cipangu

Monday, August 13, 2012

Ce păţeşti când ai nevoie de ceva

E o vorbă care zice aşa: maimuța, când n-are treabă, se scarpină-n cur până-și face-o bubă. Omul, când are o nevoie, roagă pe cineva să-l ajute. Tot până-și face-o bubă.

Să zicem că îți trebuie un ceva pe care mânuțele tale nu-l pot făuri, creierul tău nu s-a plimbat pe la școlile potrivite și nu „știe să se priceapă” la treaba aia. Voi da un exemplu total aiurea pentru că mie nu mi s-a întâmplat nici-o-da-tă așa ceva, mneah. Să zicem, cu totul și cu totul întâmplător, că ai nevoie (și te cam arde dacă nu faci rost) de poezia „Cățeluș cu părul creț” scrisă pe un carton A4 cu tuș, dar nu cu penița, ci cu o coadă de maimuță vie, că doar n-o să omori bunătate de maimuță pentru așa ceva. De asta ai nevoie și pace. Se întâmplă. Știu eu un prieten care a avut odată nevoie de un utilaj de foraj orizontal. Dar să nu ne pierdem în explicații. Pentru că tu nu ești capabil să-ți satisfaci propria nevoie, întrebi în stânga și în dreapta. Și atunci apare, inevitabil, amicul salvator. 

L-am numit amic pentru că nu e nici prieten, nici cunoștință, statutul lui se bălăngăne între astea două ca un bețiv între gard și șanț. Vă vedeți, salut, salut. Tu îl întrebi dacă nu știe pe cineva care ar putea, care ar avea bunăvoința, bineînțeles nu pe degeaba, să te rezolve cu cartonul A4 pe care să scrie în tuș „Cățeluș cu părul creț” cu o coadă de maimuță. Vie. El te va ajuta după cum urmează.

Faza 1. Băi! Da´ de ce nu mi-ai spus mai demult? Bineînțeles că te ajut. Da, mă, am și maimuță, cartoane A4, pfff, ce naiba, mă face pe mine un carton A4, tuș, tot ce vrei. Când îți trebuie? Aici tu nu îndrăznești să dai dead-line-uri; deși te arde, zici bogdaproste că ai găsit ce căutai și îl lași pe el să fixeze un termen. Insiști să fixeze el un termen. Rămâne bătut în cuie: o lună. Sigur poți?, deschizi tu juma´ de gură. Amicul se ține tare pe poziție: băi, ți-am zis că te rezolv, te rezolv, ce naiba, chiar mai repede de o lună… Ai mai făcut așa ceva?, întrebi tu, pentru orice eventualitate, cu cealaltă juma´ de gură. Pffff, alo, am scris pe ditamai mashu´ cu maimuța mea Luceafăru´, băi nene, ce dracu´, mă face pe mine Cățeluș cu păru´ creț p-un carton?! Răsufli ușurat. Vă luați la revedere, el zice: da´ mai adu-mi tu aminte.

Faza 2. Trece luna. Încerci timid o întrebare. Băi, n-am uitat, cum să uit, sunt aproape gata, mai am finalul. O să iasă super, maimuța a fost într-o formă de zile mari, tușul se usucă belea... Mai dă-mi tu un mail într-o săptămână să nu uit să-ți trimit.

Faza 3. Nu dai mail după o săptămână să nu fii nesimțit, chiar dacă n-ai primit niciun semn. Mai lași să treacă niște săptămâni și iar bagi deștu-n mare. Băi, e gata, am terminat de vreo săptămână, da´ acum sunt plecat din oraș. Mai sună-mă tu săptămâna viitoare când mă întorc, ok? Mai ai o tentativă de a-i spune că dacă nu poate, nu-i nicio supărare, măcar să-ți zică. Nu ține! Omul e profund jignit de asemenea afront, ce dracu´, doar a promis!

Faza 3 și jumătate. Îl prinzi după vreo lună foarte pe fugă: Ah, băi, salut, m-am întors, da´ n-am cartonul acasă, e la atelier. Te sun eu, da? Hai că n-am timp acuma...

Faza 4. Se mai duce dracului o lună și mai bine. Dacă până atunci comunicarea mergea de minune (greoi, dar mergea) ba pe facebook, messenger, mail și telefon, de aici încolo apar tulburări în câmpul electromagnetic. Mesajele tale nu mai intră ca pe vremuri în inbox, ci o cârmesc aiurea fix în spam sau nicăieri. Ca un făcut, tocmai în ziua în care îl suni, amicul ori își uită telefonul acasă, ori la fundul genții. Tu intri în panică. Îți faci griji, poate a fost răpit, i-a fost sechestrată maimuța, o fi făcut o intoxicație de la tuș... Încerci să stabilești prin orice canal, lungime de undă legătura cu salvatorul. Chix.

Faza 5. Nici tu nu mai știi câtă vreme a trecut. De nevoia ta de carton pe care să scrie cu tuș „Cățeluș cu părul creț” cu o coadă de maimuță (care să prezinte semne vitale) s-a ales praful. Într-un târziu, primești un mail de la amic. Auzi, bă, da´ ție chiar nu ți-e jenă să mă freci la cap cu cartonul ăla al tău? Mailuri peste mailuri, telefoane, facebook, tu crezi că eu n-am altceva de făcut? Sunt prins în atâtea și atâtea probleme, tu vii să mă presezi cu chestia aia. Și n-am înțeles… tu ai impresia că maimuța mea e la dispoziția ta, să stea ea drepți în fața ta când ai tu chef… Ești și nesimțit! Hai sictir!
 
Și dacă mai aveai vreo îndoială că n-ai fi căzut de tot în prăpastia dizgrației amicului salvator, la scurt timp o să-ți sosească parafat și certificatul de deces al fostei voastre legături: unfriend pe facebook (că tot nu-mi dădeai like la statusuri). Să te înveți minte să îți mai bați joc de oameni, de sentimentele, de problemele și de timpul lor. Apropo, nu știți pe cineva care se pricepe la... Lăsați... Mai bine tac.


No comments:

Post a Comment

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate