cipangu

Monday, November 19, 2012

Zile fripte

O secundă. Ba nu, infinit mai puțin. Cam atât îi trebuie ghilotinei sorții să-ți facă o mică incizie în axa timp și să-i facă loc, cu generozitate, unui calvar mai mic sau mai mare pe care nu-l aveai în To do list. Dezastrul e o mașinărie eficientă. Nu-i ia mult timp să-și facă treaba. Doar în filme îl mai vezi în slow motion.

Thursday, November 15, 2012

Sunt un ratat

Zi de zi, ne privește cu neputință din oglindă o formă alterată a ceea ce ne-am dorit cândva să fim. O abatere de la proiectul inițial. Ne-am rătăcit cu toții într-un punct pe care nu-l putem identifica, în drumul nostru spre măreție.

Thursday, November 8, 2012

Holocaustul poeziei

Poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane” a fost deportată. Au aruncat-o într-un tren laolaltă cu altele și au condamnat-o fără proces în filmul fără de sfârșit Holocaustul – partea a doua: Revanșa.

Wednesday, November 7, 2012

Omul de pe macarale

Demult, pe când eram viu, îmi venise să mă urc pe macarale, să-mi fac trupul pâlnie și să urlu la lume cât mă ține gura.

Monday, November 5, 2012

Salut voyos

Era un banc cu Gheorghe care plecase în America de ani buni unde a făcut ce-a făcut și s-a căpătuit. S-a întors la el în sat și i-a chemat pe toți la căminul cultural să le facă un anunț. Dragii mei, pentru că sunt fiu al satului, din mijlocul vostru m-am ridicat și am ajuns mare sculă, am hotărât să dau fiecăruia câte o sută de dolari pe lună cât oi putea. Ura, ura, trăiască Gheorghe. L-au făcut cetățean de onoare, i-au ridicat statuie în față la mat, l-au cinstit cum se cuvine.

Thursday, November 1, 2012

Părenting păntru părinți

Modelul femeii de carieră care nu-și mai vede ovarele de treabă și care dacă a apucat să facă un copil, are briefinguri cu el doar când schimbă bonele trebuia balansat cu o isterie corespunzătoare. Mama de carieră, sau pe romglezește, părenting prelungit.