Tuesday, June 24, 2025
Bogdan Crețu despre romanul ”Boran, dumnezeul subteran”
”Boran, dumnezeul subteran e o fantezie neagră”, spune criticul Bogdan Crețu, ”șarja este evidentă, pamfletul e mustos, George Moise are o vervă narativă aparte, dar și spirit ludic și umor”.
Fragment din Boran, dumnezeul subteran în Observator Cultural
— Domn’e, io nu cred. A mai fost așa acum nește ani pîn’ Pantilimon o furtună și să rupsese o cracă-ntre blocuri și ieșise așa ca un isvor dîn pămînt. Și să strînsese lumea ca la urs, că acolo un’ să rupsese craca, pă copac, cică să vedea Fecioara Maria, cum stă ea ca-n icoană, cu capu-ntr-o parte, așa vedea ei. M-am dus și io, m-am uitat dîn toate părțili și n-am văzut nimic, doar, cum să zic, zdrelitura cum să rupsese craca pă nod și să uita babele la nodu’ ăla și una vedea ba un ochi, ba nasu’, alta ’cea că e pruncu’, ba-ncepuse s-adune apă cu sticlele dă plastic că cică erea tămădău… tămăduitoare d-asta. Așa cum erea, tulbure, nomoloasă, o lua lumea și-o bea, băi nene… Of, că multă lume proastă, n-ai văzut. Ba o bea, ba-și dedea pă la reumatism, pă unde nu-și dedea. Fo zi a ținut minunea, pan’ a venit ăia dă la apă și canal, a alungat lumea și-a închis locu’ că cică plecați dracu’ d-aci că s-a spart o țeavă și dup-aia n-a mai văzut nimeni nici pă dracu-n copaci. D-aia zic. Io nu cred că-i sfînt. Un sfînt e, cum zic, te sfătuiești cu el, te-nvață, îți spune ce să faci dacă ai un necaz, o cumpănă, o...
Fragment din Boran, dumnezeul subteran găzduit de liternet.ro
- Vezi tu, Petrache, spunea odată un om înțelept: "În perioadele de pace, omul se prostește și înfloresc științele oculte, teoriile conspirației, șarlatanii veșnicei tinereți și ai vieții fără de moarte." Iar perioadele de pace, dragule, sunt perioade de rahat, ca acum, când trebuie să facem eforturi tot mai mari să explicăm lucruri tot mai simple. Uite și tu la ce s-a ajuns: să se dezbată public dacă Pământul e plat sau rotund. Stupid. Când facem eforturi mici să explicăm lucruri foarte complicate, ehe, atunci știm că trăim vremuri de glorie. Ferice de cei ca noi, că au de lucru tot timpul: în vremuri de rahat, să le facem de glorie, și în vremuri de glorie, să le facem de rahat.
Citiți mai mult pe LiterNet.ro aici
Fragment din Boran, dumnezeul subteran în revista de cultură Familia
Seara, când pui capul pe pernă, știi exact cine ești. Știi exact ce-ai făcut. Câți bani faci. Că n-ai avut dreptate, că ai mințit, ai înșelat și-ai furat. Știi exact când ai fost laș, abject, lingușitor, meschin, ridicol, slab sau josnic, când ai fost exact ce ai judecat. Știi cu precizie când ai fost toate astea, dar ai tras cu dinții să demonstrezi contrariul. Problema ta e că seara, când pui capul pe pernă, nu ești nimic din ce-ai pretins că ești.
Despre „Boran, dumnezeul subteran” pe citește-mă.ro
„Boran, dumnezeul subteran” e o istorie contemporană alternativă, care se petrece într-o Românie post-adevăr a zilelor noastre, o tragi-comedie cu personaje inspirate din politicul și clerul prezentului. Romanul descrie traseul de la o farsă la adoptarea unei religii de stat și e gândit pe principiul unui bulgăre de zăpadă care se rostogolește în sens invers, de jos în sus, până la instituțiile de la vârful statului.
George Bonea, despre Boran, dumnezeul subteran
Boran, dumnezeul subteran de George Moise - Până la această carte eram convins că România n-are vreun autor de tip Saramago, unul care să ducă un scenariu absurd pe toate planurile, să arate cum X afectează totul. Răbdare, atenție la detalii, imaginație. L-am citit pe Moise cu multă invidie și oftică. Capacitatea de a scrie și amuzant, și coerent, și autentic… wow. Bravo lui, ce să zic. Am râs. Nu prea râd când citesc cărți, dar la asta am râs. Tare mult mi-ar plăcea să se facă un serial după Boran. N-ar bate cartea, dar merită încercat🐒
De la BOR la BORAN
Mihail Vakulovski în revista Golan, 10 Aprilie 2025
„Boran, dumnezeul subteran” de George Moise e o satiră acidă a lumii de aici și acum – a României contemporane, în care trăim, cu politicieni corupți, șefi/conducători analfabeți, popi șpăgari, hapsîni, curvari, securiști criminali, „profeți” incoerenți, aberanți și demenți, populație îndobitocită și foarte ușor manipulabilă. Ar fi putut fi numit distopie, dacă realitatea nu l-ar fi transformat într-un roman hiper-realist scris cu mult curaj, umor și mare talent. Nu știu cît s-a distrat scriitorul cînd l-a scris, dar cititorii vor avea o lectură deosebit de plăcută.
Utopii, distopii
Adrian G. Romila, Dilema, 8 Mai 2025
”Cu Boran, dumnezeul subteran, George Moise chiar „a dat” o „poveste bună”, o anti-epopee eroică și comică. Nu e de crezut, dar e de apreciat estetic, o merită pe deplin.”
Bunicu-meu a mușcat odată o oaie de nas
Dacă sunteți dintre aceia care se gândesc că i-o fi făcut oaia ceva, eu vă zic, dar povestea tot despre bunicul rămâne. N-a stat, aia a făcut. Degeaba a prins-o bunicu-meu între picioare, chircit pe scăunel, aia s-a tot foit, s-a răscrăcărat aiurea și i-a mai și împușcat două-trei căcăreze în găletușă. Pe bunică-meu l-au luat dracii ăia mari, a apucat-o zdravăn de lână, a întors-o pe mițoasă, i-a luat nasul în gură, l-a mușcat cu sete așa, plin de muci cum era, și pentru că nu se răcorise de tot, a dat și cu oaia de pământ. Săraca a icnit și a început să-și dea ochii peste cap și bunicu-meu a strigat în jur să-i aducă cuțitul s-o taie, că mult nu mai avea.
De câte ori îmi zicea maică-mea povestea asta cu oaia, râdea doar pe jumătate, că trebuie să fi arătat tare caraghios ditamai bărbatul mușcând o oaie mucioasă la nervi, dar îi părea rău și de bietul animal și deși mama era acum om în toată firea și-și snopea și ea copilul după cum apucase, parcă încă îi era frică de bunicu-meu să nu apară de pe lumea cealaltă să-i ardă vreo două.
Aprig om bunicul, se-aprindea repede, că viața-i scurtă, nu-i timp de chibzuit. Într-o noapte, când s-a trezit să se ușureze pe după casă, așa adormit cum era, l-a dibuit pe unul că i se furișase înainte. Bă, zice, care dracu´ești? Ăla, nimic, dar vedeți voi, pesemne își pusese în minte să-și bată joc de el, că îi copia fiecare mișcare. Cât să-i fi luat sângelui să-i ajungă la cap, nici o secundă. Bunicul nu s-a uitat că ăla era mare și negru, de două ori cât el, a ridicat mâna să-i ardă una, să-l facă una cu pământul, mama lui de nemernic căruia-i arde de glume în crucea nopții. Și la el în curte! Ăla la fel, mâna sus.
Nu-ți e rușine, mă, ridici mâna la mine, a zis bunicul și a vânturat pumnii și mai tare prin aer. Nemernicul, și el, ca-n oglindă. Bunicul s-a tras înapoi. Necunoscutul la fel. Aaa, ți-e frică, a zis bunicul și a făcut un pas înainte. Ăla după el. Și s-a tot luptat așa bunicul cu necunoscutul fără să se atingă, până când, obosit și transpirat, a ridicat ochii și a rămas așa, cu ei în sus. Era o noapte senină, din cer atârnau ciorchini de stele și deasupra lor luna plină, care-i făcuse bunicului un frate geamăn cu care să se ciondăne. Bunicul s-a dus la culcare, zicându-și că bine-i că nu-s doi ca el pe lume, că uite ce scandal ar fi ieșit și abia așteptat să se facă dimineață, să le spună copiilor cum s-a bătut el azi-noapte cu propria umbră.
Dacă vă mai zic că bunicul a făcut amândouă războaiele mondiale și între ele zece copii, mă credeți pe cuvânt că era un om care nu prea avea timp de pierdut. Acum, că v-ați făcut cât de cât o idee cam despre ce fel om era, zic că vă e ușor să vi-l închipuiți întrând în cancelarie, la unul dintre unchii mei la școală, cel mai mic parcă, să-l întrebe pe diriginte cum merge fiu-său cu învățătura. Foarte bine, zice profesorul, ia uitați, are numai patru și cinci, desfășurând foile catalogului ca un negustor de pânzeturi fine. Uitați, patru la limba română, cinci la matematică, numai note bune. Mai are și un trei, aici la istorie, un doi la biologie, dar în rest, numai patru și cinci. Bunicul s-a albit, a tușit scurt și a ieșit din cancelarie fără să salute.
S-a dus glonț acasă. Până s-apuce unchiu-meu să deschidă gura, l-a și luat la poceală. Patru și cinci, mă? De-aia te-am trimis la școală, să-mi vii cu patru și cinci? Ia și pentru doi la biologie. Na și pentru trei la istorie! Și m-a luat și profesorul la bășcălie, cică note bune! Astea-s note, bune, mă?! Anul trecut îmi veneai cu nouă și zece, cu cine te-ai înhăitat, mă?
Unchiu-meu, cum am zis, ar fi vrut să îngaime ceva, dar n-a apucat, că bunicul n-avea urechi de auzit. Când i-a mai obosit mâna, parcă a început să audă printre Stai, tatică și Nu da, că s-a făcut nușce reformă și că așa-s notele acum.
Era 1952 și așa cum îl imita umbra pe bunicu-meu, așa se luase și România după Uniunea Sovietică și trecuserăm și noi la sistemul de notare de la 1 la 5. Nu mult, vreo cinci ani până în ´57, când am revenit la cel vechi, până la 10.
M-am lungit. Dac-ar fi citit bunicu-meu textul ăsta ar fi dat cu el de pământ de la primul paragraf. Zi, dom´le odată, ce-ai de zis! Ce treabă are oaia, cu umbra, cu câți copii am făcut și cu notele? Zi-le la oameni ce-ai de zis.
E text de promovare, tataie, i-aș fi răspuns, nu poți să întinzi mâna așa la lume fără o poveste, două. E un site pe nume goodreads, unde oamenii dau note la cărți. Mă rog, nu note, stele și nu-s toți profesori, dar dau. Și foarte bine că dau, să fie totul la vedere. Le zic la oameni că le las aici și aici linkul cu catalogul, că e 2024 , pardon 2025 deja, lasă lumea impresii, comentarii, review-uri și ratinguri la hoteluri, produse și servicii, de ce n-ar face la fel și la cărți? Dacă le-a plăcut, dar mai ales dacă nu le-a plăcut, să dea și acolo câte stele zic ei că merită cartea și dacă vor, pot să lase și câteva cuvinte.
Iar matale, tataie, dacă ai internet pe lumea cealaltă și intri pe goodreads, să nu mă iei la cafteală când ne-om întâlni că mi-au dat puține stele, că e sistem de notare ca la sovietici, de la 1 la 5.
Trei răspunsuri despre romanul „Boran, dumnezeul subteran” în revista de cultură Familia
„Aduce atât de tare a scenariu, că ar fi și păcat să nu fie ecranizat.”
Trei răspunsuri despre volumul „Kanashibari”, în revista de cultura Familia
„Japonia, deși pare destinația, nu e decât punctul de plecare al unei călătorii către insulele, încă neexplorate îndeajuns, din adâncurile fiecăruia dintre noi.”
Un ensō narativ
Ioana Hodor, în Observator Cultural Nr. 1216, din 18-07-2024
”În povestirile lui George Moise te trezești citind. Înainte să te dumirești cu adevărat de subtilitățile narative și tematice, ceva te trage în lumea întîmplărilor stranii, a umorului neașteptat, a diferențelor aparent ireconciliabile pe care autorul le punctează cu atîta blîndețe, încît lectura lui devine un pansament peste rana pe care toată lumea o vede de necicatrizat – prăpastia culturală dintre Occident și Orient.
Un posibil bestseller
Ştefan Borbély în Revista Contemporanul, nr. 5 Mai 2025:
”Excelent lucrat, Boran e o revelație narativă și simbolică insidioasă, face apel la arsenalul strategic al sociologiilor informaționale și dispune de toate șansele să devină un bestseller, cu condiția ca lumea să-l abordeze din perspectiva instrumentarului ficțional, ipotetic în cheia căruia a fost lucrat, ca un experiment intelectual de tip distopic, perfect calculat în dozarea efectelor sale de public, la baza ironiei implicite și a sarcasmului ludic aflându‐se premisa unei simulări sociale de tip spectacular, exersată la scara grandioasă a 19 milioane de locuitori (...)”
Subscribe to:
Posts (Atom)