Tot pe rock, pe rock, pe rock

E lung pământul, ba e lat

Se dete rock la noi în sat

Rock neaoș, proaspăt, japonez

Să vezi, s-auzi și să nu crezi

La camping, fix între livezi.

Pe înserat.

Prin vară (Doamne, ce mult e de-atunci), m-am împrietenit cu niște trupeți de la noi din Ito, furtunoasa trupă Bongjing. Și ca un male-groupie adevărat, m-am prezentat și la concertul din camping de la Sakura no Sato, la poalele munțișorului Omuroyama

Când am coborât din autobuz, era noapte de-a binelea. Mi-am umezit degetul, l-am ridicat în sus și era să-mi scot ochii cu el de beznă ce era. De unde am simțit aer împins de bași, într-acolo m-am dus. 

Banc. Ce-i negru și merge din copac în copac? Stewie Wonder la un concurs de orientare turistică. Așa am mers eu prin livada de sakura, cu pseudolanterna care mai avea și bateriile pe ducă, până am dat direct în inima evenimentului: un Woodstock fără iarbă, hipioți, hipsteri avant la lettre și sex în nămol.

Pe scenă se distila niște blues numai bun de pus la rană, așa că eu mi-am pansat stomacul cu prima Corona, după care n-am mai stat să le număr. Nici nu s-au dus vreo două piese, că a început ploaia, iar eu mă întrebam ca un soț la midlife crisis prins cu o studentă dacă a meritat. Normal că a meritat! Să asculți o chitară electrică fie și pentru un acord și să bei o bere în orașul în care nu se întâmplă nimic în afară de alea două luni de vară merită fiecare strop de ploaie! Să mă și trăsnească și tot merită!

Prietenii de la Bongjing nu se tem de apă, concertul merge mai departe. Între timp le-am terminat stocul de Corona organizatorilor, deci trec pe altă chestie, o poșircă pe care scrie European nuștiuce. Prin tabără, în timp ce Bongjing prestează pe scenă, repetă niște percuționiști. Plouă cu bere. Greierii-s beți. Plouă.

Las filmatul cu săpuniera și mă bâțâi și eu cu restul, minunându-mă de rockerul japonez – își stinge bine țigara sub talpă și o aruncă la coș, după care se întoarce la scenă. Lângă mine, un tată dă din cap cu un copil de un an în brațe, așa tăticule, botează-l, până scapă, Doamne ferește, în bieber sau one direction. 

Și iar rock, iar blues, alternativ. Alternez și eu European nuștiuce cu altă bere, că și a doua s-a gătat.

E târziu. Nu. Noțiunea de târziu e relativă la ora asta. Concertul s-a terminat. Merg prin iarbă de parcă aș călca pe bureți îmbibați. Pentru că sunt un groupie adevărat și pentru că ultimul autobuz s-a retras demult (povestea lui vine în următorul post), sunt dus acasă cu mașina trupei. Ride on.