cipangu

Monday, October 29, 2012

Agonie

Vin să ne vadă căzând. Ce desfătare bolnavă… Ne pândesc de la primele semne, de când paloarea morții abia se ghicește, până ne va fi învăluit cu totul. Vin cu pruncii lor, ne arată cu degetul, ne petrec zgomotos și prostește. Ce priveghi, ce batjocură…

Istovită, mă agăț. Nu vreau să mă prăbușesc, să fiu apoi călcată în picioare, răvășită cu celelalte, forțată să rejoc iar și iar umilința zborului în jos.

Ei n-ar face asta cu semenii lor. Nu-i vezi în spitale în alai ca de nuntă chiuind bezmetic, zgândărind agonia muribunzilor.

De-o frunză toamna, cui îi mai pasă?

Momijimi (紅葉見)

No comments:

Post a Comment

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate