cipangu

Thursday, November 15, 2012

Sunt un ratat

Zi de zi, ne privește cu neputință din oglindă o formă alterată a ceea ce ne-am dorit cândva să fim. O abatere de la proiectul inițial. Ne-am rătăcit cu toții într-un punct pe care nu-l putem identifica, în drumul nostru spre măreție.

Ziariștii se declară cu mâhnire niște scriitori ratați, dizeuzele de locandă visau cândva la Cerbul de Aur, apoi la propria școală de canto, curvele de pe centură speră la o vitrină la Amsterdam, acolo cică nu se dă, mitocănește, la muie, ci sex oral, care e tot aia, dar cu respect și contează, frizerul din colț bombăne la fiecare zece mai că dacă ar fi fost el stilistul regelui, ehe, altfel i-ar fi stat părul maiestății sale.

M-am întrebat întotdeauna de unde nevoia, în unele cazuri patologică, de a te lăuda, de a deforma grețos o realitate evidentă pe care toți o observă. E curativ? Îți tratează, pe moment, angoasa neîntregirii? Dacă te zbați dând din mâini întins ca un porc în mocirlă, pe câți îi vei face să creadă că tu plutești de fapt printre norii imaculați? 

Dar ei? Mirabilii care au traversat deșertul, au urcat muntele și au ajuns pe celălalt mal. Și ei? Și ei. Tot neizbutiți. Orice am deveni, ne vom dori să fim în altă parte, sau mai păgubos, în alt timp. Cu altă greutate și, pe cât posibil fără greutăți. Poți fi cu cea mai frumoasă femeie din lume, Paul Morand ți-a sluțit-o deja pe veci din două vorbe. Există o alta, și mai și, zice el. Cât de frumoasă? „Elle était belle comme la femme d´un autre.”

De câte ori n-ați auzit pe cineva care are totul că ar fi fost mai simplu să nu aibă nimic?

Bogații sunt, prin excelență, cei mai ratați dintre ratați. Pentru că nu le-a fost suficient să facă doar bani, acum simt nevoia să cumpere demonstrația grosieră că ar fi putut fi orice altceva. În fiecare înstărit se ascunde închipuirea unui talent, a unei chemări, a unui geniu înăbușit, toți pretind cel puțin o latență care și-a așteptat momentul potrivit să-și facă intrarea în scenă, ca un copil nelegitim la împărțirea moștenirii.

Bogații nu sunt subtili. Le-a fost interzisă intrarea în teatru pentru că nu întruchipau credibil nici măcar rolul purtătorului de tavă? Nu-i nimic, vor cumpăra ei unul în  care să-l joace pe Richard al III-lea. 

Viața ajunge să fie cadoul de care suntem întotdeauna nemulțumiți după ce-i rupem febrili ambalajul colorat și descoperim conținutul, uitând că de fapt tot noi l-am pus sub brad, ca într-un scheci tv.

Copii, nu mai răspundeți la întrebarea-capcană tu ce-o să te faci când o să fii mare. E-o farsă. Una pe care ne-o jucăm singuri, până la capăt, dacă zicem balerină, ambasador sau doctoriță. Dacă aș putea da timpul înapoi până la ziua în care am fost întrebat ce vreau să devin, aș spune simplu: eu însumi.

11 comments:

  1. cabron, tu esti pe zi ce trece mai bun. nu, nu sunt Catalin Botezatu.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cabron, îți mulțumesc. Nu mă simt așa. Poate doar din ce în ce mai singur.

      Delete
  2. Recunosc....sunt un astronaut ratat....popa ratat (ce haios suna asta)....inginer ratat.....dar economist implinit cu job de problem solving ....merge? Adica tot salary man:)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ai zis „împlinit”. E tot ce contează.

      Delete
  3. Hey...aveam 7 ani cand am fost intrebata, pe nepregatite, de catre profesorul de religie, care era si preot, si da, in clasa intai faceam religie, ce vrei sa te faci cand vei fii mare. Am raspuns repede, fara sa ma gandesc, doar ca sa scap de intrebare, doctorita. Anii au trecut si am devenit medic ratat in Romania si medic implinit in Franta. Trist, dar cat se poate de real....

    ReplyDelete
    Replies
    1. De ce trist? Totul e bine când se termină cu bine.

      Delete
    2. Trist pentru cei ramasi acolo..

      Delete
    3. Acolo unde? Acolo unde-s ´nalți stejari?

      Delete
  4. Am scapat de intrebarea (cu iz comunist -programatic) raspunzand ca vreau sa fac paine sau case, ca si de una si de alta oamenii vor avea nevoie mereu. Fac paine rar cand ma nimeresc pe langa un cuptor si case niciodata, mi-au iesit peri albi in cap pana am facut locuibila cutia nostra de chibrituri si imi ajunge pe 10 ani atata mestesug caracterizat prin jonglare intre bani putini si preferinte innabusite in nori de praf de ciment. Cat despre ratare, ca sa se simta bine toti cei mai putin ratati, nu am o meserie-bratara de aur, desi am studiat pana ce s-a terminat scoala gratuita, nici loc de munca, nici orizont. De atata asteptare mi-am pierdut si visele in mare parte, nu mai vorbesc ce cerc generos de priteni roieste in jurul meu, avand in vedere ca ma uit urat cand cineva are chef sa dea cu parfum pe raha-ul personal si se asteapta sa ii complimenteze aroma. Mda, as zice ca e o chestie aici cu ratarea... insa mi-a mai ramas (inca) bucuria unor opinii asa cum le simt, nu asa cum "trebuie". Una din ele e ca imi place cum scrii.

    ReplyDelete
  5. Mare vorbă, mare țel: să fii tu!

    Nu demult mi-am găsit liniștea și simt cum îmi recapăt puterea de când am avut această revelație că cel mai important lucru este să nu uit să fiu.

    ReplyDelete
  6. Da, deci suntem toti niste ratati. Foarte adevarat.

    ReplyDelete

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate