cipangu

Wednesday, July 3, 2013

Profesorul

S-au copt scandalurile de liceu. E luna în care Mikimoto închide taraba și se cară în Caraibe, perlele lui nu mai au căutare, acum lumea ia la preț de nimic perle de bac și se-mpopoțonează cu ele să râză dă proști. Gala Absolvenților UNATC s-a încheiat la timp, e timpul farsei în trei acte și-o probă la limba maternă puse în scenă de Misterul Învățământului: BAC 2013. Și în anotimpul ăsta, când profesoarele își ascund ciubucu-ntre țâțe, ca „pă secție” chivuțele, miliția le înghesuie prin cancelarii, părinții fac infarct și elevele avort spontan, eu vin și zic, da, am avut (cel puțin) un profesor genial. Ion Savu, Colegiul Național Mihai Viteazul.

Eram a unsprezecea. Trecusem de treapta a doua (ce chestie bună, te mai aduna din cârciumi) și ne avântam spre bacalaureat, respectiv facultate. Atunci ne-a venit la matematică Profesorul, direct din departamentul cercetare. Sincer, nici acum nu înțeleg cum adică cercetare în matematică, de la momentul în care s-a stabilit că 1+1=2, mi se pare că lucrurile stau destul de clar. 

Domnul Savu naufragiase la țanc pe insula pe care o căuta să fugă de lume, cu inele și corpuri grase, polinoame coapte și zemoase, îmblânzise determinanții și mulgea dimineața matricile, declarase regat, bătuse monedă și aștepta demn să fie recunoscut drept demiurg. Zâmbea numai în două feluri: malițios, ca astrele și rar, îngăduitor ca un părinte. Șlefuitor de oglinzi în țara orbilor, respira, vertical, singurătate. Matematica era otrava lui lentă, de care nu se mai putea lăsa. 

Pe românește, ne rupea. La lucrări și teze, „ne dădea greu”. Atât de greu, că ne duceam cu problemele de la școală la meditații, în loc să facem invers. Probleme găsite prin culegeri obscure, mutații genetice in laboratorul lor de cercetare în matematică sau vreo năpastă căreia nici ei, savanții, nu i-au dat de cap, cam astea erau subiectele în care ne rupeam dinții. 

Fiecare subiect avea afișat punctajul, suma totală fiind 9 (nouă). Nu, nu era pedagog dintr-ăla interbelic care dădea de la opt în jos că zece era pentru Dumnezeu și nouă pentru profesor, domnia sa introdusese în sistemul de notare „ședința de fixing valutar”. Așa numea Domnul Savu, autoevaluarea personală. Adică după ce terminai lucrarea, calculai cât meritai, apoi te notai. Dacă nota ta se apropia asimptotic de nota lui, mai primeai un punct. Cine zice pomană, greșește. Dacă n-a reușit să ne bage în cap matematică, măcar ne-a învățat să nu ne mințim. Să nu ne lăudăm ca bendeacii și, pe cât posibil, să nu ne subestimăm.

Într-o zi a intrat în sală și ne-a povestit că un olimpic de la o altă clasă, tot de-a douăsprezecea, riscă să fie lăsat corigent la română, dacă nu-i spune profesoarei (doamna Labiș), unde se întâlnește geometria cu poezia. Că așa a zis Ion Barbu, alias Dan Barbilian: „există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde aceasta se întâlnește cu poezia”. Eu m-am gândit, a zis Domnul Savu, smulgându-și fire din barbă (făcea asta când se gândea intens, gest pe care l-am preluat și îl practic involuntar și în prezent). Și am prins-o pe doamna profesoară în cancelarie și i-am zis. Știu ce au în comun poezia cu geometria. O, i și e.

Domnul Savu avea umor voluntar și poezie involuntară. Unii fac poezie în proză. El făcea poezie în matematică. Aș vrea să am și acum caietul în care i-am notat toate expresiile, dar din păcate, i l-am înmânat la sfârșitul liceului și acum nu-mi mai aduc aminte decât trei.

-          „dacă X apare de două ori, înseamnă că n-apare de niciodată, deci nu există”
-          „păi io de-aia vă spun, să rezolvați determinanții cu proprietăți, nu vărsat cu Sarrus”
-          (după reducera unor termeni): „după măcel, rezultă”
Deși eram la profilul matematică-fizică, configurația pe preferințe facultăți stătea așa: un rătăcit la facultatea de matematică, un amețit la medicină, un necopt la fizică (eu) și restul, cu turma, la ASE, că e la modă. Domnul Savu disprețuia ASE-iștii. ASE-ul în sine era o rușine pentru ideea nobilă de examen la matematică. Numea problemele pentru ei „avioane”. Cum am zis, de dragul de a relua acum, ne cocoșa la lucrări. Dădea două, trei „avioane”, apoi subiecte care ar fi doborât și un elefant. În catalog, dezastru. Încredere în sine, oha. Întâi un câr, apoi un mâr, până ne-am plâns de-a binelea, direct, dom´profesor, ni se sinucid meditatorii, s-au apucat de agricultură, dați-ne mai ușor, că nu mai putem. Nu ne mai dați d-alea din culegeri, că-s grele... Atunci Domnul Savu spunea: nu vă faceți griji, nici măcar nu știți cât sunteți de buni.

Domnul Savu ucidea neînduplecat, cu fiecare lucrare, ultimul lăstar de speranță din noi. L-am declarat nebun și ne rugam cu voce tare ca dacă nu la bacalaureat, măcar la admitere să ne dea ușor, că ăia-s oameni. Atunci Domnul Savu a pufnit: și dacă vă dă ușor, cum o să vă mai departajeze? Dacă ștacheta e pusă la un metru, nimeni nu se va chinui să sară mult peste. În plus, toți proștii sar un metru. Abia atunci, în mintea noastră, a început să se facă un pic de lumină. Și dacă Domnul Savu știe ce face?

La ultima teză dintr-a douăsprezecea, ne pregătisem pentru ce era mai rău. Dificultatea crescuse în ultimul an exponențial, era momentul exploziei, finit coronat opus. Vin subiectele. Ne uităm unii la alții. Își bate joc de noi,  ne-am zis. E prea ușor. Ce-i asta?! Prea simplu?, zice. Bine, atunci vă mai dau o problemă la final. Opțional. Dacă vă rămâne timp. Scrieți așa: Dintre sute de catarge, care lasă malurile, câte oare le vor sparge: a mic, vânturile, b mic, valurile? Argumentați.

Pauză de poză. Ăsta sunt eu în 93. Cu Domnul Savu n-am. E poza de pe diploma de bacalaureat. Îmi permit să îl declar cel mai ușor și din păcate cel mai supraevaluat examen. E doar teză cu fursecuri, nu vă mai căcați pe voi. Îl declar nul.  


 
Vin notele. Incredibil de mari. Vagi diferențe între ele, la mustăți de zecimi. Cei mai slabi de înger aveau lacrimi în ochi. Și totuși, ceva nu era în regulă. L-am iscodit, ce-a fost cu subiectele alea? 

V-am dat, a zis Domnul Savu, o selecție dintre cele mai grele subiecte care au picat vreodată la admiterile în facultăți. Când v-am spus că nici nu știți cât sunteți de buni, nu m-ați crezut.

11 comments:

  1. oare mai trăieşte?

    ReplyDelete
  2. Nu mai avem de mult domni Savu. I-am omorât sau i-am dat la export. Şi chiar dacă mai sunt, abia aşteaptă să iasă odată din sistemul în care nota e pe bază de prezenţă la meditaţii, admiterea e pe bază de medie şi diploma de facultate, masterat şi doctorat pe bază de taxă.

    ReplyDelete
  3. Foarte frumos articol. E aducător de amintiri plăcute. Felicitări!
    Și nu că-s și eu Savu, e doar o placută coincidență.

    ReplyDelete
  4. Zici ca e vorba de fostul meu diriginte, Dumnezeu sa-l odihneasca... Serbu Nicolae, profesor de mate la Papiu, in Tg-Mures.
    Fix asa gandea si fix asa facea...
    Pe mine ma ucidea, eu fiind o umanista din nascare, asa ca m-am transferat la uman in clasa a 12-a, ca sa dau BAC din franceza si filosofie in loc de mate si fizica. Dar colegii mei au luat note super mari la mate la BAC si fix asta a fost discursul profului... "Nici nu stiati cat de buni sunteti, nu?"
    You made my day... Multumesc!

    ReplyDelete
  5. Si eu am terminat Mihai Viteazul si am avut parte de un fel de Domnul Savu la feminin. Doamna Teodor. Cam asa era si la noi, cu subiecte date pe la olimpiade, facultati si nu mai stiu pe unde. Dar la BAC am ras si nu intelegeam de ce colegii nostri din alte clase ne roaga sa-i ajutam. Cu toate ca atunci spuneam ca e "rea", ne-a ramas in suflet ca cea mai draga profesoara.
    Si sa nu uit, am avut parte si de d-na Labis la romana. Catastrofa!

    ReplyDelete
  6. Dl Savu este in continuare in MIhai Viteazul
    http://www.calificative.ro/index.php?module=teachers&action=ratings&city_id=3484&institution_id=4736&id=7689&pag=1

    ReplyDelete
  7. Domnul Savu inca mai preda , il am eu ca profesor si are in jur de 58 de ani cred.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Picture or it isn´t happening. :)
      Dă-mi, te rog, un mesaj la georgemoise@gmail.com

      Delete
  8. Ma bucur sa aud ca mai sunt asemenea profesori in Romania!
    Insa, culmea imposibilului, fata acestui domn profesor, Lavinia, este ca profesoara de matematica exact opusul acestui domn. Ca parinti ai copiilor care fac matematica cu aceasta profesoara suntem disperati. Lipseste de la ore, este dezinteresata , nu vrea sa discute cu parintii...un dezastru! Poate vorbim cu tatal ei sa o mai trezeasca un pic!

    ReplyDelete
  9. Domnule Moise, mi-ati racorit sufletul in desetul kuwitian cu cartea dv. ; cit despre profesorii gen d-ul Savu de care povestiti, acestia sint avutie nationala. Pacat ca nu sint mai multi ca dumnealui.

    ReplyDelete
  10. Subscriu articolului! Am fodt 4 ani eleva dnului Profesor si chiar daca am urmat ASEul, ii sunt recunoscatoare pentru "gustul sublim" al matematicii pe care ne a aratat o si pentru modul in care ne a educat sa gandim!

    ReplyDelete

iertaţi-mă că nu sunt japonez/ povestiri aproape idioate