cipangu

Saturday, July 28, 2012

Nuntă la plic

Chemi un prieten pe la tine să-i zici că în sfârșit i-ai tras-o tipei ăleia bune pe care puseseși ochii de mult. El te felicită cu setea cuvenită-n gât, că na, e ditamai vestea și se cere sărbătorită. Deschizi frigiderul, îi dai o bere și îi zici: am luat berea cu 3 lei jumate, dar uite, ai un plic acolo, pune și tu în el 100, că mi-am luat și adidași noi. Dacă adăugăm la scena asta niște muzică, bârfe, ceva fursecuri și oleac´ di bataii, avem deja imaginea simplificată, dar completă, a unei nunți românești cu dar.

Nu sunt împotriva ideii de a dărui ceva cuiva, cândva. De ce nu, chiar și atunci când respectivul se așteaptă la așa ceva din partea mea. N-aș fi avut nimic nici cu darul de la nuntă sau cu nunțile cu dar, dacă n-ar fi ajuns în forma mutantă de azi: cu mercurial pe internet pe zone geografice și topic pe forumurile de mirese: „Buna fetelor,astept pareri si sugestii concrete in legatura cu sumele pe care ar trebui sa le gasim in plic de la nasi, parinti si socrii avand in vedere ca suntem intr-un an de criza pronuntat si unii dintre noi ne facem nunta singuri fara nici un alt ajutor !” 

Teoretic, darul de nuntă ar trebui să fie ca șpaga la medic după o operație reușită: discret, gras și din suflet. Tot teoretic, o nuntă n-ar trebui să oblige pe nici un invitat „pe partea economică”. Dacă tânăra celulă de bază a societății face în loc de tot circul tradițional un party cu prietenii, ar cam trebui să-l poată susține financiar și singuri, fie și în criză. Dar dacă soacra mică face infarct dacă nu-și cheamă toți verii de pe uliță ale căror nunți le-a frecventat ca să-i ponteze la rândul lor propriul show, probabil e mai greu să faci pomană cu tort, în loc de colivă.

Și atunci nu mai ai o nuntă cu dar, ai una cu miză, adică ai ce se cheamă o nuntă la plic, tradițională, tacâm complet, în care pe lângă restul de obiceiuri ai și țâțâitul curului că nu ți-au venit toți, că te fură ospătarii, că o să mai faci un împrumut să achiți nu doar restaurantul, dar și pantofii tăi și rochia ei pe care o îmbracă, evident, o singură dată azi și încă dată prin casă, beată, după divorț.

Mai atroce decât o nuntă cu miză e una la care se strigă darul, ca la bingo. Acum, cică n-ar mai fi, dar ca parte a trecerii mele forțate la stadiul adult, mi-au trecut în copilărie pe la urechi povești cu nunți cu strigat de dar. Una dintre ele a fost faliment curat dintr-o eroare de strategie: s-a început strigatul de la mesele alea cu rude sărace, lucru care a scăzut puternic cotele pe bursa cortului. La alta, la care am și asistat, în miezul luxos al capitalei, țin minte că soacra mică seconda lăutarul care lovea cu putere într-o oală și când ăla răcnea ca la târgul de vite o sumă cu mai multe zerouri, chiuia și cuscra de-i săreau paietele și ovaționa ca la partid: Să trăiascăăă! Cei doi ajung la un nuntaș venit singur, care spune suma mai cu juma´ de gură. Avea și de ce, era cam jumătate sub „mersul nunții”. Lăutarul o reia în forță, dar până s-apuce să termine de spus toată cifra, vocea îi coboară ca la roboții rămași fără curent și se întoarce întrebător către „asistentă”. Tăcere. Soacra mică își culege repede zâmbetul fals de pe jos, apoi zice: Ei, să trăiască și el

N-am băut, n-am mâncat, dar dăruiesc acest articol cu niște:

Concluzii, să trăiască!

Să primești un cadou, fie el și sub forma ceva mai puțin poetică, de plic, e o artă. Să-ți faci calcule pe niște chestii pe care urmează să le primești și să ridici din sprânceană dacă plicul e prea subțire e neam-prostie.

Să dăruiești din toată inima e un semn de noblețe. Dacă mai scoți două foi din plic înainte să-l dai pentru că nu ți-a plăcut sarmalele și nu ți-a cântat Adio, dragă Nelo înseamnă că ești ori politician, ori manelist, ori țăran prost de oraș.

Dacă reușești să îți fentezi părinții, unchii, mătușile, gura lumii și tradiția și îți faci nunta fără plic, fix cum vrea mușchii voștri, pe plajă, în vârf de munte, înotând cu delfinii, dansând cu pârșii, cu prietenii, doar voi doi sau în trei (cu prietena ei tunsă scurt), ești eroul meu și dacă aș ști să desenez, te-aș face bandă desenată.

Dacă faci nuntă „să te scoți”, dă-mi voie să te bag eu respectuos pe unde ai ieșit. Pentru că ești genul ăla care ca în banc, îi lasă nevestei după noaptea nunții o sută de lei pe pernă. Iar ea, pentru că vă potriviți, tot din obișnuință, îți dă ca prin somn restul: o hârtie de cincizeci.

Cealaltă fațetă a dezbaterii, aici

6 comments:

  1. Desi nu visez urat si nu am probleme cu cosmarurile cele de mai sus au starnit niste amintiri mai vechi, la care cu cat ma gandesc mai mult cu atat se trasforma in cosmaruri legate de un potential balamuc din viitor numit "nunta"
    Partea cu fugitul undeva pe o plaja, munte, pestera etc suna foarte tentant George doar ca in ziua de azi ca si in trecut intr-o lupta conteaza mai mult numarul decat calitatea combatantilor :((

    PS: in continuare sa postez un coment pe blog e un chin legat de milioanele de coduri pe care trebuie sa le confirm (plagiat dupa Fuego, cel cu milioane si milioane de fani)

    ReplyDelete
  2. In Japonia cum e? tot cu dar ca la noi? tot cu 10 feluri de mancare si pinguini?

    ReplyDelete
  3. =))
    Ei, eu stiu povestea unei nunti+botez unde personajul principal, mire si tata mandru de baiat, a chemat niste rapsozi din generatia minunilor. Rapsozii si-au atins sensibil alautele si nuntasii gramada pe ei cu banetul. Numai ca nuntasii n-aveau buget defalcat pe rapsozi si dar, asa ca mandrul tata a ramas nedaruit, au profitat rapsozii de darul lui. Pampam!

    ReplyDelete
  4. ce pacat ca nu stii sa desenezi!:( as fi ajuns un fel de vedeta :)

    ReplyDelete
  5. Eu am așteptat 11 ani sa fac marele pas, unul din motive fiind balamucul ce-l presupune o așa reuniune. Am facut-o insa cum ne-am dorit : am mers un weekend la munte cu rudele f apropiate si câțiva prieteni. Fiecare invitat a dat ce-a vrut, cum a vrut pentru ca-i informasem ca-i mai altfel nunta asta : fără dar si fără ținta obligatorie. Duminica dimineața, pe la 4-5 ne-a prins un pic betivaniti, eu cu sacoul de ginerica dar in pantaloni scurti, mireasa cu o buza de trening si-n opincute si inevitabil plini de frisca din cap pana'n picioare : tortul nu mergea cu vinul bun demi-sec așa ca ne-am bătut cu el :))

    ReplyDelete
  6. Rogu-te, nu ma face banda desenata :). Si pe cuvant daca-i inteleg p-aia de contorizeaza cine&cat le-a dat, ca mintea mea nu poate sa-si aminteasca, din 40 de oameni (cati au incaput in cabana), decat de la cine am primit carte, poezie (aproximativ ad-hoc) si randuri scrise pe-un colt de foaie de carnetel. Da' cel mai tare detest claxoanele (cu atat mai turbate cu cat masinile "e" mai scumpe), mai ales ca geamurile noastre dau spre curtea bisericii.
    Si pe langa subiect (ca mi s-a acrit de-atatea romglezisme), multam fain tie ca scrii si lui Horea ca mi te-a descoperit si dorescu-va amandurora spor la scris si viata lunga cu cerneala multa (fie ea si e-ink).

    ReplyDelete

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate