Teatru de lumini

Noaptea se retrăgeau tramvaiele pe Colentina ca niște elefanți de fier către cimitir. Stăteam la o stație de depou și dormeam în camera de la șosea. Casa de paiantă era plină de crăpături ca niște vinișoare, pesemne să intre pe acolo poveștile orașului plimbate de tramvaie toată ziua. De pe la unsprezece și jumătate, până dincolo de miezul nopții, tramvaiele luminate ca niște săli de bal așteptau cuminți în șir indian să le vină rândul.

Era cam tot vremea asta, prin august, când m-am bătut cu unii pe Moroieni

Treceam a șaptea, pe atunci verile erau lungi, parcă și soarele era mai blând cu oamenii, iar cu copiii și mai blând, că ne dădea nu doar toată lumina, dar și tot timpul din lume. Nopțile erau scurte, dar dormeam adânc, uneori parcă doar puneam capul pe pernă, clipeam o dată, cât să visez că zbor și când deschideam ochii era deja mâine.

Cine sîntem, de unde venim și unde mama dracului ne ducem?/ Florin Iaru, Cațavencii, august 2025

Poate că nu aș fi scris despre cartea lui George Moise, deși mi-a plăcut mult de la prima lectură. Dar, cu cît trece timpul, cred că acest roman ar trebui să se bucure de un public mult mai numeros. Și cred, în același timp, că nici una dintre prozele apărute în ultimul an nu e mai „românească“, mai caracteristică, mai definitorie și mai crudă pentru timpurile pe care le trăim. Romanul Boran, dumnezeul subteran este cea mai bună definiție a României „moderne“.

À la recherche de l’identité suspendue/ 留保されたアイデンティティを探し求めて

Oriunde s-ar afla, un scriitor va avea mereu statutul unui emigrant.

Precum între patria natală și țara de adopție, identitatea sa va fi într-o permanentă suspensie, între realitate și ficțiune.

O dilimandroșenie

 

”De ce o distopie religioasă? Pentru că România e pe locul doi ca grad de religiozitate între țările din Uniunea Europeană”

”Boran, dumnezeul subteran” este romanul de debut al scriitorului George Moise, o distopie plasată în spațiul românesc, scrisă cu mult umor și stil alert, o satiră care te ține cu sufletul la gură pînă la sfîrșitul celor aproape 400 de pagini. Apărută de foarte curînd la Editura Curtea Veche, cartea a avut lansări la București și la Brașov zilele trecute, cînd autorul, care trăiește din 2008 în Japonia, a fost în țară și a venit și la Radio Romănia Cultural să ne vorbească despre acest roman. În emisiunea Revista Literară Radio, a vorbit cu Georgeta Drăghici despre cum s-a născut ideea cărții, cine este Boran, de ce a scris o distopie religioasă, cum a îmbinat narativitatea cu lirismul, comicul aproape caragialian cu lirismul și reflexivitatea.

JURNAL CULTURAL - ediția din 30 martie 2025 #tvrcultural

 

Bogdan Crețu despre romanul ”Boran, dumnezeul subteran”

 ”Boran, dumnezeul subteran e o fantezie neagră”, spune criticul Bogdan Crețu, ”șarja este evidentă, pamfletul e mustos, George Moise are o vervă narativă aparte, dar și spirit ludic și umor”.

Articolul, aici.

Fragment din Boran, dumnezeul subteran în Observator Cultural

 — Domn’e, io nu cred. A mai fost așa acum nește ani pîn’ Pantilimon o furtună și să rupsese o cracă-ntre blocuri și ieșise așa ca un isvor dîn pămînt. Și să strînsese lumea ca la urs, că acolo un’ să rupsese craca, pă copac, cică să vedea Fecioara Maria, cum stă ea ca-n icoană, cu capu-ntr-o parte, așa vedea ei. M-am dus și io, m-am uitat dîn toate părțili și n-am văzut nimic, doar, cum să zic, zdrelitura cum să rupsese craca pă nod și să uita babele la nodu’ ăla și una vedea ba un ochi, ba nasu’, alta ’cea că e pruncu’, ba-ncepuse s-adune apă cu sticlele dă plastic că cică erea tămădău… tămăduitoare d-asta. Așa cum erea, tulbure, nomoloasă, o lua lumea și-o bea, băi nene… Of, că multă lume proastă, n-ai văzut. Ba o bea, ba-și dedea pă la reumatism, pă unde nu-și dedea. Fo zi a ținut minunea, pan’ a venit ăia dă la apă și canal, a alungat lumea și-a închis locu’ că cică plecați dracu’ d-aci că s-a spart o țeavă și dup-aia n-a mai văzut nimeni nici pă dracu-n copaci. D-aia zic. Io nu cred că-i sfînt. Un sfînt e, cum zic, te sfătuiești cu el, te-nvață, îți spune ce să faci dacă ai un necaz, o cumpănă, o...

Restul, aici.

Fragment din Boran, dumnezeul subteran găzduit de liternet.ro

 - Vezi tu, Petrache, spunea odată un om înțelept: "În perioadele de pace, omul se prostește și înfloresc științele oculte, teoriile conspirației, șarlatanii veșnicei tinereți și ai vieții fără de moarte." Iar perioadele de pace, dragule, sunt perioade de rahat, ca acum, când trebuie să facem eforturi tot mai mari să explicăm lucruri tot mai simple. Uite și tu la ce s-a ajuns: să se dezbată public dacă Pământul e plat sau rotund. Stupid. Când facem eforturi mici să explicăm lucruri foarte complicate, ehe, atunci știm că trăim vremuri de glorie. Ferice de cei ca noi, că au de lucru tot timpul: în vremuri de rahat, să le facem de glorie, și în vremuri de glorie, să le facem de rahat. 

Citiți mai mult pe LiterNet.ro aici