul de la inceput e greu sa gasesti ceva ce iti place tie in mod special, pentru ca magazinele sunt pline de porcarii care cica "se poarta".

    ReplyDelete
  11. Mie mi se par absolut delicioase cizmele de cauciuc colorate - cu bulinutze, desigur - asortate cu bluze vaporoase cu volanase... si, sa nu uitam, cu o ditamai geanta Louis Vuitton.
    Sa ne pregatim retinele, caci vine tsuyu :P

    ReplyDelete
  12. @gaijin
    Deci Paris Hilton e o doamnă?

    ReplyDelete
  13. @Alex Cărbune
    Adineauri mi-a adus cineva aminte de crocs... Cum naiba să uit aşa ceva... Crocs-uri, UGG-uri... Se pune deja de o continuare.

    ReplyDelete
  14. @Paula
    Aşa cum la tv se dă pe multe canale „ce se cere”, dar există si alternative, trebuie să fie şi magazine care să n-aibă hidoşenii...
    P.S. Frumoasă imaginea cu bunicul.

    ReplyDelete
  15. Pai nu este o doamna? In ziua de azi oricine este o doamna daca are haine de firma si pantofi Manolo Blanco parca erau. Tin minte ultima data cand am fost acasa si am intrat in magazin in haine normale, de fapt de firma
    " shimamura" nu ma baga nimeni in seama ca nu scria pe ele gucci sau mai stiu eu ce firma.

    Si daca e sa ne referim la Paris a lu` Hilton, stiu si eu cateva la fel, dar acum sunt doamne ca au " toale " de firma de la Zara si Gucci.

    ReplyDelete
  16. @romanpasca
    Păi de-aia au dat la televizor azi dimineaţă, că vine tsuyu...
    Dar şi motivaţia asta e şubredă - plouă, mă încalţ în cizme de cauciuc. Dacă e soare, e ok să ies pe stradă în folie reflectorizantă?

    ReplyDelete

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate