cipangu

Monday, November 19, 2012

Zile fripte

O secundă. Ba nu, infinit mai puțin. Cam atât îi trebuie ghilotinei sorții să-ți facă o mică incizie în axa timp și să-i facă loc, cu generozitate, unui calvar mai mic sau mai mare pe care nu-l aveai în To do list. Dezastrul e o mașinărie eficientă. Nu-i ia mult timp să-și facă treaba. Doar în filme îl mai vezi în slow motion.

Momentul zero
Gătești tenpura. Nu-i printre cele mai sănătoase  mâncăruri japoneze, da-i bună. Poate pentru că nici nu e foarte japoneză, au adus-o portughezii pe la 1600. Creveții/ peștele/ legumele date printr-o compoziție de făină-ou-apă se prăjesc în ulei, mult ulei, la 180°C. Dacă trece de 180, se ard, dacă uleiul nu e destul de încins, nu ies crocante. Ai terminat cu legumele, cureți puțin uleiul de prăjeală și te pregătești să îmbăiezi și creveții pudrați cu făină. Dai cu dosul palmei peste coada tigăii (azi nu prestezi la friteuză) și îți răstorni uleiul pe mâini, în poală și pe picioare.

Urli ca un porc înjunghiat de un chirurg în vacanță, scurt și gros, mai mult gemut, auzi uleiul cum îți sfârâie pe piele, te uiți la fețele schimonosite de grimase ridicole ale celor din jur și ai putea jura că nu ai văzut doar bulele dansând jucăușe pe degete, ci și carnea cum se desprinde și e măturată de valurile aurii. Nu te freca! Nu te freca!, strigă cineva și dai repede drumul la apă rece. Ții vreo jumătate de oră mâinile într-un lighean cu apă cu gheață și te bucuri că treaba asta ți s-a întâmplat ție și nu vreunei pițipoance de facebook. Aia sigur, n-ar fi știut ce să facă mai întâi, să-și facă o poză cu instagram, sau să-și pună la status: „Sad. E complicat...”.

Începi să crezi în pedepse divine, prea ai hulit, ai zis de BOR, te-ai luat de ei și în carte, și pe blog, vezi?, Dumnezeu nu doarme, e cu ochii pe termometru vulpea bătrână, așteaptă cuminte să ajungă uleiul la 180°C să ți-o tragă. Minunile, vax, sunt apă de ploaie. Doar răul căzut pe capul dușmanilor are puterea să-l convertească până și pe cel mai necredincios dintre credincioși, să întărească credința în oile nerătăcite și să îngroașe coada la moaște.

Ar putea fi karma, dar ți-e greu să-ți amintești acum de câți ai râs și câte destine ai stâlcit, naiba mai știe, poate că sufletele scoicilor mâncate de vii își cer și ele acum tainul de răzbunare. 

Scoți mâinile din apă. Pielea e la locul ei, greu de crezut, picioarele îți tremură și riști să aluneci din nou pe panta mistică, poate că un înger a stat ciucit lângă tine și a suflat în ulei tocmai când se năpustea bolborosind din matca tigăii. Cineva poate că încă mai crede că meriți să fii salvat, chiar și acum, în prag de apocalipsă. 

Afară din apă, pielea pulsează și ustură. În lighean, apa îți prinde falangele în menghine de gheață fierbinte. După o jumătate de oră de du-te vino, ca o alinare, fâșii de carne străvezie și moale de aloe culeasă din deal îți mângâie cuminți pielea amorțită și rozalie. Cu zece minute înainte să închidă la Drugstore, cumperi o unsoare minune cu Bacitracin/ Colistin, pe care scrie ドルマイシン(Dorumaișin).

Ziua 1
Te trezești. Durerea îți spune bună dimineața înaintea tuturor. Știe că oamenii se pișcă atunci când vor să se convingă că nu visează, așa că te ciupește ferm de mâini și cam de peste tot de unde te-a miruit karma ieri cu ulei încins. În loc de degete ai niște cabanoși durdulii și unsuroși, dar tot e mai bine decât carne de mici. Încep să apară primele bășici, primele hărți de carne vie. Azi sari peste duș.

N-ai prea dormit. Ai derulat filmul înainte și înapoi, ai remontat totul sub cheia „dar dacă”, ai încercat în zadar să realiniezi astrele din microcosmosul bucătăriei. Dar dacă tigaia era mai mare și mai stabilă pe plită? Dar dacă ai fi avut mai mult spațiu? Gândurile astea care aleargă împreună te obosesc, concluzia e una singură, de întâmplat s-a întâmplat, bine că nu e mai rău. 


„O platformă petrolieră din Golful Mexic a fost cuprinsă de flăcări, vineri, după o explozie în largul statului Louisiana.

Potrivit CNN, cel puțin nouă persoane s-au ales cu răni și au fost trimise la spital. Patru dintre răniți sunt în stare critică. Două persoane au murit.

Focul a fost stins de echipajele de pompieri sosite la fața locului și nu există deversări de țiței în apă. Echipele de salvare caută persoane dispărute.”

Pe lângă amărâții ăia de pe platformă, tu n-ai pățit nimic. Dar Golful Mexic e departe, mult mai aproape îți e mâna pe care te chinui s-o bagi prin mâneci, s-o ferești de aburi, de apă, de praf, de tot felul de obiecte de care înainte te atingeai/ frecai/ loveai fără nicio grijă.

„You worried about saving your own skin?” e întrebat Robert de Niro în Ronin. „Yeah, I am. It covers my body.”

Ziua 2
Ai devenit o sumă de ritualuri. De trei ori pe zi îți speli rănile, ungi, schimbi bandajele. Rănile se vindecă inegal, unele o iau înaintea altora, apoi codașele recuperează ca prin minune. Unele se încăpățânează parcă să nu treacă clasa. 

În fiecare an în Statele Unite, peste 100.000 de persoane ajung la urgență din cauza arsurilor. Probabil ar ajunge mai mulți, dar n-au asigurare.

Te întorci din nou în bucătărie, la treabă, acolo unde a început totul. Conform unui studiu al American Burn Association, cauzele arsurilor din bucătărie sunt: uleiul încins (49%), apă fiartă (32%), alte surse (12%) și abur (7 %). Nu-i nimeni de vină că prăjelile sunt mai gustoase.

Ziua 3
Începi să crezi că ești deja mult mai bine, ca atunci în liceu, când ieșea puțin soarele în februarie și tu ieșeai în haine subțiri, încercând să iei primăvara de mână prin parc. 

Acum mâinile sunt îmbrăcate în niște mănuși croite prost, cu pustule, bucăți de material cusute strâmt, ștraifuri de toate culorile și texturile. Uiți că nu mai ai aceleași grade de libertate și o mișcare altădată simplă îți depănușează scurt inelarul de la mâna stângă. Faci greșeala să întinzi țesutul încrețit la loc, să-l netezești ca și cum ai încerca să ascunzi urmele unei crime. Nu ține. A doua zi ai să ți-o jupoi tu singur, ca să poți spăla puroiul de dedesubt. Vindecarea e ca frumusețea, vine din interior.  

Ziua 4
Te-ai obișnuit deja cu dușurile făcute cu mâna stângă în sus, te poți spăla deja doar cu cealaltă. Ba chiar, ca o trompă de elefant, mâna dreaptă îți poate spăla axila dreaptă. Puroiul e la reflux. Rămân în urmă crustele, mâncărimile. 

Francezii în Algeria, americanii în Vietnam, Coreea, Irak  au folosit napalm. Se folosește și în prezent, mai soft. Arde între trei și cincisprezece minute și atinge temperaturi între 900 și 1300°C. Pentru că e foarte adeziv pe piele, napalmul nu te lasă doar cu pielea puțin pârlită, ci afectează straturile inferioare ale epidermei, mușchii și oasele. 

In God we trust e motto-ul național. Și God făcea la fel, se pare.

Atunci Domnul a făcut să ploaie peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer. A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată Câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pământ.” (Gen.19:24-25)

"Statisticile arată că în România, săptămânal, în medie, un copil moare incendiat”- maior Daniela Silvi, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Ziua 5
Ce chestie și omul. Poate râde pe internet de o tută care cade-n cur la capătul celălalt al lumii, dar, sincer, cât îl arde pe suflet o tragedie petrecută la câteva sute de kilometri?

„Atacuri sângeroase în Fâșia Gaza. Israelul a lansat sute de raiduri aeriene în ultimele zile în această zonă, în urma cărora mai mulți copii și-au pierdut viața, transmite agentia AFP, preluata de BBC.”

Puțină statistică la rece. În Marea Britanie, 50% din cazurile de arsuri severe în rândurile copiilor de până în zece ani au loc în bucătărie. În peste 60% din cazuri, își toarnă pe ei o tigaie/ friteuză cu ulei încins.

„Anual, 12.000 de copii români suferă arsuri, iar dintre aceștia peste 2.500 sunt pacienți cu vârste cuprinse între 0-4 ani încadrați ca urgențe medico-chirurgicale majore. ” Prof. univ. dr. Dan Mircea Enescu, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

În România, sunt de trei ori mai mulţi copii arşi decât în statele central şi vest-europene. România ar trebui să aibă zece centre de arsuri. În realitate sunt doar două – la Bucureşti şi Braşov. De obicei, accidentele se întâmplă în familiile numeroase, cu venituri mici și părinți needucați. La cei conectați la internet, se întâmplă probabil când mamele dau cu spor share și like la poze cu copiii răscopți, că așa e bine și că lor le pasă.

Tot nesupravegheat, la nici doi ani, Mihai Voinea, din Breaza, bea sodă caustică. O vreme nu poate fi externat din spital, deoarece părinții lui nu-și permit un aparat pentru aspirarea secrețiilor. Într-un final, „o doamnă din București” îi donează lui Mihai aparatul. „Deși analfabetă” scrie Libertatea, mama lui „a învățat deja cum să manevreze”. 

Ziua 6
N-ai nici pe dracu´. O să-ți rămână niște urme, măcar atât. De învățat, oricum n-ai învățat nimic. Măcar din asta, că în rest... Fericirea nu lasă cicatrici, zice Chuck Palaniuk în Jurnal. Sau, pe limba lui, „We have no scar to show for happiness. We learn so little from peace”.



4 comments:

  1. mai putini americani in algeria, mai multi francezi dotati cu, daca ai vazut "Inamici intimi" (asa cum am recomandat :D ), celebrele "butoaie". le numeau asa ca sa nu se inregistreze pe radio ca folosesc napalmul izbavitor.
    si daca tot suntem la napalm, se pare ca acesta a fost descoperit inca din antichitatea tarzie, doar ca i se spunea "focul grecesc/bizantin" si pe cat era de misterios, pe atat de bine prajea de la avari, la vikingi si de la cruciati, la arabi; un mixgrill de toata frumusetea.
    nimic nou in asta, combustia de lunga durata, "focul viu", a fost mereu atractia celor care inventau arme, din antichitate si pana astazi, asa ca la categoria victime pot aparea si inventatori anonimi care poate au fost inveliti pentru intotdeauna de copilul lor monstruos.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ce vream să zic era că s-a folosit și în Algeria, dar s-a înțeles că l-au mânuit americanii acolo. Am corectat în consecință. Mulțumiri colnelule și grijă mare la friteuzele cu aripioare crocante.

      Delete
  2. eu am invatat un nume de crema minune. Acasa mergea cu miere de albine si trecea miraculos. Chiar asta vara, cand am fost pe acasa, am avut un accident ca al tau, dar la o scara mult mai mica si m-am ars doar la baza degetului mare. L-am tinut in miere jumatate de zi, m-a durut doua zile, dar nicio besica, nici puroi...
    oricum, merci pentru crema :)

    ReplyDelete
  3. Sper din suflet că ți-e din ce în ce mai bine și urmele nu vor fi prea supărătoare.

    Am încremenit când am citit și mi s-a zvârcolit stomacul odată în plus pentru că la 7 ani m-am ars la față și știu ce-nseamnă. Într-adevăr produsele pe bază apicolă sunt extraordinare. Și-acum mi-aduc aminte de odaia întunecată și mirosind a busuioc a băbuței care m-a vindecat complet cu o alifie numai de ea știută. Nu mi-a rămas nici cea mai mică urmă și ținând cont că-mi izbucniseră în față flăcările din soba cu lemne cred că ar fi fost ceva urme. Așa-i când pui gaz peste foc.

    ReplyDelete

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate