— Domn’e, io nu cred. A mai fost așa acum nește ani pîn’ Pantilimon o furtună și să rupsese o cracă-ntre blocuri și ieșise așa ca un isvor dîn pămînt. Și să strînsese lumea ca la urs, că acolo un’ să rupsese craca, pă copac, cică să vedea Fecioara Maria, cum stă ea ca-n icoană, cu capu-ntr-o parte, așa vedea ei. M-am dus și io, m-am uitat dîn toate părțili și n-am văzut nimic, doar, cum să zic, zdrelitura cum să rupsese craca pă nod și să uita babele la nodu’ ăla și una vedea ba un ochi, ba nasu’, alta ’cea că e pruncu’, ba-ncepuse s-adune apă cu sticlele dă plastic că cică erea tămădău… tămăduitoare d-asta. Așa cum erea, tulbure, nomoloasă, o lua lumea și-o bea, băi nene… Of, că multă lume proastă, n-ai văzut. Ba o bea, ba-și dedea pă la reumatism, pă unde nu-și dedea. Fo zi a ținut minunea, pan’ a venit ăia dă la apă și canal, a alungat lumea și-a închis locu’ că cică plecați dracu’ d-aci că s-a spart o țeavă și dup-aia n-a mai văzut nimeni nici pă dracu-n copaci. D-aia zic. Io nu cred că-i sfînt. Un sfînt e, cum zic, te sfătuiești cu el, te-nvață, îți spune ce să faci dacă ai un necaz, o cumpănă, o...
