cipangu

Thursday, March 14, 2013

Zile câinești

În stație la Teiul Doamnei era de niște ani buni o hoașcă de vindea flori. O mai fi și acum. Simpatică, de fel, când nu lua pielea de pe tine pentru trei lalele. 
Acum vreo zece ani, își legase cățeaua de cabina de telefon - o supărase cu ceva, pesemne - la vreo cinci metri mai încolo. Cățeaua lătra gâtuită de dor după baragladină și căuta cu ochi lăcrimoși la chioșcul cu flori. Cotoarba stătea toată lățită pe un scaun de plastic, revărsată floral prin cutele fustei și prin cutele burții, pufăia din țigară și se uita pieziș, implacabilă ca destinul la cățeaua spânzurată-n lesă. „Poa´ să latri, Lisa, până crepi, da´ io nu te cunosc. Dacă te-aș cunoaște-aș mai zice. Da´ nu te cunosc... Poa´ să latri...”

Așa-s câte unele zile, de le-aș lega cinci metri mai încolo, să le las să latre la mine cu dureri de cap, cu belele și cu proști și io să nu le cunosc. Că dacă le-aș cunoaște-aș mai zice. Da´ nu le cunosc.

No comments:

Post a Comment

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate