cipangu

Monday, July 2, 2012

Moare pisica, palpită bunica

Într-o zi, la întrebarea ce mai faci, îmi răspunde o prietenă pe messenger uite-aşa: băi, a făcut pisica o criză şi trebuie dusă la tratament… problema e că e pisica bunică-mii care ţine enorm la ea şi bunică-mea, pentru că pisica s-a urcat pe lustră şi urlă foarte tare, gen ca la nunţile pisicilor, a făcut şi ea o criză de inimă… şi acum nu ştiu cum să mă împart, să mă duc cu pisica la veterinar sau cu bunică-mea la doctor să nu facă vreun infarct... Iar eu, total neinspirat, tot ce-am putut să spun a fost: ăăă… şi eu ce-ar trebui să răspund la faza asta?

Ştiu c-o să risc un potop de huideo scriind așa ceva în plină epocă zoofilă, când babele se aruncă de pe macarale cu mâţele în braţe să nu le ia nimeni maidanejii de la suflet şi când pisicile păzesc nu doar intrarea către lumea de dincolo, cum zice mitologia, dar ţin departe de lume şi cohortele de draci care zac în femeile singure şi mânioase din corporaţii. Dacă n-ar fi tequila şi pisicile să le aştepte acasă şi să le ţină demonii bine ferecaţi înăuntru, iadul ar părea un hotel de cinci stele all inclusive pe lângă şedinţele cu client-service-ul.

Mai trebuie precizat că nu-i o discuție dog-person vs. cat-person. OK, sunt dog-person (sau am fost), dar n-am absolut nimic cu pisicile. Pot să stau într-o cameră cu o mâţă şi să mă abţin mai mult de cinci minute fără să o iau de coadă să o dau de pereţi. Nici măcar în copilărie nu le-am chinuit, nici pe ele, nici vreun alt animal, mic sau mare. Pur și simplu felinele mă lasă rece. Nu fac aaawww, nu le iau la scărmănat și nici nu-mi dau lacrimile când îmi torc în poală și mă umplu de păr. Întrebarea pe care vream să o pun este aşa, apropo de suferitul după animale: de la câte kile în viu în sus de pet se califică stăpânii la un infarct?

Mi se pare mie sau cu cât animalul e mai mare, e şi jalea mai mare?

Dacă m-aş întâlni cu cineva şi respectivul ar fi răvășit de durere, eu l-aș întreba ce-ai și el mi-ar spune, tăindu-i-se picioarele, băi, mi-a murit pisica, n-aș empatiza foarte tare cu individul. Deşi am zis nişte rânduri mai sus că n-am nimic cu pisicile şi că nu le-am făcut niciodată vreun rău, clar, iubitoarele de mâțe se vor zbârli toate: păi da, tu nu înţelegi, judeci aiurea, ah, iubirea unei pisici, felul cosmic în care comunică o pisică şi stăpânul ei, adică nu stăpân, ci dublul ei felin bla bla bla.

Aș înțelege, de exemplu, drama unui om căruia îi moare un câine. Sau aș admite că moartea unui câine e o dramă. Hachikō, de exemplu, are și statuie în Shibuya. În alte filme, moartea unui animal ceva mai mare de o pisică declanșează toată acțiunea. Uite în westernuri, cum devine eroul erou. Vine acasă de la câmp și găsește nevasta, copiii și bunica din balansoar, toți cu creierii împrăștiați. Încă e în dubii, ce să facă. Da´ când dă și de maimuța moartă, atunci deja e un om cu o misiune: să se răzbune pe bandiții care au făcut asta!

Sau cal. S-au făcut poezii (El-Zorab; Doamne, dacă-mi ești prieten), iarăși filme: War Horse (am un prieten dur, câine roșu, de dreapta, care a plâns la filmul ăsta). Chiar, există filme cu pisici moarte? Sau cu hamsteri eroi?

Poezii cu pisici n-am descoperit decât două, de o valoare artistică și literară absolut inestimabilă, intitulate în mod evident, Moartea pisicii și Pomana pisicii, pe care le găsiți pe site-ul de poezii agonia.ro, unde se pare, pe lângă pisici, poezia trage şi ea să moară.

OK. Să admitem că sunt obtuz și că iubitoarele de pisici au dreptate, mărimea nu contează și poa´ să te ia dracu´ și de la o mâță, dacă te-ai aruncat orbește și pasional în ghearele iubirii ei. Sau un pechinez. S-a şi întâmplat: Un britanic s-a SINUCIS la câteva zile după moartea pisicii sale! (VIDEO) (N-am pus eu majuscule şi semnul exclamării, aşa era titlul ştirii).

Dar dacă bunica avea un porc de Guineea, făcea infarct și de la el? Sau dacă-i murea un guppy, chema salvarea? Se pare că animalele mici sunt mai practice, dacă-ți găsești peruşul cu ghearele-n sus, îți ia mai puțin de o oră să îl înlocuiești cu unul absolut identic și mai performant.

Nu știam cum să închei, încă îmi stăruia în minte întrebarea cu cât de mare să fie animalul ca să plângi după el fără să fii penibil, până când nici că puteam găsi ceva mai frumos pentru final. Vreți să știți ce mare este lumea? Dați un search pe google „mi-a murit pisica”. Și după aceea, ladies and gentleman, legendarul Dewey Cox.


8 comments:

  1. mno, ca o iubitoare de câini și pisici ce mă aflu, necorporatistă și nebăutoare de tequile totuși, aș fi apreciat un final în care să ne spui de la ce ... în sus te face pe tine să suferi, când îți moare? ;)
    dar a fost amuzantă și faza cu maimuța...

    ReplyDelete
  2. Să nu zici că nu există filme cu hamsteri: http://www.imdb.com/title/tt0436339/

    Succes,

    ReplyDelete
  3. Să nu zici că nu există filme cu hamsteri: http://www.imdb.com/title/tt0436339/

    Succes,

    ReplyDelete
  4. Nu-mi plac pisicile- mi se par lipsite de personalitate, atasament, recunostinta. De scarba lor am dezvoltat o alergie de toata frumusetea in ultimii ani...

    ReplyDelete
  5. @MeMyselfAndI
    Da, sunt lipsite de atașament și recunoștință, dar nu poți spune că sunt lipsite de personalitate. Tocmai pentru că au prea multă, nu mai încape loc de atașament și recunoștință.

    Continuăm știrile:
    http://www.adevarul.ro/life/sanatate/adevarul_sanatate-pisici-infectie-risc-suicid-sinucidere-toxoplasmoza-Toxoplasma_gondii-parazit_0_730127307.html

    ReplyDelete
  6. @Andrei Smochina
    Așa e, mai e si hamsterul x, ce de aventuri pe acolo...

    ReplyDelete
  7. trei chestii: 1. mi-a placut 'iertati-ma ca nu sunt japonez' si as mai citi dac-ai mai scrie. 2. o data cu cartea ta, de la editura a venit in pachet, ca 'bonus' cartea 'secretele celebritatilor' de cineva nick redfern. n-as fi avut nimic impotriva ideii daca imi lipsea hartia igienica. dar nu-mi lipsea. a inceput sa-mi lipseasca doar stima pt editura respectiva. 3. am urmat link-urile date catre agonia.ro. spre surprinderea mea, inca mai pot fi socat. pe de o parte pentru ca realizez ca poate nu inteleg poezia moderna, iar pe de alta, pentru ca nu-mi pot da seama de ce ar publica cineva, chiar si pe un site, acel tip de gunoi lingvistic.

    ReplyDelete
  8. Am ras ce e drept...dar nu iti dau dreptate

    Enjoy!

    http://www.amazon.com/Homers-Odyssey-Gwen-Cooper/dp/038534385X
    Maria

    ReplyDelete

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate