cipangu

Monday, December 31, 2012

Trei parabole și-un rămas bun

Prima pravilă

Un om mergea prin cetate și a întâlnit un altul care mânca fecale. Și văzându-l cum îi dădea zor să înfulece cu nesaț la scârnă, îi zice:

        - Ce faci, omule, de ce mănânci așa ceva? Ești un om educat, nu fitecine, mintea te duce, smintit nu ești, nici zdrențăros, îți dă mâna să mănânci bucate alese. Și-mi pare că bucata aceea, oi fi găsit-o tu în gunoi, da-i de furat. Pentru numele lui Dumnezeu, omule, tu chiar nu vezi? Ce mănânci cu atâta poftă e căcat!

        - Da? 

        - Da!

        - Și ce, mie-mi place...



Pilda a doua
Un călător a intrat într-o cetate și a văzut o mulțime de gură-cască adunată în jurul unui idol cu totul și cu totul de plastic. Acesta era chiar Idolul De Plastic Cu Un Picior Gras Care Vorbea Pe Nas, dar povestea merge la fel de bine pentru toți. Idolul acesta avea o carieră de plastic, țâțe de plastic și le vorbea oamenilor în cuvinte de plastic. Iar oamenii se regăseau în cuvintele lui și i se închinau. Călătorul s-a revoltat și le-a strigat oamenilor:

        - Sunteți orbi? Nu vedeți că e un idol de plastic? Sunteți surzi la minciună? Cum puteți să vă uitați în gura lui când se laudă că el a creat zâmbetul, răsăritul de soare, prietenia, bunătatea, cântecul, toleranța, povestea? Idolul vostru, găunos și fățarnic, fals și îngust la minte, vă vinde vorbe furate.

Călătorul se apucă zdravăn de nasul coroiat al idolului de plastic și trase cu putere. Priviți, le strigă oamenilor. Nasul se rupse, pentru că era și acesta de plastic. Atunci oamenii l-au rupt de viu în bucăți pe călător. 

        - Ce faceți?, întreba el în timp ce prostimea îi înșira mațele pe garduri. Ziceați că vorbele idolului vă fac mai buni, mai iubitori și mai iertători.

        - Da, bă, da´ nu cu tine, dă-te dracu´ de intolerant!

Idolul De Plastic Cu Un Picior Gras Care Vorbea Pe Nas și-a lipit nasul la loc și a fonfăit mai departe. După ce nici ultima falangă a intrusului n-a mai mișcat, a zis: Ajunge. Am o inimă mare, îl iert.



Parabola a treia, sau a cerșetorilor lui Antoine de Saint-Exupéry
Un om și-a văzut prietenul în suferință. Și pentru că prietenii își pot vindeca unul altuia durerile fără să fie doctori, s-a oferit să-l ajute. După ce l-a căutat să vadă pe unde-i vătămat, i-a zis:

        - Nu te neliniști, n-ai mare lucru. Sunt pe lume beteșuguri mai mari. Te voi sprijini să te vindeci, să treci peste și să mergi mai departe. 

Prietenul a pufnit:

        - Da´ de ce nu-ți vezi tu de treabă?! Durerea mea e cea mai mare din lume! Și chiar așa, ți-am zis eu că vreau să mă vindec?! Tot ce voiam era să fac mai mult zgomot. Cine să mă mai asculte dacă nu m-aș plânge de nimic?



Aș vrea să pot spune și eu, ca alții, că în 2012 am făcut aia și aia, am învățat aia și aia și că intru în anul ce vine într-o formulă nouă, cu o putere mare și eficiență dovedită, ca un produs liftat pe care scrie NOU!

Aș vrea ca poveștile astea trei de mai sus să mă fi lecuit să mai spun altora că merită mai mult decît au, să mai dau chiloții jos la statui, sau să smulg pistoalele de jucărie de la tâmplele disperaților de fațadă.

Aș vrea să nu mă mai surprindă cu câtă putere se agață oamenii de platitudini cretine „în care se regăsesc”, de zerouri celebre și de dramoletele personale care-i fac fericiți doar când se victimizează.

Dar nu toate dorințele puse între ani se împlinesc. E posibil să intru în 2013 la fel de naiv. Deocamdată, să ne luăm rămas bun pentru o vreme.