cipangu

Thursday, November 1, 2012

Părenting păntru părinți

Modelul femeii de carieră care nu-și mai vede ovarele de treabă și care dacă a apucat să facă un copil, are briefinguri cu el doar când schimbă bonele trebuia balansat cu o isterie corespunzătoare. Mama de carieră, sau pe romglezește, părenting prelungit.


Că parentingul este o chestie preponderent feminină, e clar de ce nu insistăm. Implicarea bărbatului în parenting este la fel de mare ca în alegerea șervețelelor de nuntă: Da, dragă, cum zici tu că e mai bine.

E 2012, e normal să fi trecut vremea când aruncai pe plod o țoală de borangic, cu o fereastră la cur prinsă-n ac de siguranță și-i dădeai drumul prin ogradă. Dar dacă schimbi ofuscată grădinița pentru că la trei ani juma´ învață engleză cu un profesor american și tu vrei să-ți învețe cu un nativ britanic, eu zic să-ți schimbi tu mai bine terapeutul. 

Nu mai există grădinițe la care copilul doar să se joace. Nu. Acum se studiază materii, ca la master. Limbi străine, arte plastice, artă vocală şi instrumentală (pian şi canto), educaţie psiho-motrică (dans modern, dans de societate, dans popular), karate (cu profesor japonez!), balet. Atâta tevatură, când de fapt tot ce are nevoie să știe mucea la trei ani este să răspundă corect la întrebarea unde-i puța. 

Vrei să formezi un copil autonom și responsabil? Lasă-l vara la țară! Adică pe limba părenting, asigură-i un acces direct și nemijlocit la natură și principiile ei. N-ai pe nimeni la țară, păntru că tu ăști a trăia djănărațiă la oraș? Urcă-te-n mașină, ieși din urbe și lasă-l în prima șatră de țigani. Ceva fin, gen Zeletin (prin Buzău), Șindrilița (Afumați) sau deja celebra localitate Surduc (Sălaj). Dacă reușește să se impună și să găsească drumul spre casă în câțiva ani, e un învingător! Unul cu educație psiho-motrică de invidiat, care vorbește fluent cel puțin un dialect dintr-o limbă de circulație europeană. 

Bine, să nu fim retrograzi. Să zicem că nu-i strică să intre în clasa întâi spunând apple cu superaccent de Bromley și să interpreteze magistral Ursul doarme la pian. În mod normal, după câțiva ani de stat acasă cu plodul care-i urlă-n cap, o femeie normală se întoarce la job sau își caută unul. Dar „o mamă căreia îi pasă cu adevărat de educația copilului său” își convinge soțul că ea de fapt face ceva, nu doar stă acasă. Este punctul din care isteria e continuată la modul avansat, în două variante. 

Prima, homeschooling, adică alt bullcăcat. Orice s-ar spune despre școală, că scoate tâmpiți, că e învechită, că învață numai violență, pân´la urmă, bună, rea, e bună. Unele lucruri, spre deosebire de sex, e mai bine să fie publice. Ca toaletele din parc: sunt murdare, dar tot sunt mai bune decât să te caci pe tine. 

A doua variantă, școala - privată, pentru cine-și permite, sau normală, de stat, completată cu lecții particulare de ce-am enumerat mai sus: limbi străine, arte plastice, artă vocală şi instrumentală (pian şi canto), educaţie psiho-motrică (dans modern, dans de societate, dans popular), karate (cu profesor japonez!), balet și, în puținul timp rămas liber, joacă temeinic organizată și atent supravegheată! Toate odată și, în general, nimic din ce își dorește copilul sau spre ce ar avea chemare, dar hei, e mic, ce știe el, părintele are datoria, conform definiției parentingului, „să încurajeze și să susțină dezvoltarea fizică, emoțională și socială a copilului”. În realitate, să-i mutileze copilăria proiectând asupra lui toate frustrările de adult ratat al cărui traseu de până acum te întrebi cât valorează, dacă are nevoie să fie validat ca om de realizările copilului.

Dacă au un copil cu probleme, majoritatea părinților se încăpățânează să-l vadă normal. Părinții cu copii normali, în loc să zică merci, îl văd pe al lor superdotat. El trebuie să aibă toate talentele pământului, pe care le-a moștenit în mod evident pe linie maternă, pentru că, nu-i așa, toate mamele zic că au copii geniali făcuți cu tați complet idioți (care n-ar fi ajuns nimic în viață dacă nu s-ar fi căsătorit cu ele).

Sincer, mi-e milă de mamele pe care timpul – ah, inexorabil angajator - o să le scoată la pensie când mugurele pubertății o să plesnească-n odraslele lor. Ce surpriză neplăcută trebuie să fie ca, după atâta educație aleasă și, să nu uităm, sa-cri-fi-ciu!, să descopere că pe fiicele lor le cam gâdilă, firesc și mundan, între craci. Dar, mamă, ție-ți plăcea pictura, nu băieții...

În afară de mamele care vor să mai stea acasă niște ani și nu știu cum, sunt și părinți pe care i-a aburit cineva că treaba asta cu parentingul e ultimul must have și must do, după tableta de 10 inch și uleiul de palmier. Lor țin să le spun că tot efortul, toate sacrificiile, toate renunțările sunt în zadar. Pentru că, să vă spun un secret: orice i-ai face copilului, poți să-l bați, poți să-l părăsești, poți să-i dai foc la manuale, poți să-l trimiți la furat, la cerșit, pe scurt, orice i-ai face, cu mici excepții în care o să vrea să-ți ia gâtul*, până la urmă te va ierta și va veni să-ți aducă mult râvnita cană cu apă înainte să-ți dai duhul. 

E oare cu putință? Da. Grație produsului nostru minune, pe care îl vom prezenta în următorul minut de...

PUBLICITATE**

Interior apartament. Living. Un individ pe canapea (grizonat, high class, spre 50 ani), la televizor. O femeie trecută de prima tinereţe, încă superbă, vine, îi aduce un taburet, el ridică picioarele şi ea i le aşează. Tipul e mulţumit, stă mai comod acum. Femeia clatină sticla de bere de pe măsuţă şi vede că e goală. Revine cu una plină. Bărbatul se uită la televizor şi îi mulţumeste tăcut din cap, zâmbind reţinut. Femeia e ca o furnicuţă în jurul lui: grijulie, îi aranjează o pernă la spate. Am crede că bărbatul e handicapat, dar nu, dimpotrivă, e foarte mobil: se apleacă să i se aranjeze perna. Femeia revine cu o friptură. Pe imaginile care se derulează, auzim din off:

MVO:
Sunt căsătoriţi de 20 ani. Pentru el a renunţat la doctoratul de la Amsterdam și, mai târziu, la un job în cercetare, tot în străinătate. Din cauza lui, fiul lor s-a mutat şi nu vrea să mai audă de el. La nici un an după căsătorie, a înşelat-o cu cea mai bună prietenă, apoi cu cine apuca dintre studentele lui. Până de curând venea foarte târziu mirosind a orice alt parfum decât al lui. Dar acum, l-a iertat pentru toate. Chiar şi fiul s-a hotărât să-l viziteze.

Tipul schimbă în continuare apatic canalul. Ea îi aduce o prăjitură şi îl mangâie tandru pe cap.

Insert pe negru

CANCER
Ajută la îmbunătăţirea relaţiilor interumane

Da! Totul o să fie bine, ai să vezi!

Dacă ești tată:
- poți să-ți pui țâțe, să-ți schimbi numele în Lola și să devii cel mai căutat transexual din cartierul roșu; dacă nu moare într-un accident de mașină pun pariu că fi-tu o să vrea să te caute să te cunoască***.

- poți să ai o aventură cu iubita fiului tău, având grijă ca apartamentul să fie undeva la parter – dacă el nu cade peste balustradă, sută-n mie că după niște ani o să vă uitați la meci ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat****.

- poți să bei ca un porc până-ți crapă ficatul și dai în demență, poți să-ți bați nevasta în fața fetelor tale, când o să ai stomacul ca un cimpoi, în ultimele zile familia te va înconjura cu ochii mai lăcrimoși, mai fleașcă decât senina ta ciroză apoasă.

Dacă ești mamă:
- poți să-ți răpești copilul de la părinții lui adoptivi (unde a ajuns pentru că de țăcănită ce erai mulțimea elementelor comune dintre tine și realitate era vidă), să-l muște de ureche un lynx în timp ce eliberați împreună animalele de la zoo și tot o să își cheltuie ultimul ban ca tu să-ți petreci decrepitudinea într-un salon de lux*****.

- poți să-i umpli botul de sânge fiică-tii în liceu pentru că are un prieten, poți s-o închizi în casă cu cheia și s-o urmărești pe străzi pe după copaci. Când o să crăpi, va fi acolo lângă tine.

- poți să te razi în cap, să te cari în Nepal, apoi în jurul lumii cu o trupă de circari ambulanți, fiica ta te ierta că n-ai fost prezentă la prima ei expoziție de pictură și va veni să te caute în India, la templul unde slujești ca hierodulă modernă, înainte să-ți încredințezi sufletul zeiței Yellamma.

Așa că, dragi părinți, vă puteți trăi viața liniștiți, fără să încărcați samarul copilului cu frustrări și obligația de a deveni el ce voi n-ați reușit să ajungeți. Îl puteți traumatiza și altfel, mai creativ, aplicând unul din modelele de mai sus. Sau îi puteți oferi șansa de a se dezvolta normal și firesc, lăsându-l din când în când în pace sau altoindu-i două la cur, după caz.

Vă las și eu, în compania uneia dintre picturile mele preferate, având ca subiect lecțiile particulare. Balthus. Lecția de chitară. 1934.



 
*Electra - Euripide, Infamii mărunte – Panos Karnezis și altele
** inspirat din Invaziile barbare (2003)
*** Todo sobre mi madre (1999)
**** Damage, 1992
***** Choke, Chuck Palaniuk

4 comments:

  1. Ca la orice program de televizor, mi-a placut pana la Publicitate. De acolo m-ai pierdut :) In schimb prima parte, este 100% adevarat, am rezonat la fiecare cuvintel, pentru ca (din pacate) ai descris un tablou perfect real din viata mea. Nu din calitate de sot idiot (hehe) ci din calitate de cumnat. Cu alte cuvinte, you speak the truth!!
    (scuze daca s-a publicat comment-ul de 2 ori, nu ma pricep la logarile astea)

    ReplyDelete
  2. Personal mi se pare doar o mare revarsare de frustrare si cam atata tot. Nu am copii dar cred ca fiecare il creste cum crede mai bine. Poate ar trebui sa scrii si despre rolul tatilor in educatie...ce zici?

    ReplyDelete
  3. Si uite asa,dupa o zi lunga si in asteptarea anului nou si pentru ca mi-am permis sa te numesc "actipild";mi-am zis sa imi bag nasul printe "blogurile" tale!Si din una in alta...ce sa vezi ....o "idee" cu care sunt de acord cu tine(nu in totalitate,dar merge)!Poate pana la urma nu esti chiar atat de "actipild" precum te credeam !E patetic cum unii parintii,nici macar in parc la locul de joaca,nu ii lasa sa se desfasoare si stau mereu cu gura pe ei.:)))anonima zambitoare

    ReplyDelete
  4. Eu sunt un tata idiot care am doua fete geniale: una (37) crescuta pana la 28 de ani dupa toate regulile de crestere a geniilor, a ajuns cu toate diplomele si studiile, vanzatoare in America si una (7) tot geniala, pe care n-am cum s-o cresc pana la sfarsitul programului pentru genii si pe care m-am hotarat s-o eliberez.

    ReplyDelete

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate